Astăzi schimbăm puțin macazul în sensul că nu mă voi limita doar la o recomandare de carte. Astăzi vreau să vă recomand doi scriitori care m-au făcut să văd lumea prin ochii lor.
Prima recomandare este George Orwell. Știți bine, în urmă cu două săptămâni, am recomandat cartea 1984. Pentru că blogging-ul este de fapt și de drept un schimb de experiență, Anca, una dintre vizitatoare, mi-a recomandat să citesc și „Ferma Animalelor”. Zis și făcut, a doua zi m-am prezentat la librărie și am „înșfăcat-o” de pe raft. Tare mult mă bucur de alegerea făcută.
Mi-a plăcut nespus de mult această carte.
„Ferma animalelor” este o fabulă prin intermediul căreia autorul satirizează Stalinismul, prostia, răutatea și lăcomia.
Fiecare personaj din cadrul acestei opere literare personifică câte o figură politică apartinând Uniunii Sovietice. Astfel aflăm că:
- Seniorul cel Bătrân, porcul Middle White îl poate întruchipa fie pe Karl Marx datorită viziunii sale asupra unei societăți ideale în care oamenii sunt înfrânți:
„…tot răul acestei vieți a noastre izvorăște din tirania ființelor omenești”,
„Toți oamenii sunt dușmani, animalele sunt tovarășe”,
„…luptând împotriva omului nu trebuie să ajungem să semănăm cu el”
” Nu uitați niciodată datoria de dușmănie față de om și toate cele legate de el”
” Toate obiceiurile omului sînt rele. Și mai mult decât orice altceva, nici un animal nu trebuie să ajungă vreodată stăpân peste alte ființe ca și el.”
fie pe Vladimir Lenin prin faptul că trupul său ajunge să fie expus în văzul tuturor, așa cum s-a întâmplat și cu corpul lui Lenin
- Napoleon, un porc din rasa Berkshire, ajunge tiranul și răufăcătorul din Ferma Animalelor. Din aceste motive, în mod ironic, Napoleon ajunge personificarea lui Iosif Stalin.
- Snowball este descris ca fiind cel mai ingenios porc din Ferma Animalelor, mereu în contradicție cu Napoleon. Un fel de Lev Troțki.
„Ca de obicei, Snowball și Napoleon nu au căzut de acord. După Napoleon, ceea ce trebuia să facă animalele era să-și procure arme de foc și să învețe să le folosească.După Snowball, trebuia să trimită tot mai mulți porumbei să ațîțe rebeliunea printre animalele din fermele vecine.”
<
p id=”firstHeading” class=”firstHeading” lang=”ro”>Squealer- porcul considerat omul de încredere a lui Napoleon și mâna lui dreaptă, îi personifică pe Viaceslav Mihailovici Molotov întrucât el este supranumit Ministrul Propagandei.
Personal, mi s-au părut cele mai importante personaje din cadrul acestei opere. Bineînțeles că nu sunt singurele însă trebuie să vă mai las și vouă ceva, nu?
Este important de urmărit evoluția gândirii acestor animale. Dacă în primă fază acestea se ghidau după sloganul ” Toate animalele sunt egale”, pe parcursul fabulei, pe măsură ce invidia și răutatea încolțesc înăuntrul lor, sloganul devine „Toate animalele sînt egale, numai că unele animale sînt mai egale decât altele”.
Cea de-a doua recomandare este Aurora Liiceanu.
Până acum, am citit de Aurora Liiceanu, două cărți : „Cuvinte Încrucișate” și „La taifas”. Cumpărasem și „Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității” însă pe aceasta am făcut-o cadou unei persoane dragi.
Nu știu de ce, însă, când citesc Aurora Liiceanu am senzația că merg la psiholog. E oarecum logic dacă țin cont de faptul că ea este doctor în psihologie.
Atunci când citesc ceva scris de ea mi se întâmplă de multe ori să mă trezesc vorbind : „Și eu am pățit asta”. Apoi, cu nerăbdarea unui copil mic, îi devorez fiecare cuvânt până ajung la răspuns. La mult așteptatul răspuns. Iar în momentele acelea, când ea îmi oferă o altă perspectivă asupra vieții, mă simt ca un pacient în mijlocul unei ședințe de terapie. Știu, sună clișeic dar ăsta-i adevărul. Știți expresia : ” Această cartea mi-a schimbat viața” ? Eh, cam așa sunt și eu. Poate e prea mult spus viața însă modul de gândire cu siguranță.
Poate vă întrebați ce mi-a plăcut la aceste cărți. Răspunsul este :TOTUL.
Din „Cuvinte încrucișate”, cu siguranță îmi va rămâne în minte, pentru tot restul vieții, povestea cu paltonul (“Viața e un număr de paltoane. Nu multe”), precum și cea a amănuntului biografic.
„Când lucrurile se schimbă în mintea cuiva, atunci se schimbă toată lumea, fiindcă acel cineva o privește cu alti ochi.”
„Omul are nevoie de povești. Am mai spus-o. Dacă un om nu are povești pe care să le cultive de-a lungul vieții, nu are ce să lase în urma lui. Atâtea vieți bogate, minunate s-au pierdut fiindcă nu au fost povești de spus sau au fost povești, dar nu s-au spus.”
„Când idealizăm pe cineva, nu ne dăm seama că vedem propriie noastre dorințe, o imagine fabricată perfect, nu infinitele și atât de minunatele imperfecțiuni ale celuilalt.”
Din „La taifas” cel mai mult mi-au plăcut scrierile referitoare la marile iubiri și la tristețea trecerii timpului.
„Există atâtea iubiri de o intensitate cumplită, în care emoțiile, trăirile sunt arzătoare, dar care, din diferite motive, nu durează mult. Nu putem lua ca variabilă importantă, definitorie, timpul, durata relației. Mai există și reciprocitatea. Pot exista relații lungi în care doar unul iubește, altele în care amândoi iubesc și cele în care nici unul nu iubește, dar există stabilitate, care poate fi explicată în mai multe feluri: bani, copii, obligații, frica de schimbare sau frica de singurătate, etc.”
„Toate aceste iubiri scurte ne apar cu un exces de emoții, cu tulburări care destabilizează, agită mintea și sufletul, exces care îi face pe cai care le trăiesc să fie invadați de nerăbdări și văpăi, ceva care neliniștește, sperie, zăpăcește. Chiar smintește…”
Și pentru că-mi place atât de mult ce scrie și mai ales cum scrie, mi-am comandat aseară: „Viața nu-i croită după calapod”, „Valurile, Smintelile, Pacatele”, „Prin perdea” și „Rănile memoriei”. Pur și simplu nu mă pot sătura!
PS: V-ați dori aceste cărți?
Dragilor, cam atât am avut să vă spun. Sper să vă placă recomandările mele, sper că v-am convins. Când vine vorba de cărți mă velesc într-un om care nu are cuvintele la el.
Aurora Liiceanu imi doresc si eu sa citesc in perioada urmatoare, desi lista mea TBR este lunga cat o zi de post! :))
ApreciazăApreciază
Pai vezi ca am pus acum cateva carti la bataie 🙂
ApreciazăApreciază
Într-adevăr, „Ferma animalelor” este una dintre cărțile must-read de pe lista oricărui cititor care se respectă, mai ales că transmite unul dintre cele mai importante mesaje referitoare la societatea noastră, și anume că „toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele”. Și mie mi-a plăcut mult!
ApreciazăApreciază
Ai mai citit ceva interesant de George Orwell?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Momentan, doar „Ferma animalelor” și „1984”. Dar mai urmează! 😀
ApreciazăApreciază
Să cauţi şi cartea „Noi” scrisă de rusul Evgheni Zamiatin. Dacă nu ai citit-o deja, bineînţeles.
http://www.humanitas.ro/humanitas/noi
ApreciazăApreciază
Nu am citit-o. Mulțumesc pentru recomandare. Voi merge în week-end sa o cumpar. E politică?
ApreciazăApreciază
E o distopie. 😀
Orwell a citit o versiune în franceză şi a avut-o drept model cînd a scris „1984”. Cred c-o să-ţi placă mai mult cartea rusului. ;)) E foarte bună, pentru mine a devenit instant una dintre cărţile preferate. Am văzut că este o ediţie nouă apărută în colecţia 10+ de la Polirom. 😉
ApreciazăApreciază
In afara de „Ferma animalelor”, eu am mai citit „Aspidistra sa traiasca”, de George Orwell. Este o satira la adresa societatii capitaliste… In ceea ce priveste universul Aurorei Liiceanu, inca n-am patruns in el, spre rusinea mea, desi uneori simt acut nevoia unei vizite la psiholog. 😀
ApreciazăApreciază
Pai mai așteaptă puțin. Curând voi scoate pe blog 4 carti pt donație de Aurora Liiceanu 🙂
ApreciazăApreciază