Odiseea lu’ mamaie și a lu’ tataie


Off…bătrâneii mei cu chipul ondulat. S-au dus așa de repede. Așa de dintr-o dată. Îmi amintesc mereu de iarna aceea boccie din două mii. S-au dus unul după altu’. Ca niște actori, s-au perindat pe scenă iar la finalul reprezentației s-au retras cu grație. Nu au mai așteptat nici măcar aplauzele de final.

Bunicii mei s-au cunoscut la vârsta de paișpe ani. Erau niște suflete flămânde, obișnuiți de mici cu muncile câmpului. Mamaie mi-a povestit că s-au văzut pentru întâia oară într-o holdă de grâu, undeva pe la sfârșitul lunii iulie în patrujdoi. Așteptau batoza. Ca un făcut,  ogorul lu’ tataie era hăt în hăt cu cel al părinților lu’ mamaie, adică al străbunicilor mei. Tataie, un vlăjgan cu mintea coptă timpuriu, a profitat de forfota momentului și a început s-o persifleze pe juna debutantă într-ale agriculturii, strârnind-o astfel la un schimb de replici:

  • Madmoazelă, bag de seamă că ai greșit poteca. Aici nu se ștopolesc ciorapi.
  • Tătăiță! Lumea asta-i plină de fuduli ca matale. Vezi-ți de borșu’ tău acolo și dă-mi pace, spuse fata privind înspre vietățile cerului vrând parcă să facă abstracție de prezenta tânărului care-o împunse cu zăcășie.
  • Tățăiță să-i zici lu’ tac-tu, nu mie! se repezi flăcăul să braveze insolența fetișcanei.
  • Am să-i zic, șezi cuminte în banca ta până una alta.
  • Hai că ești smintită! Nu poate omul să facă o prujă cu tine!
  • Nu mă trag de șireturi cu toți mămăligarii. Replica asta smulse, amândurora, niște zâmbete schimonosite.
  • Cum îți zice duduie?
  • Îmi zice cum vreau eu să-mi zică. Tu poți să-mi spui Domnișoara Elena. Elena a lu’ Iacobescu.
  • Eu sunt Matei. Matei al Popeștilor din vale. Bătrânii mei s-au dus acu’ un an jumate dar…
  • Nu-ncepe să-ți lași memoria în curu’ gol, îl repezi fetișcana. N-am virtuți de duhovnic.
  • Dom’le ție nu-ți ajunge omu’ nici cu prăjina la nas.
  • Dacă prăjina ești dumneata, înseamnă că ai dreptate.
  • Bag de seamă c-ai prins grai duduie. Tânărul o smuci pe fata de gâtul flanelei și-o trase-nspre el. Repetă mârșăvia de mai devreme, îi poruncise acesta cu o voce guturală.
  • Ai cumva smoală-n în urechi? Am zis că nu-mi ajungi nici pân’ la degetu’ ăla mic de la picior. Nu ești dumneată de nasu’meu.

Băiatu’ încremenise preț de câteva secunde. Apoi, îi prinse capul în mâini codanei și-ncepu să-i strivească nemilos buzele. Brațele-i alunecau pe trupul tinerei mai ceva ca sania pe gheață și-n cele câteva secunde cât dură această împerechere de buze și limbi, reușise să-i pipăie coapsele, fundul și sânii. De parcă tocmai s-ar fi răcorit cu o cană de apă rece, își băgă mână în pletele scurte ale tineri și-o împinse cu putere desprinzând-o de el.

  • Asta merită schimonositele ca dumneata!
  • Înseamnă că-s o schimonosită cu ștaif, replică fata. Hai, repetă figura dacă te țin nădragii.

Ca și când ar fi fost pregătit de când lumea pentru această provocare, flăcăul și-a apropiat-o pe fetișcană postându-i mâna dreaptă pe spate și trăgând-o cu sete-nspre el.  Stânga și-a proptit-o pe sânul drept al tinerei pe care-l simțea tare și țuguiat ca o pereche de buze ce pofteau la o îmbucătură de frigănele proaspete. S-au îmbăloșat câteva zeci de secunde apoi și-au desprins trupurile.

  • Hai mersi, spuse juna cu o voce plină de satisfacție în timp ce-și croia drum printre spicele de grâu.
  • Unde crezi că pleci cucoană ? o întrebă junele fără a se clinti din loc.
  • Tre să pun osu’ la treabă tataie! De asta mă aflu aici, ai uitat?

 

 

 

Bunici5

 

Semnătură

14 răspunsuri to “Odiseea lu’ mamaie și a lu’ tataie”

  1. Bunicii sunt extraordinari și de multe ori cele mai frumoase povești sunt ale lor. Buncii mei dinspre tata s-au cunoscut în București în timpul războiului, bunicul, oltean, mergea pe front, bunica, moldoveancă, era refugiată. Au rămas împreună până când bunica a murit.
    Bunicii dinspre mamă erau din același sat, dar (lucru de neacceptat la momentul respectiv) bunica era mai mare. Mai mult, pentru că a făcut o școală profesională și nu s-a măritat odată cu celelalte fete de vârsta ei, era fată bătrână, avea 22 de ani (vârstă la care eu nu m-aș fi măritat nici bătută, ca să vezi cum se schimbă lumea). A ieșit cu scandal, străbunicii mei (părinții bunicului) si surorile lui nemăritate (care stăteau cu străbunicii) nu au vorbit cu ei până nu s-a născut mătușa mea. Și ce, ei au rămas împreună până a murit bunicul.
    Au avut noroc bunicii mei cu unul din verii mult mai învârstă al bunicului meu, care îl și crescuse, ca pe copil de sulflet, pentru că el nu putea avea copii. El avea și el o poveste de dragoste uimitoare. Era dintr-un sat de lângă Botoșani și a plecat pe front. Pe drum a trecut prin satele de pe lângă Dorohoi și s-a îndrăgostit. Doar că cea de care s-a îndrăgostit era măritată. Cum soțul ei era abuziv și o bătea îngrozitor ea nu îl iubea. S-a îndrăgostit de străbunicul meu. Când s-a întors de pe front a furat-o si a dus-o in satul lui unde nu aveau nimic și au luat totul de la zero. Nu au putut avea copii pentru că, de la bătăile luate, străbunica s-a îmbolnăvit de inimă și nu putea să țină o sarcină. Dar l-au luat pe bunicul meu si l-au crescut. Nu au fost căsătoriți niciodată pentru că ea era măritată, dar nu le-a păsat. Și-au construit propria familie, mama mea și surorile ei le-au fost nepoți și noi, copiii lor, le-am fost strănepoți. Au rămas împreună până când străbunica a murit.
    Și cum bunicul meu a crescut în casa lor, cum să-i pese ce zicea lumea și să nu se însoare cu bunica?
    Deci, cui îi trebuie romane de dragoste când uite ce povești găsim în realitate?

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ha, ha, foarte spirituali buncii tai! Le-ai mostenit aceasta calitate…. Din pacate, eu nu stiu mare lucru despre povestea lor de dragoste, n-am fost foarte apropiatai, ne vedeam rar. Acum nu-i mai am pe niciunul din ei… 😦 Tousi, au trecut pe la urechea mea niste zvonuri despre infidelitati comise prin lanurile de „cucuruz”. 😀

    Apreciază

  3. Superb! Mi-a placut foarte mult.

    Apreciază

  4. Eheeee, singura poveste pe care mi-a spus-o bunica mea a fost la un an dupa ce a murit bunicul si incepuse sa-si dea intalnire cu un domn. :O Avea 60 de ani, iubirea nu cunoaste varsta, nu? :)) O intrebase,m de unde-l cunoaste pe respectivul si cum de-o palit-o iubirea asta dintr-o data asa cand ea de fapt trebuia sa boceasca dupa raposatul sot, nu? Domnul respectiv era de fapt iubirea ei din tinerete dinainte sa-l cunoasca pe bunicul si s-au reintalnit intro duminica la biserica. Roana Popa, cam de asta n-o bocit bunica-mea prea tare la moartea bunicului, se pare ca avea si el o amanta la doua case departare :)))) Dar vorba matusii mele ” poti sa judeci omul daca matale ii ziceai intruna: azi e marti spre miercuri, maine e post, azi e joi spre vineri maine e post, azi e sambata spre duminica, maine dimineata ma duc la slujba, luni e post iar….. are si omul nevoi, cand sa te culci cu el daca toata ziua e post” :)))

    Apreciat de 1 persoană

  5. Cat de frumooos, cea mai tare poveste de inceput de iubire ever. Nu credeam ca ai nostrii au avut parte de asemenea momente erotice. Eu nu stiu povestea alor mei, eram micuta cand au murit. Au trecut 13 si 11 ani. Singurul lucru dragut pe care il stiu despre iubirea lor, in afara de faptul ca si-au fost alaturi chiar si cand mamaia a stat la pat vreo 10 ani, e ca mamaia a murit exact la 2 ani de la moartea lui.

    Apreciază

  6. Vai, este bestial articolul! ❤

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: