Inspirație: Scrisori de dragoste celebre


Charles Bukowski către Linda King

Mi-a plăcut cum te-ai sprijinit în mâini și ai mers; chestia asta m-a înnebunit de tot….tot ce faci tu mă înfierbântă mai tare ca focul….curvo, curvă, scorpie fierbinte ce ești….femeie superbă….ai trezit poeme noi și speranțe noi și bucurii noi într-un moșneag, te iubesc, îți iubesc părul tău pubian pe care îl pipăi cu buricele degetelor; interiorul vaginului tău, umed și fierbinte pe care-l pipăi cu degetele, tu, sus pe frigider, ai un frigider uimitor, părul care-ți curge pe spate, sălbatic și tu acolo, pasărea salbatică din tine, sălbăticia din tine, ardentă, destrăbălată, miraculoasă….îmi răsucesc gâtul după gura ta, încercând să-ți prind limba cu gura mea, cu limba mea….eram în Burbank și eram îndrăgostit, o iubire ultramarină, zeița mea dată dracului, imboldul meu, curva mea, a mea a mea a mea pizdă vie păroasă a Paradisului, te iubesc … și frigiderul tău și noi când ne apucam și ne luptam corp la corp, capul ăla sculptat cu zâmbetul lui liric cinic de iubire, arzând….
Te vreau
Te vreau,
Te vreau pe TINE
TU TU TU TU TU TU!

1972

charles

Balzac către Madame Hanska

Iubitul meu înger,

Aproape am înnebunit de dorul tău, atât cât poate înnebuni un om: nu pot lega două idei, fără ca tu să nu te srecori între ele. Nu mă mai pot gândi la nimic, în afară de tine. În ciuda voinţei mele, imaginaţia mă poartă spre tine. Te prind în braţe, te sărut, te mângâi, mă las în voia celor o mie de mângâieri amoroase care au pus stăpânire pe mine.  Cât despre inima mea, acolo îţi va fi în veci locul – acesta este purul adevăr. Acolo te simt cu toată pofta. Dar, Dumnezeule, ce se va alege de mine, dacă m-ai deposedat de raţiune? Am de înfruntat o monomanie care, în dimineaţa aceasta, pur şi simplu mă îngrozeşte. În fiecare clipă mă ridic şi-mi spun „Gata, mă duc în cutare loc!”. Apoi mă aşez la loc, apăsat de simţul responsabilităţilor. La mijloc e un conflict înfricoşător. Aceasta nu e viaţă.  Niciodată nu am mai fost aşa. Ai devorat totul. Cum îmi las gândul să alerge spre tine, mă simt nesăbuit şi fericit. Mă las purtat de tăvălugul unui vis ademenitor, unde trăiesc într-o clipită cât într-o mie de ani. Ce situaţie dezastruoasă! Copleşit de dragoste, simţind dragostea cu fiecare por, trăind doar pentru dragoste, dar în acelaşi timp lăsându-mă consumat de griji şi prins în pânza unei miriade de păienjeni. Oh, draga mea Eva, tu nici nu ai ştiut. Am ridicat de pe birou cartea poştală de la tine. Se află chiar aici, sub ochii mei, şi ţi-am vorbit de parc-ai fi aici. Te văd, aşa cum te-am văzut şi ieri, frumoasă, neasemuit de frumoasă. Ieri, nu mi-am repetat pe înserate decât un singur lucru, „Ea este a mea!”. Ah! Nici îngerii n-au fost în veci mai fericiţi în Rai decât am fost eu ieri!

Iunie 1835

 

balzacMadame Hanska

 

 

 

Mihai Eminescu către Veronica Micle

Dulcea mea amică,
Nevenind trei zile în oraş, căci am petrecut la ţară, am primit abia astăzi scrisoarea ta sosită de trei zile. Te credeam la vie şi nu cutezasem să-ţi scriu. Iar acum luând condeiul în mână, mă simt incapabil de-a scrie măcar un şir cuminte, căci îndată la primirea scrisorii tale gândul cel întîi a fost să plec numaidecât la Iaşi. Dar lucurile îmi sunt la ţară şi afară de asta ştii că am un plan economicos cu bătrânul meu, asupra reuşitei căruia nu sunt încă luminat. E verosmil că nu va succede. Eu voi fi deja la 1 Septembrie noaptea în Iaşi cel puţin pentru a-ţi strânge mâinile încă odată et pour que je me grise encore une fois en te voyant. Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi… Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori!
Te rog mult nu mai uita.

Mihaiu

10 Sept.1879

 

Draga şi dulcea mea amică,

De când ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea ci şi liniştea şi sănătatea mea. Dureri reumatice am început a simţi în picioare, însoţite ca totdeauna de dese bătăi de inimă. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decât între mine acum două săptămâni şi între mine astăzi. De unde eram cu tine, fericit şi mulţumit, acum sunt singur, nemulţumit, rău dispus prin singurătate şi boală, obosit de viaţă.
Veronică, dragă Veronică, când nu m-ei mai iubi, să ştii că mor. Iţi scriu târziu pentru că abia alaltăieri m-am mutat. Adaugă pe lângă asta, că abia în ziua de Sf. Dumitru am găsit casă, c-am trebuit să-mi mut lucrurile din două locuri, că pe lângă aceasta s-a mutat şi redacţia şi tipografia, apoi că am zilnic de lucru pe lângă tribulaţiunile mele personale şi vei înţelege de ce am preferat a nu-ţi scrie, decât a-ţi scrie în fugă.
Când gândesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi şi nu mai găsesc cuvinte să-ţi spun ceea ce de-o mie de ori ţi-am spus: că te iubesc. Această unică gândire, care e izvorul fericirii şi a lacrimilor mele, această unică simţire care mă leagă de pământ e totodată şi izvorul îngrijirilor mele.
Veronică dragă, au n-am fost noi prea fericiţi într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lume asta destul loc pentru atâta iubire câtă o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cată sa fim pedepsiţi? Se potriveşte amorul şi suferinţele noastre cu o lume în care basseţa, invidia, răutatea domnesc peste tot şi pururea?
Şi când gândesc că în viaţa mea compusă din suferinţe fizice şi rele morale ca o excepţie tu mi-ai dat zile aurite, pot crede în dăinuirea acestei excepţii?
Dulce şi dragă Veronică, doresc ca amorul unui nenorocit ca mine să nu fi aruncat o umbră în viaţa ta senină, în sufletul tău plin de veselie precât e plin de un gingaş şi nesfârşit amor. Iubeşte-mă şi iartă-mi păcatele, căci tu eşti Dumnezeul la care mă închin.
Deacuma-ţi voi scrie mai des, deşi sărmanele foi sunt departe de-a plăti o singură îmbrăţişare a ta – dulcea mea copilă. Am sărutat cel puţin această foaie care va intra în mâinile tale cele mici, de la care aşteaptă toată fericirea

al tău

Eminescu

 

eminescuveroncia

 

 

 

 

Jean-Paul Sartre către Simone de Beauvoir

Micuța mea,

Demult am tot vrut să-ți scriu, într-una din acele seri după o ieșire cu prietenii când simți că lumea e a ta. Am vrut să-ți aștern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, așa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare dată eram prea obosit de atâtea țipete și mă duceam să mă culc. Astăzi însă vreau s-o fac pentru a simți acea plăcere încă străină ție, acea plăcere de a trece de la prietenie la iubire, de la putere la tandrețe. În seara aceasta, te iubesc într-un fel pe care tu nu-l cunoști la mine: nu sunt nici slăbit de atâtea călătorii, nici copleșit de dorința de a te avea lângă mine. Îmi stăpânesc dragostea pentru tine și o transform într-unul din acele elemente care mă clădește. Mi se întâmplă mai des decât vreau să recunosc, însă rar atunci când îți scriu. Încearcă să mă înțelegi: te iubesc și în același timp încerc să fiu atent la cele exterioare. La Toulouse pur și simplu te-am adorat. Te iubesc în seara asta de primăvară. Te iubesc cu fereastra deschisă. Tu ești a mea și lucrurile sunt ale mele și iubirea mea alterează lucrurile din jurul meu, iar lucrurile alterează și ele iubirea mea.

Draga mea fetiță, așa cum ți-am spus, ție îți lipsește prietenia. Acum e timpul să-ți dau niște sfaturi mai practice. Nu ți-ai găsit nicio prietenă? Cum se poate ca Toulouse-ul să nu aibă nicio femeie inteligentă, demnă de tine? Nici n-ar trebui s-o iubești. Vai, tu ești tot timpul gata să oferi iubire, e cel mai simplu lucru pe care cineva îl poate obține de la tine. Nu vorbesc de genul de iubire pe care mi-l oferi mie, iubirea asta le depășește pe toate, dar tu ești excesiv de generoasă și cu celelalte iubiri, acele iubiri secundare, ca atunci, în noapte aia la Thiviers când te-ai îndrăgostit de acel țăran ce pășea în josul dealului pe întuneric, fluierând, țăranul acela care până la urma s-a dovedit că eram chiar eu. Trebuie să ajungi să cunoști și acel sentiment ce nu are legătură cu tandrețea și care apare între doi oameni. E greu pentru că orice prietenie, chiar și între doi indivizi cu sânge clocotind, are momentele sale de iubire. Îți consolezi prietenul suferind și ajungi să-l iubești, un sentiment ce șubrezește însă repede și se deformează. Dar tu ești capabilă de sentimentele prieteniei și trebuie să le experimentezi. Și, în ciuda mizantropiei trecătoare pe care o simți, ți-ai imaginat oare aventura căutării unei prietene în Toulouse, o femeie care să fie demnă de sentimentele tale de prietenie și pe care să nu trebuiască s-o iubești? Lasă deoparte partea fizică a iubirii sau convențiile sociale. Caută cu inima deschisă. Și dacă nu găsești pe nimeni, întoarce-te către Henri Pons pe care abia dacă-l mai iubești și fă din el prietenul tău.

[…]

Te iubesc din tot sufletul și inima mea.

 

jeanpaul

 

 

Mai știți și alte scrisori de dragoste celebre?Hai să completăm lista!

 

5 răspunsuri to “Inspirație: Scrisori de dragoste celebre”

  1. Le știam de mult și le-am recitit acum, zău că mi-ai făcut ziua mai frumoasă. Ce diferită și totodată universală e dragostea. Of of.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Lucian Blaga catre Cornelia Brediceanu 🙂
    „Daca tu esti a mea, daca tu iti daruiesti eul tau-mie, atunci si eu o sa-ti daruiesc tie si tuturor celorlalti lucruri frumoase, unice in felul lor…Altfel, crede-ma, as inchide buzele si as tacea viata intreaga, caci nu ar putea vorbi cineva, daca te-a piedut. As tacea retras in mine, si nimeni n-ar sti dupa moartea mea, ca am trait. Un singur izvor am pentru tot ceea ce fac: Tu!”

    Apreciază

  3. Emil Cioran catre Friedgard Thoma:
    „De cand am fost izgonit din Paradis, m-am gandit in fiecare secunda la dumneavoastra si nu ma pot gandi la nimic altceva. As vrea acum sa zbor in Patagonia departe, departe de Dumneavoastra, la polul opus. Cu o ora in urma am gasit cuvantul pe care l-am cautat zadarnic ieri sau azi: Leprosul, asta inseamna sa nu mai fiu cu dumneavoastra, sa nu va mai aud suspinele.”

    Si o scrisoare ceva mai atipica, de la femeie la femeie, Virginia Woolf catre Vita Sackville-West:
    „Asculta la mine, Vita – lasa-ti barbatul si hai sa mergem la Hampton Court, sa cinam impreuna la rau si sa ne plimbam apoi prin gradina, la lumina lunii, sa ne intoarcem acasa tarziu si sa bem o sticla de vin, sa ne ametim, iar eu iti voi spune toate lucrurile pe care le am in minte, milioane, miliarde – Ele nu vor sa iasa la iveala pe lumina zilei, ci doar pe intuneric, in apropierea raului. Gandeste-te la asta; Lasa-ti barbatul, iti zic, si vino cu mine.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s