Cheile Bicazului&Lacul Roșu


Aproape două săptămâni au trecut de când mi-am făcut frumos băgăjelul și am plecat înspre Moldova mea dragă, acasă la părinții mei iubiți. Și cum era de așteptat am profitat de acest scurt sejur și am vizitat oameni și locuri dragi mie.

Prima oprire am făcut-o la mamaie în comuna Strunga, județul Iași. Îmi era dor să o văd pe cea care m-a crescut de la 2 luni, îmi era dor să mă pierd printre amintirile care năpustesc asupra mea ori de câte ori ajung acolo. Acum, ca și atunci când eram copilă mamaie m-a așteptat cu o masă plină de bunătățuri. Desigur că nu a uitat de dulcele meu preferat și anume minciunele iar ca să mai adauge un plus de vitamine (că vorba ei sunt foarte slabă și aproape că mă ridică vântul- exagerează evident :p) a cules din grădină puțină zmerură :). Nu știu ce o pune mamaie în mâncarea pe care o gătește însă vă spun drept că nici cel mai fițos restaurant din București nu o poate întrece. Cum ar spune ea: mâncare asezonată cu multă, multă dragoste pentru nepoțică 🙂

Evident că mâncarea ei îmi gădilă atât de mult papilele gustative și pentru că este preparată de EA, de mamaia mea! Mulți dintre voi știți deja despre ce”bodogănesc” eu aici 🙂

 

turte

 

zmeura

 

 

pui

 

 

Oh, uitam să vă spun…După mulți, mulți ani am mâncat chisăliță. Cel mai bun desert….dacă stau bine să mă gândesc cred că minciunelele trec pe locul 2 în topul preferințelor 🙂

Să știți însă că vizita la mamaie s-a încheiat cu o descoperire emoționantă. Ursulețul a cărui vârstă depășește 30 ani. Imaginați-vă că acest ursuleț a fost mai întâi al surorii mele Alina, apoi a trecut prin mâinile surorii mele Cristina și în cele din urmă l-am preluat eu. Vai, dar câte injecții a făcut săracul :))). De câte ori a fost bolnăvior și noi ca niște fetițe mărinimoase ne ofeream voluntare în a-l face bine (evident cu tratament medicamentos ce presupunea efectuarea unor dureroase injecții :))).

Însă apoi, ca niște mame responsabile îi alinam durerea în brațele noastre…asta în cazul în care nu ne supăra foarte tare și ne găseam nevoite să îi aplicăm mici corecții :)))

 

 

 

 

urs1

 

 

Vă rog să observați în această imagine locul în care se administra de cele mai multe ori tratamentul medicamentos :))

 

 

urs2

 

 

 

Cum era de așteptat, am sustras ursulețul de acolo și l-am adus la București în vederea recondiționării. Tare aș vrea să se joace și copii mei cu el (bineînțeles atunci când o să am copii:)).

PS: Pentru recondiționarea jucăriilor vechi puteți apela cu încredere la cei de la Toy Service http://toyservice.ro/stories/. Sunt foarte pricepuți 😉

După vizita scurtă la mamaie am pornit repejor înspre Botoșani. Încă dinainte să ajung plănuiam să merg cu ai mei într-o mică plimbare pe la munte. Oscilam însă între Cheile Bicazului și Gura Humorului. În sfârșit, după îndelungi dezbateri (pot spune că am făcut chiar și o analiză SWOT :)) ) am ales Cheile Bicazului și Lacul Roșu. Evident că am trecut și pe la Strunga și am luat-o și pe mamaie în mica noastră aventură.

Din păcate, vremea nu a ținut cu noi. A plouat încontinuu. Dar să nu credeți că asta ne-a împiedicat să ne bucurăm de mica noastră ieșeală și de faptul că suntem împreună, în familie 🙂

 

 

 

IMG_20140624_134549

 

eu-lrosu 3

 

IMG_20140624_155429

 

IMG_20140624_134557

 

 

eu-lrosu_1

 

 

eu-lrosu2

 

 

Iar acum să ridice mâna sus cine știe legenda Lacului Roșu. Și eu am aflat-o abia acum 2 săptămâni când eram în dezbaterile de care am vorbit adineaori. Eh, pentru cine nu știe, legenda spune că în acel loc o surpare de teren ar fi acoperit și omorât un cioban, oile sale, câinele și măgarul. Apa adunată a avut culoarea roșie de așa de mult sânge, încât numele lacului a devenit atât Lacul Rosu, cât și Lacul Ucigaș.

