Gatsby și „onestitatea imaginației”


La recomandarea unei cunoștințe, anul trecut, m-am încumentat să citesc „Marele Gatsby”. Mare mi-a fost surpriza să constat că, deși sunt o mare consumatoare de povești de dragoste, drama „Marelui Gatsby” nu m-a dat deloc pe spate. La momentul respectiv, nu am putut argumenta cu simț de răspundere ce nu mi-a plăcut. Știu doar că i-am spus persoanei care mi-o recomandase: „Nu mi-a plăcut cartea. Îmi pare un roman doar cu început și sfârșit. Cuprinsul lipsește cu desăvârșire”.

 

Recunosc că am fost puțin contrariată de egoismul lui Gatsby și de dorința acestuia de a reintra în viața preaiubitei sale Daisy, deși aceasta avea o familie și un copil. Iubirea întortocheată dintre cei doi îmi aducea puțin a serial de televiziune latino-american. Mă rog, se poate să fi exagerat. Nu spun, nu. La câte laude îmi trecuseră pe la urechi, mă așteptam să găsesc altceva în interiorul cărții. Dezamăgirea și-a jucat cartea.

Trecând peste toate închipuirile mele, motivul pentru care romanul nu a reușit să mă sensibilizeze, se leagă probabil și de faptul că „Gatsby”, posedă ceea ce Fitzlegerald numește „onestitatea imaginației”.

„El, ca personaj, inspiră curiozitate, pentru că, într-adevăr, este un șarlatan, s-a îmbogățit pe căi necinstite, s-a adunat cu oameni neonești, dar „este romantic, un visător tragic, care devine eroi din cauza credinței lui în propria iluzie romantică”. Loialitatea lui pentru iubita lui din tinerețe este, cum bine spune Azar Nafisi, lefată de loialitatea față de imaginea sa din tinerețe, de acel eu al lui care îi rămăsese adânc fixat în suflet și minte și care se transformă într-o „colosală iluzie”. Pentru această iluzie, Gatsby și-a sacrificat viața, pentru visul de a o avea pe iubita sa. El a putut fi necinstit, neonest în viață, s-a putut minți pe sine, dar un lucru nu l-a putut face, cel de a-și trăda imaginația. A fost imaginația cea care l-a trădat și pentru acest fapt a trebuit să moară. Până la urmă toți oamenii au vise, dar ai de ales între a-ți schimba visele, pentru că viața se mișcă, este schimbătoare, a-ți schimba obiectul visului sau a te distruge pe tine. Gatsby s-a distrus pe el, pentru o iluzie nemuritoare.”- Aurora Liiceanu „Prin perdea”.

În afara opiniilor mele subiective, născute dintr-un conflict interior, mi-ar fi plăcut ca romanul „Marele Gatsby” să fie mai consistent din punct de vedere stilistic iar acțiunea mai detaliată.

Oare sunt singura persoană din lume care nu a apreciat această carte?  🙂

The Great Gatsby

the-great-gatsby-party (1)

 

The-Great-Gatsby-Baz-Luhrmann

The-Great-Gatsby-party

 

 

 

Semnătură

 

 

4 răspunsuri to “Gatsby și „onestitatea imaginației””

  1. Nu, nu esti singura. Eu chiar credeam ca am o problema, avand in vedere ca nu am gustat aceasta carte atat de laudata. Nici macar nu am argumente sa zic de ce nu mi-a placut, pentru ca mi s-a parut ca n-am citit aproape nimic, desi cartea are vreo 200 de pagini parca.

    Apreciază

  2. si pe mine m-a dezamagit , e chiar slab filmul si nu merita timpul pierdut cu el. 😦

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: