Tu cum definești suferinta?


Nu cred că există ființă în lumea asta care să nu fi suferit măcar o dată din vina unei iubiri neîmpărtășite sau împărtășite necorespunzător.

 

Dar ce înseamnă de fapt suferința?Ce simțim când suferim?

break-up-cry-forever

Dacă ar fi să dau o definiție, de-a lungul timpului, din propriile trăiri am înțeles că suferința este un cumul de sentimente. Panica, furia, dorul, înverșunarea, dezamăgirea, iubirea și neputiința se transformă brusc în mici pioneze colorate ce se așează cuminți în interiorul nostru ca în jurul unui magnet.

M-am întrebat mereu dacă putem evita această instalare nepotrivită înăuntru nostru. Am ajuns să cred că da, însă doar cei puternici reușesc. Cu toții încercăm, așa cum este și normal să o facem. Nimeni nu-și dorește noi răni pe un trup deja schingiuit de durere. Din păcate însă, fără a ne numi în vreun fel, majoritatea dintre noi eșuează în acestă chinuită încercare.

Câți dintre voi reușiți ca la finalul unei povești de dragoste, pe care până nu demult doreați să o trăiți  până la sfârșitul existenței, să extrageți doar partea bună a rupturii?  Chiar și expresia în sine pare o apropiere fortață, un grup de antonime.

to-the-end-of-love-catherine-howard

Vom reuși să vedem partea bună a unei rupturi doar atunci când ne putem extrage energia din alte lucruri, părți din viața noastră. Întotdeauna vom avea nevoie de un substitut puternic al persoanei iubite. De aici, provine întreaga problema.

Deși vei reuși să uiți de el/ea ce faci atunci când noaptea se așterne și tu te găsești singur/singură în năsalia ce odată a fost a voastră?

when-to-break-up-with-boy-friend

Cred că singurele momente de care ne este cu adevărat frică după o despărțire sunt acelea în care rămânem singuri, doar cu noi înșine. Acestea sunt momentele când panica cu dorul, se întrepătrund dând naștere unei suferințe aparent covârșitoare.

 

Tu cum faci față unei despărțiri?

14 răspunsuri to “Tu cum definești suferinta?”

  1. Suferința vine din înșelarea așteptărilor. Cu cât așteptările sunt mai rigide, mai inflexibile, cu atât suferința e mai mare. Apare atunci când ceilalți trăiesc după regulile lor și nu după regulile noastre.
    La fel ca și tine, nu cred că poți să n-o trăiești niciodată. Și e ok, e natural; înveți mult din asta. Știi vorba ‘ceea: unii dintre noi învață din problemele pe care le au alții. Ceilalți trebuie să fim alții. Contează ca suferința să dureze puțin, cât mai puțin. O emoție durează între 3 și 5 secunde. Ce urmează după e doar alegerea minții de întărire și amplificare a emoției sau de eliberare a ei.
    Cu cât devenim mai conștienți de ceea ce avem de învățat din fiecare zi în parte, cu atât suferința se reduce, se diluează și servește exclusiv drept lecție pentru alegerile viitoare. Viața e doar o sumă de alegeri, nu? 🙂

    Apreciază

    • Cred ca am citit ce ai scris mai sus de vreo 10 ori. Am realizat citind aceste randuri ca ori de cate ori am suferit a fost ca am avut asteptari prea mari si incredere prea multa ca „omul acela” nu-mi va face rau niciodata…

      Apreciază

      • Oricât am vrea noi să fie altfel, totul pe lumea asta e trecător. Doar sufletul se spune că e veșnic, nu? Tocmai de aceea, flexibilitatea, lipsa unor așteptări neconforme cu standardele tuturor celor implicați, plus acceptarea de sine și a lumii exterioare așa cum arată ea înseamnă liniște, încredere în sine, putere interioară și, implicit, o stare de bine. Putem să-i spunem fericire? Putem, normal că putem. 🙂
        Principiul zen spune că nimic nu e bun, nimic nu e rău. Totul este ceea ce este. Atât. 🙂 Fiindcă, în orice lucru rău, vei descoperi mereu și ceva bun. E o lege a naturii. N-am înțeles-o când mi-au spus-o alții, când am citit-o, când am părut deștept în accepțiunea mea obișnuită. Am înțeles-o abia atunci când am fost atent la mine și la ceilalți, cu adevărat atent; când mi-am dat voie să văd în Roma nu doar un oraș murdar, cum spun alții, plin de ce spun alții. Ci un oraș fermecător cu pietrele lui antice și armonioase, cu muzeele fascinante, cu soarele lui pe care eu îl iubesc maxim, cu mâncarea, cu animația, cu aerul său boem… Toate astea din urmă mă fac să mai vreau acolo. Ce-aș avea de câștigat dacă m-aș gândi tot timpul la jumătatea goală a paharului? M-aș închide în casă. 🙂

