Măritișul e o modă?


Ce au în comun o copilă, o adolescentă și o femeie în toată puterea cuvântului? Aparent nimic, mai ales dacă ținem cont de diferențele de ani ce pot apărea între ele. Cu toate acestea, toate trei au un vis. Un vis de femeie. Un vis care, în funcție de vârstă, este privit prin alți ochi, este visat altfel…Dar să reținem: visul este același, doar amănuntele diferă. Dorința arzătoare de a fi scăldate într-o rochie de mireasă și de a sta moț în fruntea unei petreceri, pe care, în termeni moderni,  am ajuns să o numim nuntă. La asta visăm toate, încă din clipa în care, copile fiind, avem șansa să ne clătim ochii cu acea revărsare de alb imaculat ce se așează fără de cusur pe trupul unei dame oarecare.

Așadar, să vedem ce înseamnă “nunta” pentru cele trei femei:

Copila: – O rochie albă din dantelă în care să arat ca o prințesă și o petrecere care să țină trei zile și trei nopți.

Adolescenta: – O rochie albă de mătase care să îmi scoată în evidență toate atuurile trupului și musai, atârnat de braț, un bărbat ochios care să dea bine în fotografii. Petrecerea să fie opulentă și să rupă gura târgului.

Femeia: – O rochie de culoarea untului care să îmi ascundă micile imperfecțiuni, un soț puțin mai frumos decât dracu’ care să mă respecte. Petrecerea să fie una restransă, doar cu prietenii apropiați și familia.

Este curios cum, odată cu ascensiunea în vârstă, mentalitatea noastră trece de la o extremă la alta. Ba ne visăm prințese, ba ne visăm femei simple.

Pe mine nu mă surprinde deloc asta. Până la urmă, toate aceste schimbări de gusturi, sunt de fapt niște etape necesare în „schema de vaccinare”. Este interesant totuși de urmărit traseul acestor schimbări și pornirile care determină apariția lor.

Revenind la subiectul nostru, pe mine altceva mă mișcă:  Cum ne pregătim noi, cu un an sau doi înainte, pentru momentul în care vom  spune “Da”.

N-am nici cea mai vagă împotrivire pentru această pregăteală. Cu toate astea, mă găsesc puțin în dificultate: Dacă pentru ziua cea mare sacrificăm atâta amar de vreme, pentru căsnicie, traiul acela pe care jurăm să-l ducem cu bune și cu rele până la adânci bătrâneți, cât trebuie să ne pregătim?

Adevărul este, dragile mele, că multe dintre noi nu conștientizăm faptul că nu fastul nunții trebuie să conteze ci strălucirea mariajului propriu-zis. Dar ce să vezi? Căsnicia nu este despre fast, mătăsuri, petreceri deșucheate. Căsnicia este despre acceptare, compromis, prietenie și respect.

Este foarte important să te măriți. Însă, oare nu este mai important să reușești să rămâi măritată?

Refuz să cred că spunem “Da” doar pentru dobândirea unui statut social, acela de femeie măritată. Cum refuz să cred că ne asumăm o așa responsabilitate de mare fără să ne asigurăm că suntem suficient de “coapte” pentru a duce pe umeri bucuriile și greutățile unei familii. Nu spune nimeni că nu trebuie să te pregătești pentru marele eveniment, doar o dată în viață ești mireasă (cel puțin cu ideea asta pornim toate). Asigură-te totuși, că ești înarmată cu toate atuurile pentru a “supraviețui” vieții de după fast. După râs, nu trebuie să vină musai plâns. Asta, dacă știi la ce te-ai înhămat!

Și ține minte:  Nunta este despre tine și despre el. În consecință ea trebuie să fie oglinda voastră, nicidecum oglinda celor care aleg să fie alături de voi în acea zi.

 

Wedding-Planner3

 

Noapte bună! 🙂

 

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: