Aburi si apocalipto-livresc


„E ora 3 dimineata. Oana se tot foieste sub paturica. E cald si bine in camera, dar iar s-a trezit din somn agitata. Se ridica cu greu in capul oaselor ei batrane, ar fi bun un ceai gandeste. Si o carte. 
 
Fiorii reci ai amintirilor ii curg pe sira spinarii cocosate de batraneti.
 
Isi ia papucii pufosi spre bucatarie, pe drum trece pe langa biblioteca cu rafturile ei pustiite. Cand au venit sa confiste cartile, acum zeci de ani-cine mai stie cat?- nici nu a apucat sa-si ia ramas bun de la ele. Oricum nu a dat crezare zvonurilor pe care le auzise.
 
Cum sa interzici cartile si sa confisti din casele oamenilor si ultima pagina? Tocmai cand lumea incepea sa le iubeasca si sa le pretuiasca din nou..
Nimeni nu a stiut cine si cum a hotarat Noua Ordine, nimeni nu a stiut ca se vor insinua in casa ta ca niste talhari. Dar omul se obisnuieste cu orice, daca trece suficient timp. Cei mai temerari au incercat sa ascunda volumele lor de suflet. Unii au si reusit o vreme. Dar majoritatea mai avea doar amintirea ca au citit.
 
Oana poate mai mult decat ei, isi amintea foarte bine fiecare carte iubita fila cu fila. Stia pe de rost citate intregi din Ileana Vulpescu sau Aurora Liiceanu si cateodata se surpindea singura de memoria ei perfecta in privinta asta.  Apoi zambea ca o Gioconda, cu un secret frumos, la gandul ca asa e cu memoria si iubirile. 
 
Ce iubesti, ramane cu tine. 
La fel au ramas cu ea si oamenii pe care i-a iubit suficient sa le daruiasca cartile pe care ea le iubea. In tinerete, cand dadea timp si suflet pe blog, zi dupa zi, postare dupa postare si oamenii care simteau la fel ca ea dragostea de carte, se inmulteau usor-usor.
 
Dar vremea regretelor a trecut pentru toti, pe nesimtite si-au gasit hrana de care aveau nevoie in seri de ceai petrecute impreuna, in care imparteau citate si povesti.
Oana a fost liantul care i-a unit pe toti, i-a adunat numai ea stie cum, i-a invitat pe toti si si-au daruit unii altora din nou bucurie. Au fost „ceaiuri” (asa le ziceau, imitand distractia bunicilor) in care au venit si volumele ascunse de ultimii pastratori.
Zile mai sfinte decat Craciunul sau orice onomastica personala. 
 
Cand citeau incet, pe rand, tuturor le tremura glasul. Multi citeau si plangeau de fericire. Oana se tinea tare pentru ei, ea lacrima de fericire dupa ce toti se retrageau la casele lor si ramanea singura cu peretii care rasunau inca cuvinte de carte.

Probabil maine n-o sa fie la fel, gandea. Maine cineva drag aduce nu volumul intreg, ci doar 7 pagini din Portocala mecanica. Pentru ea.  Ceainicul suiera pe foc, acum cana e plina. In spatele aburilor, cand soarbe usor, nu se mai vede cum ii curg lacrimi de fericire. „
Un text de Elena M.
Mulțumesc, Elena! Chiar au curs lacrimi când am citit acest text. Nu mă așteptam. Înseamnă foarte mult pentru mine!
rembrandt-old-woman-reading
Semnătură

 

3 răspunsuri to “Aburi si apocalipto-livresc”

  1. Ce frumooos! Daca m-am emotionat eu, imi dau seama cum te-ai simtit tu… Mai ales cand ai citit de scriitoarele si cartea ta preferata. Pacat ca n-am si eu talent la scris, ca sa-mi exprim aprecierea, dar pot sa-ti spun sincer ca tot ce doresc pentru mine si apropiatii mei, iti doresc si tie. Chiar esti o persoana deosebita!

    Apreciază

  2. Si noi pe tine :).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: