Non, rien de rien, non je ne regrette rien,


Non, rien de rien, non je ne regrette rien, 
Ni le bien qu’on m’a fait, ni le mal, tout ça m’est bien égal. 
Non, rien de rien, non je ne regrette rien. 

O, nu cred că vă puteți închipui cât de mult îmi plac versurile de mai sus!!!

De abia ce m-am întors din vacanța petrecută în Paris. Așadar, să vă povestesc cum a fost 🙂

Prima oară am făcut cunoștință cu Parisul în octombrie 2012. Atunci ca și acum, mi s-a părut la fel frumos și fermecător. Partea mai grea pentru mine a fost că atât în 2012 cât și acum a fost frig și a plouat. Însă, întrucât știam cum stă treaba de data trecută, acum am avut grija să mă înarmez cu haine groase și geci impermeabile :))

În 2012, am stat doar 2 zile în Paris dar l-am colindat dintr-o parte în alta până am reușit să vizitez aproape tot ce-mi propusesem. E drept că am ales metroul ca mijloc de transport întrucât timpul era prea scurt iar dacă mă încăpătânam să merg pe jos cu singuranță nu reușeam să văd mare lucru.

Dintre toate obiectivele turistice pe care le-am vizitat, cel mai mult mi-a plăcut La Basilique du Sacré Cœur de Montmartre. Stilul romano-bizantin în care a fost construită, completat cu mozaicurile și vitraliile din interior degajă o notă primitoare, o notă caldă de care eu nu mă pot satura. Nu vă mai spun că pe treptele catedralei, predomina o muzică deosebită produsă cu grijă de o frumoasă harpă. Niciodată nu am auzit un instrument care să sune atât de bine. M-am simțit cu adevărat norocoasă că îmi puteam alinta urechile cu așa muzică 🙂

 2012

fp1-1

fp1-3

fp1-4

s1

s2

s3

fp1-2

Pe lângă Sacré Cœur, foarte mult mi-a mai plăcut și cartierul La Défense pe care am reușit să îl văd în această vacanță.

La Défence este primul cartier european de afaceri și este în cea mai mare parte format din clădiri înalte, constând în principal din birouri (3 milioane de metri pătrați). Cartierul se întinde în interiorul și în exteriorul unui bulevard circular cu sens unic. Are o suprafață de 160 de hectare și a fost împărțit, în 2011, în patru sectoare principale: Arche Nord, Arche Sud, Esplanade Nord și Esplanade Sud.

2014

IMG_20140526_202158

IMG_20140526_202304

IMG_20140526_202308

IMG_20140526_202322

IMG_20140526_203829

IMG_20140526_202328

IMG_20140526_202758

IMG_20140526_202806

IMG_20140526_203840

Înainte de a vizita însă orice obiectiv, m-am oprit la Pont des Arts unde am văzut toate lacătele așezate cu grijă de îndrăgostiții din întreaga lume. În 2012 nu reușisem să ajung la el 😦

Am avut o senzație atât de plăcută!!! Mi-am spus în gând : dragostea există și oamenii cred cu tărie în ea din moment ce atâția tineri au populat podul cu dovezile lor de dragoste 🙂

2014

IMG_20140524_170305

IMG_20140524_170048

IMG_20140524_170313

În afara acestor obiective de interes major pentru mine, am mai vizitat:

Moulin Rouge de care recunosc că am fost puțin dezamăgită, mă așteptam să arate altfel;

Turnul Eiffel pe care m-am cocoțat de această dată :). Și cum sunt foarte vitează din fire, am urcat pe scări. Vă închipuiți că a doua zi abia mai puteam merge :)));

Catedrala Notre Dame care mi-a plăcut, însă nu la fel de mult ca Sacré Cœur;

Domul Invalizilor;

Pantheonul;

Grădinile Luxembourg;

– Templul grecesc La Madeleine;

– Place des Vosges (Piata Vosgilor);

Muzeul Louvre;

Piața de pește care arăta foarte, foarte bine 🙂

2012+2014

IMG_20140525_115419

IMG_20140525_115417

IMG_20140524_175654

 IMG_20140524_165126

IMG_20140524_165116

IMG_20140524_163033

IMG_20140524_163028

IMG_20140524_163024

fp1-20

fp1-19

fp1-16

fp1-18

fp1-17

fp1-15

fp1-10

fp1-11

fp1-12

fp1-13

fp1-14

fp1-9

fp1-6

fp1-8

fp1-5

IMG_20140525_220104

IMG_20140525_212342

IMG_20140525_212105

IMG_20140525_212121

IMG_20140525_212130

IMG_20140525_212330

IMG_20140525_212100

IMG_20140525_212053

IMG_20140525_141831

IMG_20140525_182340

IMG_20140525_123150

IMG_20140525_120104

IMG_20140525_120049

fp1-7

Foarte mult mi-a plăcut și vernisajul de fotografie. Inițial am intrat în galerie pentru a scăpa preț de câteva momente de ploaia de afară. Am ajuns însă să petrecem mai mult de 2 ore în galerie admirând fotografiile 🙂

IMG_20140526_143855

IMG_20140526_143937

IMG_20140526_143957

IMG_20140526_144051

IMG_20140526_144144

IMG_20140526_144157

IMG_20140526_144243

IMG_20140526_144401

IMG_20140526_144411

IMG_20140526_144449

 

Ca și concluzie la această postare pot spune că Parisul mi-a plăcut mai mult ca Roma sau Praga însă este și cel mai scump și murdar. Așadar nu există binele absolut 🙂

Și poate am uitat să vă spun că în această vacanță am practicat doar mersul pe jos :))

PS: Ce planuri aveți pentru vacanța de vară? Planurile mele pentru vacanta?….în curând, aici, pe blog 🙂

5 răspunsuri to “Non, rien de rien, non je ne regrette rien,”

  1. Ooo, ferice de tine! Ai venit încărcată de frumuseți și… iubire, presupun! 🙂

    Apreciază

  2. Aici, in Paris, urmeaza sa imi petrec si eu 2 saptamani de concediu, asa ca a venit la marele fix postarea ta 😀 multumesc pentru ponturi!!

    Apreciază

    • Cu multa placere 🙂
      Suplimentar: – Atenție dacă mănânci la Hipopotamus întrucât sunt foarte șmecheri cu clienții. Noi am plătit 120 euro o masă- 2 persoane
      – Nu te aștepta ca hotelul să arate bine întrucât Franța este cea mai dezamăgitoare în privința cazării. Bani mulți,condiții mizere. Chiar dacă în poză arată altfel:)
      – Străzile sunt murdare și pline de drogați;
      – Ca să te simți bine, cred că ai nevoie de minim, minim 100 euro/zi în Franța (masă, vizite obiective, transport, etc)

      Distracție mare 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: