METAFORA NEPUTIINTEI


Am vrut să-ți spun, să știi și tu

Azi noapte ți-am scormonit prin minte

Cu mânecile suflecate până la cot, mi-am înfipt mâinele adânc

Până am ajuns la sentimente

Am pășit timorat în beciul rece și rânced

Era bezna și duhnea puternic a putred

De îndată, am distins un scâncet scurt și prea iute

Erau cugetările, găzduite de castre

Pe chipurile lor însă, era scrijelită durerea

Tabloul demonic le chircea duhul deja sleit de putere

Eu, mă găseam un gargui muribund, sufocat de mâhnirea

Că nu am putut măcar încerca să apar iubirea….

 

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s