Lăsând la o parte legendele, vreau să vă spun că zona este superbă iar dacă aveți cumva ocazia să o vizitați v-o recomand cu căldură. Așa peisaje rar mi-a fost dat să văd. Adevărul gol goluț este că România noastră, mai ales în ceea ce privește muntele, este cu mult peste alte țări. Sper că sunteți de acord cu mine 🙂

În micul meu sejur am reușit să ajung și la Ipotești 🙂

Deși mai fusesem acolo cu mult timp în urmă, am vrut neapărat să revăd locul. Casa Memorială Mihai Eminescu arată foarte bine iar împrejurimile sunt ca desprinse dintr-un basm. Un sătuc viu colorat ce emană o melancolie eminesciană. Cu un așa decor cred și eu că Eminescu avea inspirație 😛

 

 

 

IMG_20140626_192250

 

Casa_memorială_Mihai_Eminescu_din_Ipoteşti

 

Biserica_Sf._Voievozi_din_Ipotesti

 

IMG_20140626_192247


IMG_20140626_184807

 

IMG_20140626_184814

 

IMG_20140626_184905

 

 

IMG_20140626_185038

 

IMG_20140626_185305

 

IMG_20140626_192243

 

 

IMG_20140626_185238

 

IMG_20140626_192240

 

 

 

IMG_20140626_185123

 

 

Închei prin a vă povesti ce sentiment m-a încercat în ultima noapte petrecută în Botoșani.

De obicei, când merg acasă, dorm într-o cameră separată de ai mei. În ultima seară petrecută acolo mama doarmea și ea singură în altă cameră. M-am pus în pat însă nu puteam să adorm. Și cum stăteam eu așa în pat m-a cuprins o jale cumplită. Eram conștientă că a doua zi urma să plec și că va mai trece probabil ceva timp până când îi voi revedea pe ai mei. Mă consideram  o norocoasă că am la cine să vin însă mă cuprindea groaza când mă gândeam că poate va veni o zi când casa alor mei va fi goală, când aș vrea să sun pe cineva și nu o să am pe cine…când aș vrea să o aud pe mama chiar și certându-mă…

Pornind de la asta, m-am ridicat din pat, mi-am luat perna în brațe și am pornit înspre camera mamei mele. M-am întins ușor lângă ea. Mama, m-a luat în brațe, m-a învelit (exact așa cum făcea când eram mică) și m-a pupat pe frunte. I-am luat mână și i-am cuprins-o în palmele mele. Atât de aproape m-am simțit de ea…Am realizat atunci cât de mult o iubesc și cât de dor mi-a fost de ea… Sunt atâtea momente în care aș vrea să îi spun că o iubesc sau când aș vrea să dau timpul înapoi pentru a șterge toate supărările pe care i le-am provocat. Cele mai frumoase amintiri pe care le am până la această vârstă nu sunt cele moștenite din nu știu ce vacanță ci sunt amintirile clipelor petrecute cu părinții mei, atât. Și poate tind să fiu subiectivă însă pot să spun cu mâna pe inimă că am cei mai buni părinți din lume. Niciodată nu voi uita iernile în care tata venea de la serviciu la 6 dimineața din schimbul de noapte și mă ducea cu sania până la școală sau cum îmi confecționa pătuțuri și dulapuri din lemn (după cerințele clientului, adică ale mele)  pentru păpușile Barby. Cum nu voi uita niciodată eforturile mamei de se implica în pasiunea mea pentru fashion ajutându-mă când eram mică să desenez fel și fel de creații vestimentare (ea fiind desenator tehnic) și cumpărându-mi topuri întregi de hârtie pentru a avea pe ce mâzgăli, deși fie vorba între noi nu aveam nici un talent la desen :))

Eu cred că la finalul vieții, singurele ”lucruri”  cu care rămânem sunt amintirile momentelor petrecute cu cei dragi.

Și la final de tot vă prezint persoanajele principale ale acestui post (album de familie :)) )

 Eu &Mama

mami mami2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu & sora mea Cristina

cris

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu& sora mea Alina

ali

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părinții mei (la nunta unui verișor)

nunta-mami+tati

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Voi ce amintiri frumoase aveți cu părinții voștri?

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s