Din cenușă nu se naște foc


S-au rupt lațurile amorului. Iată că te găsești iarăși, pentru a nu știu câta oară și pentru a nu știu câta noapte, în priciul tău, contemplând cu dezinteres tavanul ce stă gata să-ți strivească sufletul sub abisul albului imaculat. Această nouă despărțire te-a lovit direct în moalele capului fără țâr de compasiune. Odiseea însă, n-ar fi fost completă dacă pereții odăii în care-ți faci veacul n-ar fi luat cu împrumut de la ’năuntru’ tău acel iz de melancolie pentru vremurile demult apuse. Hodoronc-tronc toată casa-ți duhnește a dor. Dor de vremurile în care te simțeai iubită, dor de vremurile în care aveai cu cine să-ți împarți patul, somnul și gândurile, dor de ceea ce au fost cândva sufletul tău și TU. Dor de a fi femeie, poate.

Nici n-ai apucat să lâncezești bine în hieratismul provocat de această nouă separare a două suflete, al tău de a lui, că un fel de prozelitism pentru iubirile demult apuse îți muscă vorace gândurile. O posibilă întoarcere la icsulescu te-ar ajuta să-ți mai vindeci sufletul, așa-i? Pe de o parte te încântă ideea și parcă simți așa, că inima îți dă ghionturi s-o faci. Pe de altă parte, cheful de a învia ceva care n-a fost niciodată viu, îți leșină entuziasmul.

Când nu mai simți iubirea pe nicăieri ai tendința de a te întoarce către oamenii pentru care ai însemnat ceva, cândva. Ei, oamenii care te-au iubit cum au știu mai bine, îți oferă acel confort al minții și al sufletului, după care tânjești. Recunoaște, un scurt voiaj în trecut, ar putea echivala pentru sufletul tău cu o sedință la spa.

Simțim permanent nevoia de a ne întoarce în trecut. Ne este mai comod decât viitorul. Trecutul ne este cunoscut deci nu ne mai poate surprinde, nu ne mai poate răni și nu ne mai poate speria. Viitorul este o nebuloasă totală, o beznă care ne sperie și ne-ncovoaie sufletul. Viitorul poate însemna orice: fericire, tristețe, bucurie, lacrimi, deznădejde, încredere etc. Orice și oricât, în proporții necunoscute.

Oricât am fi de tentate să reluăm un trecut trebuie să ținem seama că din cenușă nu se naște foc oricât ne-am da noi de ceasul morții pentru a schimba asta. Frumusețea vieții vine din neprevăzut și nou. Trecutul este o parte din noi dar trebuie să-l păstrăm ca ceea ce este: TRECUT. Atât.

 

 

DinCenusaNuSeNasteFoc

 

2 răspunsuri to “Din cenușă nu se naște foc”

  1. esti draguuuuuuuuuuuuuta

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s