De vorbă cu scriitoarea Monica Ramirez


Monica Ramirez locuiește în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România la editura Tritonic cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss și Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în România: Asasin la Feminin – Seria Alina Marinescu, vol.1, Identități secrete – Seria Alina Marinescu, vol.2, Balanța puterii – Seria Alina Marinescu, vol.3, Bariere de fum – Seria Alina Marinescu, vol.4, Abis – Seria Alina Marinescu, vol.5, Kit Black, Cum se scrie un best-seller – Tehnica americană pentru a transforma o idee într-un roman de succes, Traficantul de Umbre, Seducția apei, Viață dublă la Veneția, Fantoma de pe lac. În prezent, Monica are în lucru The Other Half of her Dreams, un thriller/romance/fantasy.

 

 

  1. De ce te-ai apucat de scris?

Nu mi-a plăcut matematica. Glumesc! Dar așa e! 🙂 Am terminat Liceul de Coregrafie, însă am cochetat cu scrisul încă din școală, mai ales datorită profesorului de limba română, care ne cerea să scriem mereu compuneri pe diferite teme. El mi-a sugerat că ar trebui să mă gândesc la modul cel mai serios să mă apuc de scris în momentul în care voi renunța la dans. Normal că mi-a intrat în cap, cu toate că au trecut 20 de ani până l-am ascultat.

 

  1. Care a fost primul articol publicat? Dar prima carte?

La început au fost cărțile. M-am apucat de scris la modul serios în America, așa că acolo am publicat mai întâi. Am scris toate romanele în limba engleză, ceea ce acum îmi dă bătăi de cap, din moment ce trebuie să le traduc în limba română ca să le pot publica și în România. Primul roman publicat în State a fost The Unwilling Assassin (Asasin la Feminin), primul volum al seriei Alina Marinescu. S-a potrivit de minune, având în vedere că Alina Marinescu este un personaj real – de fapt, toată seria se bazează pe fapte reale – și foarte drag mie, poate cel mai drag dintre toate personajele pe care le-am creat până acum. Povestea ei este dramatică și incitantă, duce o viață pe muchie de cuțit, iubirea interzisă și imposibilă pe care o împărtășește cu Alex părând a fi din altă lume. Alina a luat ființă și a trăit în mintea mea cu mult înainte de a mă apuca să scriu romanul, m-a însoțit din umbră ani buni.

Seria Alina Marinescu transportă cititorul într-o lume fantomatică, unde oamenii sunt recrutați împotriva voinței lor, pentru a deveni agenți operativi. Alina are neșansa să devină unul dintre ei, recrutată și antrenată chiar de către bărbatul pe care-l iubește, Alex Ștefănescu, ori Alex Therein după propria lui recrutare, care devine astfel prietenul, iubitul, ba chiar mentorul ei, fundația distrugerii întregii ei vieți, persoana responsabilă pentru transformarea ei într-o mașină de ucis extrem de eficientă. Alex este soțul Alinei, însă mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenabilă pentru misiunile în care sunt trimiși. De aici pornește întreaga dramă a iubirii lor interzise. Conflictul psihologic este enorm, Alina devenind fără voie un asasin de elită, fără a renunța însă la umanitate și conștiință. Libertatea, sau lipsa ei, reprezintă de fapt drama centrală. A fi liberă să aleagă orice în viață nu mai este o opțiune pentru Alina, cu atât mai puțin a se ghida după ceea ce-i spune inima. Odată cu pierderea libertății, a pierdut și posibilitatea de-a alege între bine și rău, trebuind să se mulțumească cu ambiguitatea noii lumi din care face acum parte.

Este o serie de acțiune, dar și de dragoste, care, din câte am înțeles de la cititori, îți rămâne în minte și în suflet mult timp după ce o termini de citit. Prin ceea ce simt unul pentru altul, Alina și Alex rămân complicați și tridimensionali într-o lume limitată emoțional, unidimensională, de unde și complexitatea poveștii lor de dragoste.

După ce m-am întors în România, am lucrat o vreme la revista Flacăra. Acolo mi-au apărut primele articole. Dacă nu mă înșeală memoria, primul s-a numit Slujbă, carieră, sau vocație, un fel de pledoarie pentru alegera unei cariere prin prisma pasiunii și nu doar a considerentelor materiale.

http://revistaflacara.ro/author/monica-ramirez/

 

  1. Ți-ai dorit dintotdeauna să devii scriitoare?

Nu. În copilărie am visat să devin balerină. Am dansat de la 4 ani, așa că era foarte clar pe ce drum vreau s-o apuc. La 5 ani deja stresam toată familia cu spectacolele mele săptămânale. Am intrat la Liceul de Coregrafie și nu mi-am mai dorit nimic altceva. Însă din momentul în care am renunțat la dans, m-am investit total în scris. Trebuie să recunosc că n-am dus deloc dorul luminilor scenei; odată ce acest capitol din viața mea s-a încheiat, n-am rămas cu niciun regret. Probabil a contat foarte mult și faptul că mi-am transferat complet pasiunea pentru dans în scris.

După părerea mea, e minunat să te poți pierde în alte identități, să urmezi firul destinelor personajelor pe care le creezi. Practic, poți trăi mai multe vieți, poți trece prin experiențe inedite de care n-ai putea avea parte în viața de zi cu zi. Momentele acelea, când te pierzi într-un alt timp și spațiu pentru a intra în pielea unui personaj, sunt neprețuite. Magice. Din punct de vedere fizic rămâi în lumea ta, dar de fapt nu te mai afli acolo.

 

  1. Ce gen literar preferi?

Nu am un gen anume în care scriu, cu toate că prefer genul mystery & thriller. Îmi plac în general cărțile cu un picior bine înfipt în realitate. Povești care se pot întâmpla cu adevărat, cu toate că am scris și ceva fantasy. Am scris cam de toate, dar romanele mele includ mereu un element de romance, o poveste de dragoste, de obicei imposibilă și interzisă. Îmi place să mă joc cu sentimentele personajelor mele, chiar dacă uneori devin poate puțin cam prea dură. Elementul romance mă reprezintă probabil în totalitate ca scriitor.

 

  1. Care este mentorul tău într-ale scrisului? Cum te-a influențat acesta?

Nu am putut niciodată să aleg un un autor favorit… fiecare carte în parte m-a marcat și influențat într-un fel sau altul. Dintre scriitorii care m-au influențat și continuă să mă influențeze, i-aș menționa pe Carol Goodman, Daniel Silva, Mark Burnell, Khalid Husseini, Alice Hoffman, Audrey Niffenegger, Lisa See, Kathryn Walker, Arthur Golden, Steven Gould, Laura Hillenbrand, Barry Eisler, F. Scott Fitzgerald, John Grisham, Randy Singer.

Sincer, când citesc un roman, nu-l judec prin prisma tehnicii scriiturii, ori datorită altor considerente. Cu alte cuvinte, atunci când citesc, încetez să mai fiu scriitor și devin cititor sută la sută. Vreau să simt. După părerea mea, nu te poți numi scriitor dacă nu ești în primul rând cititor.

 

  1. Care crezi că este cea mai importantă calitate pe care ar trebui să o aibă un scriitor?

Scriitorul este un architect de povești, așadar trebuie să fie un as al visării cu ochii deschiși. Componentele romanelor care au priză la public, sunt: povestea în sine, personaje interesante, subiectul romanului, atmosfera, sau starea de spirit pe care o generează cartea. Toate aceste elemente trebuie să fie intercalate, iar într-un roman de calitate toate contribuie la evidențierea celuilalt. Dacă ar fi să eliminăm aceste elemente, începând de la ultimul element către primul, încă mai putem obține un roman pe care mulți l-ar citi cu interes. Dacă ar fi să eliminăm începând de la primul element, vom obține un experiment artistic pe care probabil îl vor citi și poate chiar aprecia câțiva cititori, iar asta numai în cazul în care scriitorul este un adevărat geniu. Ceea ce este în regulă, dacă numai atât își dorește autorul. Însă dacă vrea să se adreseze unui public larg, nu o poate face în cazul în care îi privează de ceea ce-și doresc mai tare. Dacă vreun autor încă se mai îndoiește literatura este incompatibilă cu abilitatea unui povestitor de-a spune o poveste, atunci și-a ales o carieră greșită.

 

  1. Care este părerea ta vis-à-vis de următoarea afirmație: “În zilele noastre, orice individ care dispune de posibilități materiale pentru editarea și publicarea unei scrieri este numit scriitor” ?

În America practica asta are un alt nume: self-publishig. Din punctul meu de vedere, având experiența americană a industriei de carte, știu că nu este o alegere foarte bună. Scriitorii care aleg această variantă nu mai au nicio șansă să mai publice cu o editură respectabilă. Editorii ajung la concluzia că dacă un scriitor recurge la soluția self-publishing, asta înseamnă că a fost refuzat de toate editurile. Sigur că pentru mândria pe termen scurt a scriitorului este reconfortant să-și vadă opera publicată, dar se trezește rapid la realitate. Costurile sunt destul de ridicate, apoi se va izbi de tot felul de greutăți, cum ar fi promovarea și distribuția. Dar cel mai grav este faptul că nicio editură serioasă nu-l va mai publica vreodată. Într-un fel, și-a cam distrus cariera de scriitor chiar înainte de a începe s-o construiască. În România, această practică este deocamdată abia la început, dar observ că ia amploare. Au apărut și la noi acest gen de edituri numite pe bună dreptate în America vanity publishing, care-i încântă pe scriitorii aspiranți. După părerea mea, este o alegere extrem de greșită, nu numai datorită faptului că prețurile sunt mari, în timp ce produsul în sine, cartea tipărită, are o calitate îndoielnică, ci mai ales pentru că nu vor beneficia de o promovare adecvată. Plus că nu vor avea satisfacția de a publica pe merit și nu pe bani. Dar, repet, aceasta este strict părerea mea.

 

  1. Se spune că o carte bună trebuie să treacă prin botezul timpului. Cum crezi că afectează asta literatura contemporană?

Cred că ar fi indicat să continuăm să ne apreciem autorii clasici, dar să nu uităm că mai există și cei contemporani, mai ales dacă dorim să insuflăm dragostea de lectură și generației tinere. Dacă vom continua să-I sufocăm doar cu literatură autohtonă clasică, nu avem nicio șansă.

 

  1. De ce ar trebui să te citească oamenii? Ce noutăți aduci în literatură?

Povești complicate, cu multe răsturnări de situație, care-i vor ține cu sufletul la gură. Permanent. Romanele mele sunt hibrizi, nu se pot încadra într-un gen anume și cred că asta le confer o anumită savoare și originalitate.

 

  1. Caracterizează în trei cuvinte ultima carte pe care ai scris-o.

Nuanțe de gri.

 

  1. Ce slăbiciuni crezi că ai ca și scriitoare?

Câteodată mi-e greu să mă despart de anumite personaje… mai ales dacă ele există în realitate.

 

  1. Care sunt proiectele tale de viitor?

Vreau să mă concentrez mai mult pe cariera mea de scriitor din America, pe care am neglijat-o întrucâtva în favoarea celei din România. Și trebuie să recunosc că, cel puțin în ultimul timp, sunt puțin cam dezamăgită. Nu datorită cititorilor mei, care sunt mulți și foarte pasionați, ci mai degrabă datorită editurilor și a lipsei de promovare adecvată.

 

  1. Unde te pot găsi cititorii blogului?

Pe site-ul meu de autor: http://monica-ramirez.weebly.com/

Pe Facebook: https://www.facebook.com/AuthorMonicaRamirez

Sau pe Goodreads: https://www.goodreads.com/author/show/4144865.Monica_Ramirez

 

  1. De unde putem achiziționa cărțile pe care le-ai scris?

Cele în limba engleză se găsesc pe Amazon.

http://www.amazon.com/Monica-Ramirez/e/B005WKEMUW/ref=ntt_athr_dp_pel_pop_1. Variantele în limba română se găsesc în librării, ori cel mai simplu pe site-ul editurii Tritonic. http://www.tritonic.ro/autor-Monica%20Ramirez.htm

 

  1. Ce sfat le-ai da celor care-și doresc să devină scriitori?

Să scrie și să citească. Mult. Și apoi să scrie mai mult. Fiica mea cea mare m-a întrebat odată: „Mami, ce înseamnă să fii scriitor?” Și i-am răspuns: „Un scriitor scrie. Mereu.” Cred că nevoia aceasta a scrisului, care ne arde pe dinăuntru, ne definește și ca indivizi și ca scriitori. Acestea fiind spuse, scrisul îți vine din interior, dar, la fel ca în toate celelalte forme de artă, fie că este vorba despre dans, muzică, sculptură, ori pictură, ai nevoie de o bază, de o anumită tehnică. Am constatat cu stupoare că în România există o percepție extrem de greșită în legătură cu acest lucru, afirmându-se că tehnica ți-ar putea îngrădi creativitatea. Nicăieri în lume, nu se mai îndoiește nimeni de faptul că fără o bază, o tehnică a scrisului, nu ajungi nicăieri. Sigur că este nevoie de talent, dar nu este suficient doar talentul. Dacă nu stăpânești foarte bine tehnica de a construi o carte, de a mânui abil firul acțiunii, de a construi un personaj care să devină real în mintea cititorului, de a crea dialoguri credibile, atunci chiar și cea mai bună poveste poate da greș. În definitiv, o carte bună se bazează pe o poveste bună, dar ai nevoie de câteva reguli simple cu care poți construi cu ajutorul imaginației. Cititorul nu știe cum se scrie un roman, dar știe imediat dacă romanul pe care-l citește este unul de calitate, sau nu.

 

Lasă, în secțiunea comentarii a acestei postări, o întrebare pentru Monica Ramirez și poți intra în posesia următoarelor cărți (în format electronic): 

1. „Asasin la feminin”

2. „Identitati secrete”

3. „Balanta puterii”

4. „Bariere de fum”

5. „Abis”

 

 

MonicaRamirez1

MonicaRamirez2

 

 

 

 

 

 

 

 

Semnătură

12 răspunsuri to “De vorbă cu scriitoarea Monica Ramirez”

  1. Va mai amintiti compunerea care l-a facut pe profesorul de limba romana sa va indrume spre scris? Multumesc

    Apreciat de 1 persoană

  2. Au fost multe, nu doar una, dar imi amintesc ca una dintre ele i-a placut in mod special. Am scris-o dupa ce-am citit romanul „Vin ploile”, de Louis Bromfield si includea, fireste, multa ploaie 🙂

    Apreciază

  3. Cum v-aţi simţit când aţi publicat prima carte? 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • N-aș putea să uit vreodată lansarea primului volum al seriei Alina Marinescu, care a avut loc pe 6 Decembrie 2008, într-una dintre librăriile Barnes&Noble din Palm Springs. Aniversam și opt ani de căsătorie în ziua aceea, așa că m-a luat valul complet. I-am dedicat cartea soțului meu, Sergio, care a citit un pasaj din ea în timp ce vocea îi tremura de emoție. Au fost niște momente de neuitat. Am simțit că plutesc pe nori și n-aș fi vrut să mai cobor vreodată de acolo. 🙂

      Apreciază

  4. Ce asemănări sunt între personajul Alinei și dumneavoastră? 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Amuzant este faptul că în America, ca de altfel și în România, mulți cititori sunt convinși că povestea Alinei este de fapt povestea mea. Am primit nenumărate email-uri în legătură cu faptul că soțul meu seamănă izbitor de mult cu Marius Stephano, un personaj care apare în viața Alinei în volumul trei al seriei. Într-un fel, mă așteptam la asta, mai ales că nota de pe copertă în care se afirmă că romanul este bazat pe fapte reale este adevărată, nu doar o fiță de marketing. Alina a existat cu adevărat, la fel și Alex și povestea lor imposibilă de dragoste. Viețile lor chiar au fost deturnate într-un mod mârșav, fără voința lor. N-am să dezleg acest mister, nu voi spune decât că dacă eu sunt Alina Marinescu și invers, aceasta s-a întâmplat într-o altă viață. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. Ce recomandari ati face pentru cei care vor sa publice ?

    Apreciat de 1 persoană

    • Să scrie și să citească mult. Să frecventeze cât mai multe cursuri de scriere creativă. Când sunt convinși că au o poveste bună, să o trimită la cât mai multe edituri. Să nu depună armele atunci când primesc răspunsuri negative, să persevereze până la primul răspuns pozitiv.

      Apreciat de 1 persoană

  6. tinind cont de cit de greu este pentru un scriitor sa publice v-ati dori ca unul dintre copiii dumneavoastra sa urmeze acest drum?

    Apreciat de 1 persoană

    • Absolut! Anais, fiica mea cea mare, are deja în lucru două romane. Asta nu pentru că aș fi bătut-o eu la cap în vreun fel, a fost strict alegerea ei și scrie din și cu pasiune. Restul n-au manifestat vreun interes, ceea ce e bine. Doi scriitori sunt mai mult decât suficienți într-o singură familie 🙂

      Apreciază

  7. Eu am deja cărţile datorită doamnei Monica Ramirez, căreia îi mulţumesc foarte mult. Acum citesc primul volum şi m-a prins foarte tare, azi-noapte am citit peste 130 de pagini fără să-mi dau seama, abia când m-am uitat la ceas şi am văzut că e patru mi-a trecut prin cap să mă uit câte pagini am citit că aveam impresia că am citit cam 10 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: