Gânduri…


S-a terminat. Din tot întregul nostru, în procesul de partaj al amorului, mi s-a cuvenit doar partea cu debilitatea sufletească . La început n-o voiam dar astăzi mă folosesc de ea pentru tămăduire. Un fel de leac băbesc. Trag speranță că julitura din ’năuntru’  meu o să se oprească din sângerare, o să se usuce iar cu trecerea timpului o să se velească-ntr-o cojiță ce se va desprinde de mine.

Când eram mică,  mamaie îmi punea frunze de calapăr pe genunchii zdreliți. Simțeam cu rana zvâcenește iar asta îmi provoca un fel de plăcere tâmpă. Un hop pe care-l treceam basma curată pentru că știam:  durerea-i un must have pentru închiderea rănii. E oarecum sardonic cum vindecăm o durere cu o altă durere. Un fel de aplicare a principiului ’’ Cui pe cui se scoate’’. Se poate aplica oare și pentru suferințele morale?

Pe timpul când eram o mogâldeață de om, vindecarea însemna pentru mine reluare jocului de copil. Astăzi mă-ntreb, voi putea vreodată să-mi reiau jocul adolescentin?

Când sufletul îmi clocotește de durere mă rog pentru un singur lucru : Să treacă odată timpul!

E ciudat cum noi oamenii, de când ne naște și până murim, așteptăm mereu să treacă timpul. Spre exemplu: Când eram de-o șchiopă așteptam vârsta majoratului mai ceva ca pe Moș Crăciun căci ea semnifica dezlegare la o sumedenie de lucruri : pantofi cu toc (admirați până atunci în picioarele mamei) , machiaj (studiat atent la surorile mele) și dreptul de a-mi petrece vacanțele după bunul meu plac. Pe atunci nu realizam că viața de copil este cea după care voi plânge de fiecare dată când voi da cu fundu´de pământ.

Așteptarea asta, ca timpul să treacă, este de fapt un pretext pentru a înainta în viață. Ne creăm motive pentru a trăi. Ne fixăm idealuri și luptăm să le atingem. Asta este în esență scopul. Să nu treci prin viață ca rața prin apă. Să rămână ceva în urma ta. Să-ți justifici umbra pe care ai ținut-o pământului atâția ani.

Și-n timpul acesta scurt, numit viață, de ce să deplâng plecarea lui? Vor mai veni și alții…

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s