„Tu știi cât valorezi?” – Varianta 2


Putem începe cu o idee general acceptată ṣi să susṭinem că oamenii nu pot fi cântăriṭi sau că nu suntem noi cei îndreptăṭiṭi să o facem. Cu toate acestea, noi recunoaṣtem oamenii de valoare, deci e clară existenṭa unei balanṭe, e limpede faptul că oamenii se judecă între ei, altfel nu am trage astfel de concluzii. Apoi, după ce criterii judecăm? Există anumite criterii “morale” de judecată? E normal să analizăm fondul ṣi să uităm complet de formă?
 
Majoritatea minimalizează importanṭa exteriorului sau o neagă, însă subconṣtientul nu face acelaṣi lucru, ci judecă aspru aspectul fizic. De ce? Este dovedit faptul că frumuseṭea fizică înseamnă simetria arhitecturii oaselor, iar simetria este expresia unor gene sănătoase. Subconṣtientul ṣtie să “citească în gene”, iar atracṭia pentru oamenii frumoṣi e o modalitate de a creṣte ṣansele unor descendenṭi sănătoṣi. Prin urmare, fie că vrem sau nu, subconṣtientul etichetează, iar etichele lui sunt destul de dure.
 
Când vorbim despre formă, vorbim ṣi despre vestimentaṭia unei persoane. Judecăm o persoană după ceea ce ea este capabilă să manifeste. Expresia “haina îl face pe om” se poate valida daca privim lucrurile astfel: haina este frumoasă, prin urmare omul are gusturi alese ṣi este capabil să arate acest lucru. Evident, consider eronată perspectiva: haina este scumpă ṣi probabil avem de a face cu un om de valoare.
 
Prin urmare, este de la sine înṭeles faptul că nu putem neglija exteriorul, fie că vrem sau nu, însă există o dimensiune morală a a judecăṭii pe care o facem? Principiile după care judecăm sunt dictate de societate? De fiecare dată, aceste lucruri necesită o fină nuanṭare. Spre exemplu, am putea spune că eticheta de “lălâu”(făcând referire la vestimentaṭia unui om fără simṭ stilistic) este mai puṭin imorală decât cea de “sărăntoc”, deṣi ambele idei sunt preconcepute. Consider că omul analizează în ansamblu, atât interior, cât ṣi exterior, indiferent de cele pe care le afirmă. Acest lucru e important de menṭionat în contextul în care pe buzele tuturor se află acelaṣi subiect al dezvoltării spirituale, majoritatea uitând de importanṭa imaginii pe care o manifestă, de prezenṭa lor.
 
De ce pun accentul pe prezenṭa unei persoane? Pentru că e o marcă a valorii acestuia, lucru de la care am plecat iniṭial. Cu toṭii suntem de acord că totul pleacă din interior, dezvoltarea spirituală cuprinzând o multitudine de aspecte: echilibru, pace, dragoste, comunicare, socializare, creativitate ṣi aṣa mai departe, dar toate acestea sunt suficiente pentru un om de valoare? Consider ca un om de valoare nu este “o sursă” de inspiraṭie, pentru că fiecare om în parte este la un moment dat “o sursă”. Un om de valoare inspiră din toate punctele de vedere, este un exemplu din toate punctele de vedere ṣi, nu în ultimul rând, prezenṭa îl recomandă.
Un text de Roxana P.

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: