Tu viață, n-ai dreptul să-mi iei nimic ’napoi!


’’Ursuleț de catifea, ce se da nu se mai ia’’. Cu siguranță recunoști această sintagmă prin care-ți pecetluiai schimburile de jucării în pruncie. Pe vremea aceea,  erai dispusă să te dai de-a rostogolul pentru a muia gîrbița unor năpârstoace care țineau cu dinții de niște lucrușoare  fără însemnătate pentru ele. Ți le doreai și luptai să le obții.  Te foloseai de talentul tău ancestral în ale negocierii până te vedeai cu sacii în căruță. Pe urmă, pa și pusi.

Erai copilă iar asta-ți dădea o dezlegare înspre un comportament nu tocmai fairplay. Chiar și mezalianța,  de scurtă durată, cu persoane ce-ți erau dragi fix ca un pai în ochi, erau puse în cârca copilăriei. Cine ar fi luat în serios gheșefturile unor copilițe?

Timpul s-a derulat pe repede-nainte iar tu te-ai velit,  cu-n oarecare defetism, într-o muierușcă. Copila stoică de altă dată și-a încheiat prelegerea. Astăzi nu-ți mai permiți să fii o cumulardă de bunuri și nu din motive de stângăcie în ale tratativelor ci pentru că ai început să simți o jenă la limita dintre logică și sentimente. O jenă ce nu-ți mai permite să tragi foloase și de pe vii și de pe morți,  ci dimpotrivă, te îndeamnă să trăiești ca o schimnică.  Acum ai înțeles și-ți este frică. În viață, legea compensației e cea care-ți mâzgălește cu litere de-o șchioapă tot traseul tău ca om.

Te simți prinsă-ntr-un vălătuc din sârmă ghimpată. Calci pe bec, te-ai dus pe copcă. Ești conștientă de asta, sper…

Știi că ești angrenată într-un joc de oină din care nu te poți retrage? Tre să duci meciul la final. Șuierul arbitrului îți va da de știre când va veni acest final. Până una alta tre să joci!

Sunt momente în viață, când vin înspre tine bucurii cu ghiotura. Și-atunci te simți stânjenită de atâta afecțiune. Iar dacă le-ai putea respinge ai face-o. De ce?

Pentru că până atunci te găseai într-o zonă de confort, și-ți plăcea, n-aveai dureri de cap. Acum privești ponciș înspre aceste onctuase atenții și asemeni unui cobe, gândurile-ți zboară înspre nota de plată.

Vorbeam de o lege a compensației, ai uitat?

Ai primit? Tre să dai ceva la schimb. Fac prinsoare că următorele gânduri care te-ncearcă fac referire la termenele și tranșele de plată.  Dar ce să vezi? Viața nu este un negoț.  Nu semnezi nici un contract înainte de a te naște. Nu se stabilesc prețuri, termene și tranșe de plată. Sau poate se stabilesc. Tu în nici un caz nu ai acces la ele. La ce ți-ar folosi?

După principiul ’’Toate se-ntâmplă cu-n motiv’’, viața îți ia de multe ori înapoi și lucrurile/persoanele pentru care ai plătit de-a lungul timpului cu vârf și îndesat.  Atunci ți se pare nedreaptă. Atunci consideri c-ar fi fost de bun simț ca ultimul cuvânt să-l ai tu. Atunci te șucărești și urli:

  • Tu viață, n-ai dreptul să-mi iei nimic ’napoi!

 

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s