Portrete de bărbați – Articol complet


Pe noi muierile, când ne apucă amocu’, n-avem creier și punct. Suntem așa de fără minte sau prin ce minune ne găsim mereu atrase doar de flăcăii cu bube-n cap? Cică înveți din ce trăiești pe propria piele, așa spunea o vorbă din popor. Acu’ bag de seamă că experiențele din trecut ne sunt de ajutor fix ca o gaură-n cap. Fie suntem atrase de rău, fie avem credință că putem schimba oamenii. De aici și impresia că putem face un bine dacă ne angrenăm în nu știu ce relație. Drept să vă spun, până acum nu s-a ridicat nici o statuie în cinstea vreunei femei sau a sacrificiului ei.

Firește că nu este doar vina noastră. Tipologia unui bărbat ne poate păcăli de cele mai multe ori. Când începe adevăratul tărăboi sufletul ne colcăie deja de îndrăgosteală. Acesta este momentul în care începem să ne băgăm singure bla-bla-uri. Doar suntem niște pacifiste getbegét, nu? Dar hai să punem punctul pe ‘’i’’ și să conturăm câteva chipuri de feciori.

 

Să intre dară-n scenă MINCINOSUL!

Dacă aș fi feministă convinsă m-aș încumeta să spun că bărbații sunt o rasă străveche de mincinoși cu diploma. Dar asta ar însemna să reneg că acest ‘’dar’’ s-a transmis destul de bine și la femei. Să dam Cezarului ce e al Cezarului, zic eu.

‘’Vânzătorul de gogoși’’ deține o serie de calități care te dau pe spate, zău așa! Frumos de pică, șarmant din cale-afară, senin ca o zi de vară, citit ca o bibliotecă națională. Cum papucii mă-sii să nu-ți pierzi mințile?

La prima vedere pare făt- frumos din poveste. Îi mai lipsește doar calul alb. Flăcăul perfect! Ajungem să ne-ntrebăm unde a stat ascuns atâta timp.  Trecem repejor la plecăciuni către divinitate în semn de mulțumire pentru ‘’darul’’ primit. Iar când totul pare ca desprins dintr-un vis, vântul începe să ne clatine convingerile.

Și uite așa, copăcel-copăcel, relația noastră se velnicește peste noapte într-un coșmar. Iată că Perfectul Nostru ajunge în cele din urmă Imperfect. Cu ochii cât cepele ne boldim în ecranul PC-ului să-nțelegem ce vrea să spună muierușca care tocmai ne-a redactat cu o ‘’finețe’’ ieșită din comun un mesaj ce îl privește în mod direct pe EL.

Așa aflăm că Cel care stătea mereu călare pe sufletul nostru era însurat sau avea copii sau avea ambelele bucurii. Așa aflăm că de o săptămănă, de o lună sau de un an ne alimentăm existența cu iluzii. Și uite cum dăm noi startul la ‘’distracție’’.

Lacrimi, durere, întrebări, neputiință, frică și frustrare. Până să ajungem la vindecare, stările acestea ne sufocă existența. Vindecarea cere timp iar timpul cere la rândul lui timp…

Una dintre etapele procesului de vinderecare este chiar iertarea și încercarea de a reclădi paradisul spulberat. Toate am trecut prin asta și probabil că toate am renunțaț pe parcurs. Până la urmă ajungi să-ți dai singură seama că te pui într-o situație jenantă încercând să-ți construiești un viitor cu “Vânzătorul de iluzii’’. Parcă nici dragostea pentru el nu mai este la fel sau nu mai este deloc…Bucură-te! Te-ai vindecat de EL!

Să provoci o durere sufletească este un risc pe care tre să fii nebun să ți-l asumi. Iubirea nu este eternă. Un rău conștient te poate șterge definitiv din viața unui om. Sunt persoane care nu-și revin niciodată după un așa bum sufletesc. Nu mai visa la iertare. Putem afirma ca am iertat. Nu putem afirma că am uitat. Asta înseamnă că am acceptat.

 

Ridicăm iarăși cortina pentru a pofti la rivaltă un domn cu însușiri cameleonice: IMORALUL

Dacă m-aș raporta la timpul lui Pazvante, aș spune la iuțeală că Imoralul se scaldă în plăceri și comodități materiale dintre cele mai ’’banale’’: partide de Golf, jocuri de bridge, pahare pline ochi cu martini,  ibovnice asemeni unor iele și bilete în primul rând la toate balurile înaltei societăți. Așa era atunci Imoralul. Om doldora de bani însă flămând de cunoaștere.

Astăzi, orice ’’flăcăiandru’’ înzestrat de natură doar cu niscaiva mălai ni se înfățișează asemeni unui seducător nelegiuit. La prima vedere, imoralului nu-i ajungi nici cu prăjina la nas. Nu vă lasați însă păcălite. Sunteți deja luate în bătaia puștii.

După vremuri bune în care umbli creanga prin aria lui vizuală iată că te trezești prinsă într-o pantomimă stângace. Acum, singurul lucru pe care el îl va remarca la tine este bâțâială care te deconspiră mult prea devreme.

Așa începe totul. Așa va continua.

Cu sufletul în prinsoarea dragostei, cu inima bubuind ca smintita, ajungem să punem iubirea mai presus de concepția noastră despre viață. Așa se face că devenim, ca niciodată, neinteresate de trecutul său sau de ’’scheleții’’ din viața lui de huzur.

’’În dragoste și în război totul este permis’’. Motto-ul după care ne ghidăm și care până nu demult reușea să ne ridice moralul. Astăzi ne ridică moralul de ne podidesc lacrimile.

Dar cum reușește să ne cucerească acest cavaler și mai ales de ce i-am lipit această etichetă?

Imoralul sau „Călcătorul de cadavre’’ reușește să te dea pe spate cu o serie de veleități pe care tu le cunoști însă refuzi să le asimilezi.  Pișicher, copt la minte și la trup, chivernisit, spiritual de numa-numa și bun la suflet ca un lup. Nu poartă deloc urmele trecutului și nimic nu-i amintește că în alte vremuri era un simplu zevzec cu câțiva creițari în buzunar. În speranța unei vieți lipsite de griji și a unei ascensiuni profesionale care să zguduie gura târgului, ne trezim în brațele acestui Don Juan care ne arată, cât încă e proaspătă carnea pe noi, o dragoste ferventă.

Timpul trece razant pe lângă voi, noutatea îndrăgostelii se ofilește iar iubirea lui pentru tine începe a se dispersa. Hodoronc tronc îl apucă dorul de fostul cămin conjugal sau și mai rău dorința de a avea un moștenitor. Nici n-apuci să deschizi bine gura că el ți-o și retează spunându-ți că Icsuleasca a rămas deja  grea sau că de dimineață și-a mutat lucrurile la fosta muiere.  Și uite cum astăzi,  sinceritatea lui capătă conturul unui episod fantasmagoric.

Pe tine timpul te găsește goală pe dinăuntru și pe dinafară, cu cicatricile la vedere.  O lucrare nereușită (cu bună știință)  a unui consumator de suflete.

Pentru astfel de indivizi, banul este singura valoare în care cred…

 

 

Între  Mincinos și Imoral. Hibridul ce poată numele de : MITOCAN

Dacă te socoți o tipesă evoluată află că pentru asta e nevoie să îndeplinești o condiție foarte dificilă: să-ți înțelegi aproapele. Floare la ureche, nu? Când îndrăgosteala stă moț în mijlocul tuturor trăirilor și cugetărilor tale aproape că nu sesizezi caracterul sardonic al prințului tău și cu atât mai puțin ocările ce vin cu ghiotura peste tine.

Încrezătoare în existența binelui începi să scormonești după explicații. De ce o fi așa? I s-o fi întâmplat ceva în copilărie? Nu l-au iubit suficient părinții?.

Apoi, ca un psiholog desăvârșit încerci să descâlcești acest ghem care nu reprezintă decât o amestecătură între:  o revoltă permanentă, o neînțelegere a ceea ce se-ntâmplă în jur și  o metodă de apărare a sinelui. Colac peste pupăză, din neant, își fac apariția câteva picături de frustrare. Picături le vedem noi. Ele sunt de-a dreptul valuri.

Purtăm ochelari de cal? Acesta să fie motivul pentru care nu-i observăm deteriorarea sufletească. De asta nu vedem că structura de rezistență a sufletului său a ajuns o simplă grămadă de moloz?

Dar ce are așa de special acest Mitocan și de nu ne putem lipsi de el?

Nu are nimic iar asta îl face să aibă tot. Nu are nimic din ce avem nevoie dar are tot ce n-am avut pînă atunci. El reprezintă pentru noi ’’noul’’. Un nou pe care nu l-am mai gustat până atunci. Un nou diferit din toate punctele de vedere. Un nou care te îmbie să-l cunoști. Un nou pe care mai târziu o să-l înfunzi în uitare cu repeziciune și spaimă. N-o să-ți dorești să-l readuci vreodată la viață.

Ai înghițit de atâtea ori mizeriile lui, ai plâns și ți-ai jurat că este ultima oară când îl ierți, ți-ai călcat pe suflet și ai făcut eforturi colosale pentru a-l salva. N-ai reușit. În schimb, ai reușit să te îngropi pe tine. Buimacă și fără a simți că mai ai vreun rost în viață, ajungi să-ți justifici existența față de tine și față de cei din jurul tău.

’’Scopul scuză mijloacele’’. Sub acest pretext te-a abuzat sufletește în repetate rânduri.

Când te-a cunoscut, el a decis pentru tine că trebuie să te schimbi. Să fii mai pregătită spiritual și intelectual. O femeie mai pregătită pentru viață și în special pentru el.

L-aș întreba acum : La ce bun să bați un cui sănătos într-o scândură putredă?

Deseori, uităm că cea mai importantă relație de iubire este cea cu sinele nostru. Sufletul tău contează pe tine ca partener permanent în călătoria vieții.

Sub lumina reflectoarelor: AMICUL

Până nu demult era un permanent colocatar în viața ta. Astăzi nu vă vorbiți. Astăzi face pe mortu-n păpușoi și lasă dorul să ruginească pe lângă el. Un joc distractiv în mod jalnic.

Iubirea l-a pervertit. Degeaba v-ați înțeles când erați de-o șchiopă că veți respinge cu mâinile și cu picioarele (dacă va fi nevoie) orice încercare a sufletului. În ultimii ani, prietenia voastră a avut perioade și perioade: ba pipa păcii, ba securea războiului.  Dacă vreți să faceți haz de necaz puteți  spune  că viața este o colecționară de plăceri.

‘’O relație de prietenie între o femeie și un bărbat nu există’’. Ce te mai ofuscai la auzul acestei învechite concepții.

Uite că astăzi ți-a venit și ție rândul să atești veridicitatea acestor vorbe din popor. Dracu’ nu e  chiar atât de negru, dracu’ e mai negru ca smoala. Asta vrea să îți arate El.

Eh, să te ții bine pentru că abia acum începe să bată toba prin tot satul!

Și uite așa, al tău “Best Friend Forever’’, începe să deșarte sacul. Problemele și toate întâmplările neplăcute prin care ai trecut de-a lungul timpului sunt acum în gura târgului. Oficial, s-au rupt hățurile prieteniei. Hapsân, ar lua cu el totul. Chiar și amintirile. Să rămâi goală. Și-ar dori ca Cezarul tău să fie singurătatea.

Fără doar și poate,  își câștigă titlul de laureat al concursului de orgolii. Concurs organizat de el. Doar doi participanți înscriși.

Scociorăști adânc după o urmă a celui ce a fost cândva prietenul tău. În zadar însă. Te izbești iar și iar și iar de obloanele de plumb ale unui om ce astăzi pare interesat doar să te pună cu fața în țărână. Și reușește. Dar tu te ridici. Ți-e dor…Ți-e sufletul catrân.

 

Batem energic gongul iar în scenă își face apariția și ultimul actor: INDIFERENTUL

Până la tine, multe femei s-au ținut ciorchine după el. Fără rezultat. Nimic nu l-a dat pe spate. Vaccinat băiatu’ nu glumă. Secretul lui : antidot împotrivă îndrăgostelii. Hehe, mai că l-aș lua și eu dacă ar exista J

Esți decisă să ajungi la miezul problemei, când, deodată te copleșește adevărul. Stăpână pe farmecele tale te aștepți fără doar și poate ca dragostea să-l velnicească într-un sufocant amorez. Surpriză însă: ia-ți dragoste de unde nu-i. Descurajarea, mâhnirea și blazarea se instalează mai abitir înăuntrul tău, asemeni unor saprofiți.

Te încumeți. Îl tragi de mânecă și îl provoci la câteva vorbe lejer intelectuale. Nu mai simți frica că ai putea deteriora ceva în relația voastră. Nici n-ai avea ce deteriora, la naiba!

Îi explici cu blândețe problema. El pare că se ține de poante sau face pe spiritualul. Nemernicul!

Îți iei inima în dinți și-l întrebi cu juma de gură : “Tu mă iubești?’’. Cât pe ce să cadă pe jos când aude, așa de surprins se arată. Te fixează un minut cu privirea, îți zâmbește, te îmbăloșează pe frunte, se ridică și pleacă. Te uiți la el ca vaca la poartă nouă. O fi vreo glumă ieftină?

Cu trupul și sufletul ogîrjit te-ndrepți săgeată înspre patul conjugal. Esți singură în doi. Apoi te-ntrebi:  sunt oare prima femeie din lume debusolată de comportamentul bărbatului ei?

Tăcerea sapă în tine urme de neșters…

 

PS: Articolul îl puteți găsi și pe blogul acriței Adela Popescu : http://www.adelapopescu.eu/

 

portrete

 

 

Trackbacks/Pingbacks

  1. Greseli de femeie | Pentru Tine Pentru Suflet - 2 Februarie 2015

    […] feministe, referitoare la despartiri, divorturi sau prostia sexului masculine(chiar si eu am scris Portrete de barbati :p), vad ca treaba nu sta chiar pe roze. Cel putin nu cum am vrea noi sa […]

    Apreciază

  2. De la Iubire la Iertare | Oana Toporaș – Blog Personal - 23 Februarie 2015

    […] am publicat prima oară articolul Portrete de bărbați, am primit pe Facebook, un catastif de mesaje, unele pro, altele contra. Printre ele, am găsit și […]

    Apreciază

  3. Sunt mândra! | Oana Toporaș – Blog Personal - 25 Aprilie 2015

    […] „POATE”, anul acesta m-am încumetat și m-am înscris la secțiunea eseu cu articolele „Portrete de bărbați” și „Suflet deraiat”. Și n-am gândit-o rău căci iacătă-mă admisă spre […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s