        Apreciază

      • Ai mare dreptate in ceea ce spui. PS: scrii foarte frumos, cald 🙂

        Apreciază

      • Mulțumesc. Scriu frumos pe un blog frumos! 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  2. Suferința este mereu prezentă atunci când ne dorim eternitatea alături de ființa iubită. Nu punem în calcul faptul că oamenii sunt schimbători prin natura lor (nu din vina lor) și, chiar cu cele mai bune intenții, e posibil ca aceea ce voim azi. să nu mai fie valabil și mâine. Ambii se schimbă, și dacă aceste schimbări nu sunt în sensul relației, atunci… oricât de dureros, e mai bine să meargă fiecare pe drumul lui !
    Și desigur, așteptările înșelate, așa cum spunea cineva, poartă și ele un procent de contribuție la suferință. Dar, aceastea sunt în mare măsură în funcție de noi: de ce oare ne-am dorit ca el/ea să evolueze așa cum credem noi ? Noi am văzut de la început cum erau, și nu trebuia să ne așteptăm să se schimbe pentru noi, sau în sensul dorit de noi. Dacă o persoană nu ne este compatibilă de la început, atunci, oricât de mare ar fi iubirea, ne putem aștepta la orice ! Și, chiar când ne este compatibilă, dar viața ne schimbă, și ne pune în situații care nu au existat la începutul relației.
    De fapt, cea mai mare sursă de suferință este legarea de relația în sine, de gândul de a avea neapătrat lângă noi un ”suflet-pereche” – iar când nu există, îl ”fabricăm” din ce avem la îndemână. Dar, lucrurile nu stau chiar așa ! Dacă nu e timpul, nu e timpul, și dacă nu e persoana potrivită, chiar nu-i ! Poate ”merge” pentru o scurtă perioadă, dar să nu ne mirăm că, mai devreme sau mai târziu, intervine despărțirea.
    Și, chiar după acea suferință pe care o descrii așa de bine, viața ne mai poate oferi multe lucruri, multe orizonturi ! Uneori, chiar despărțirea, momentul de singurătate, ne poate ajuta să ne regăsim pe noi-înșine, și să dăm cu adevărat sens vieții noastre. Nu printr-o altă persoană, ci printr-o muncă, o cauză, un ideal.
    Scuze că m-am lansat, dar postarea ta mi-a atins ”fibra filosofică” – mai ales că e o filosofie trăită ! Îți doresc numai bine, și fie ca suferințele să fie departe de tine !

    Apreciază

  3. Apropos de întrebarea ta: pentru mine, suferința este lipsa oricărei speranțe. De fapt, acesta este iadul: nu doar suferi, dar nu ai nici o speranță de mai bine.
    Dar, după cum spuneam, asta e doar la început… Pe urmă, vezi că de fapt, culorile există, florile au miros, și viața merge înainte.

    Apreciază

    • Lipsa unei sperante sau acumulare de prea multe sperante finalizate cu dezamagiri 🙂

      Apreciază

      • Suferinta este o stare de spirit, pe care eu nu as numio “opusul bucuriei”, pentru ca ma feresc de dualismul mental. O iau ca atare, pentru ca stiu ca este la fel de trecatoare ca si bucuria… Eu n-am doua creiere in cap si nici unul format din “doua emisfere” – cum spun medicii gresit si de la ei, au luat-o si filozofii razna -, ci un singur creier, un tot unitar! Exemple sunt destule, care sa demonstreze acest adevar si, culmea e ca tot medicina l-a constatat, in baza exemplelor doveditoare…

        Apreciază

      • Fericirea este o stare de spirit pe care ti-o creezi singur :).Eu asta cred 🙂

        Apreciază

  4. Eu nu fac fata unei despartiri, doar reusesc sa exist in continuare. Prima data plang, dureaza luni. Nu mananc si zac, nu am chef de nimic. Rememorez aceleasi clipe de vis de mii de ori pe zi. Apoi, intr-o zi ma tezesc si imi zic ca parca nu ma mai doare, ca parca am uitat, imi iau inima in dinti si parca invat din nou sa zambesc. De obicei ies din starea asta cu ajutorul prietenilor cu care comentez aceleasi faze cu el de mii de ori pana incep sa-i vad defectele si decid sa trec mai departe. Singurul adevar pur si perfect e ca il uit definitiv cand intalnesc pe altul. fiecare chip se acopera cu altul si tot asa intr-un ritm nebunesc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s