La taifas cu scriitoarea Natașa Alina Culea


Dacă ar fi să spun ceva despre mine…

Am plecat de acasă, din Tulcea, la 14 ani, însetată de cunoaştere şi de libertate. M-am născut într-o familie mixtă, cu rădăcini ucrainene şi poloneze. Am călătorit de două ori în China, iar aceste doua călătorii mi-au deschis noi perspective asupra vieţii, dar şi multe întrebări; întrebări despre viaţă, despre complexitatea sufletului, despre iubire şi despre libertatea de a iubi. Unele întrebări şi-au găsit raspunsul în timpul terapiei de psihanaliză pe care am urmat-o, altele încă mă bântuie. Cautând certitudini, am aflat faptul că ele nu există, existenţa umană nu este ancorată, ci în continuă schimbare, ca o operă de artă care nu se termină niciodatăa.

În cărţile mele îndemn cititorii să se deschidă către iubire, să-şi găsească adevărul interior, să-şi asculte emoţiile ca şi cum ar fi Cele 10 Porunci, să practice compasiunea şi înţelegerea diferenţelor dintre oameni.

În cărţile mele se vor regăsi subiecte considerate uneori tabu, pentru că umbrele umane au nevoie de lumină şi nu de abnegare.

Voi scrie mereu despre iubire, ca despre axa universului: „ljubovj spaset mir” (în lb. ucraineană – „iubirea salveaza universul”).(Nataşa Alina Culea)

 

  1. De ce te-ai apucat de scris?

Bună, Oana! Iți mulțumesc pentru inițiativa interviului, mă bucur că ne-am cunoscut astfel și sper ca acest interviu să fie începutul unei frumoase prietenii.

În legătură cu scrisul, m-am întrebat adeseori dacă în viață poți evita anumite neplăceri, folosind un sistem de ghidare general, cu alte cuvinte, m-am întrebat dacă ceea ce scriu eu poate servi cititorilor. Sigur că este un sentiment plăcut să îți vezi cărțile în librării, sau să dai interviuri, însă cred că în spatele scrisului se ascunde un scop nobil și că poate fi o unealtă incredibilă care unește oamenii și de ce nu, îi ajută să își conștientizeze propriile emoții și gânduri. Am început să scriu datorită propriei nevoi de conștientizare emoțională și am continuat să scriu gândindu-mă la partea etică a scrisului.

 

  1. Care a fost primul articol publicat? Dar prima carte?

Am un blog pe care public articole și, acum doi ani, am colaborat cu o revistă online pentru femei. Scriu din plăcere, de aceea nu am un target anume, de exemplu să scriu zilnic. Am perioade în care nu vreau să scriu, nu vorbesc prea mult, sunt momentele mele de interiorizare de care simt că am nevoie; alteori, scriu un roman în trei luni, ca și cum aș fi posedată, zi și noapte scriu continuu.

 

  1. Ți-a dorit dintotdeauna să devii scriitoare/scriitor?

Cred că în copilărie îmi doream în fiecare zi altceva și mereu mi se spunea că am o imaginație fecundă. Am scris poezii încă de mică, alteori parodii, în funcție de starea mea de spirit. Ceea ce pot spune despre scris este faptul că îmi este foarte ușor să fac asta, spre deosebire de altceva. Scrisul curge în mine și se așterne singur pe pagini, nu depun efort, nu mă îngrijorez că voi rămâne fără inspirație.

 

  1. Ce gen literar preferi?

Nu am preferințe: epic, liric, dramatic… În primul meu roman „Natașa, bărbații și psihanalistul”, am inserat câteva versuri, deși poate fi riscant să faci asta într-un chick-lit. Mi-ar plăcea ca al treilea roman al meu să fie scris în asemenea manieră, încât să poată fi ușor transformat într-o piesă de teatru, deoarece mă fascinează dramaturgia.

 

  1. Care este mentorul tău într-ale scrisului? Cum te-a influențat acesta?

Nu am dorit să copiez pe cineva, așa că am evitat să am un mentor asupra căruia să mă concentrez și să mă influențeze în scris mai mult decât aș fi dorit. Geniul descrierilor, pentru mine rămâne G. Călinescu, îl ador pe Nichita Stănescu și pe Camil Petrescu. Pentru că tot am vorbit de genul dramatic, sunt o fană a lui Oscar Wilde, mă emoționează inexplicabil „profunda lui superficialitate”.

 

  1. Care crezi că este cea mai importantă calitate pe care ar trebui să o aibă un scriitor?

Nu cred că sunt în măsură să dau definiții sau să generalizez, dar pot să spun ceea ce admir eu la un scriitor: emoție, poveste, autenticitate! Scriitorul trebuie să fie un iubitor de oameni, suficient de curios cât să îi observe, suficient de empatic cât să îi înțeleagă, suficient de răbdător cât să le asculte poveștile și suficient de inteligent pentru a înțelege complexitatea naturii umane. Pentru mine, un scriitor își poate pierde o noapte pentru a privi stelele și asta ar trebui să facă!

 

  1. Care este părerea ta vis-à-vis de următoarea afirmație: “În zilele noastre, orice individ care dispune de posibilități materiale pentru editarea și publicarea unei scrieri este numit scriitor”?

Sunt de acord, de cele mai multe ori așa este. Nu cred că este o practică a timpurilor noastre, mereu a fost așa. Cititorii își aleg scriitorii, dar cititorii sunt foarte sensibili la reclamă și este normal să fie așa. Până la urmă, depinde de gusturi, cel mai popular scriitor nu trebuie să fie neapărat pe gustul meu.

 

  1. Se spune că o carte bună trebuie să treacă prin botezul timpului. Cum crezi că afectează asta literatura contemporană?

Timpul este schimbător, iar literatura trebuie să țină pasul cu el. Doar cei mai buni rezistă în această competiție, deși sunt convinsă că sunt autori necunoscuți cu cărți care merită citite.

 

  1. De ce ar trebui să te citească oamenii? Ce noutăți aduci în literatură?

Oamenii ar trebui să citească ceea ce vor ei, nu neapărat pe mine. Dar ar trebui să citească… orice. Eu nu am venit în literatură cu un plan, nu am căutat să am o nișă și cu siguranță nu am beneficiat de marketing. Eu am scris ceea ce mi-aș fi dorit să citesc și nu am găsit, mi-am pus trăirile în mâinile oamenilor, mai departe ține doar de ei.

Prima carte scrisă, „Natașa, bărbații și psihanalistul”, îți dă senzația de prospețime, nonconformism și analiză interioară minuțioasă. Majoritatea femeilor se vor regăsi în ea, iar bărbații se pot privi cu surprindere prin prisma unei femei. Este o carte despre aventuri urbane, contemporane, minciuni și psihanaliză.

A doua carte, „Marat. Iubirea are spini”, vine cu emoții, iubire, iubire, iubire. Am scris acest roman cu infinită duioșie, acordându-mă la vibrațiile iubirilor imposibil de uitat. „Iubirea nu uită, nu întârzie și nu poate fi grăbită” (citat din roman).

 

  1. Caracterizează în trei cuvinte ultima carte pe care ai scris-o.

Iubire, trandafiri, China.

 

  1. Ce slăbiciuni crezi că ai ca și scriitoare/scriitor?

Probabil că am multe slăbiciuni, dar mă gândesc că oricum voi găsi critici pentru cărțile mele, care vor identifica mai bine decât mine asta. Ei mă vor ajuta să scriu mai bine.

 

  1. Care sunt proiectele tale de viitor?

Viitorul meu se întinde până la ziua de mâine. Nu îmi fac planuri pentru că mereu mă aștept ca viața să îmi ofere ceva senzațional, mi-e teamă că planificarea îmi va distruge surprizele. De când mă știu am fugit de planuri, de stabilitate și de previzibilitate.

Fără a trasa puncte de reper, vreau să îmi văd cărțile în toate librăriile din România, traduse în mai multe limbi străine și poate un film inspirat din ele. Altfel, vreau liniște sufletească și cunoaștere.

 

  1. Unde te pot găsi cititorii blogului?

Scriu cel mai des pe blogul meu, Life by Natasha și pe pagina de facebook a cărții „Natașa, bărbații și psihanalistul”.

 

  1. De unde putem achiziționa cărțile pe care le-ai scris?

Ambele cărți „Natașa, bărbații și psihanalistul” și „Marat. Iubirea are spini” pot fi comandate direct de la editura ePublishers, de pe Elefant.ro, librăria M. Eminescu din București, de pe Amazon, etc.

 

  1. Ce sfat le-ai da celor care-și doresc să devină scriitori?

Să nu le fie teamă să-și facă glasul auzit.

Să nu le fie teamă de părerea celorlalți.

Să scrie!

 

Lasă, în secțiunea comentarii a acestei postări, o întrebare pentru Natașa Culea și poți câștiga una din cele două cărți (în format fizic): 

 

„Natașa, bărbații și psihanalistul” 

Carte1

 

 

 

„Marat. Iubirea are spini”

 

 

Carte2

 

Perioada concursului: 15.04.2015- 29.04.2015

 

Lansare1

Lansare2

lansare3

lansare4

 

 

Update 30.04.2015

Lista participanților este:

1- Ioniche Daniela Iuliana

2- Catalina Cotic

3- maaria96

4- tudorieiulia

5- alex

6- constantin valerica

7- Roxana Popa

8- Arcidalia Ghenof

9- Ella WoEE (@cameliab01)

10- Audrey

11- Oprea Ana

12- Omul Leopard

13- Iarina Satmari

14- Adi

15- Eda

16- CrisTina

17- iulianablajan

18- Cristina

19- Laura

20- Ady

21- Nicoleta Rešetarević

22- Oana

23- Ionita Erika

24- Paula Báthory

Câștigătorii, aleși prin Random.org, sunt:

– pentru cartea „Natașa, bărbații și psihanalistul” 

Castigator1

Felicitări, Oana!

– pentru cartea „Marat. Iubirea are spini”

Castigator2

Felicitări, Iarina Satmari!

Cărțile vor fi livrate prin curier, pe data de 6 mai. Până atunci, vă rog să-mi lăsați adresele de livrare într-un mesaj, pe Facebook!

Felicitări tuturor participanților! Acuși vine altă surpriză! Vă pup!

Semnătură

 

62 răspunsuri to “La taifas cu scriitoarea Natașa Alina Culea”

  1. Iuuhuu, alt concurs drăguţ, Oana! De când am descoperit-o, mi-am trecut numele cărţilor ei pe lista cu cărţile pe care vreau să le citesc. Mă voi gândi deci la o întrebare. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Eu deja am cele două cărți (Marat e și semnată 😀 ). Natașa chiar e o persoană deosebită!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ioniche Daniela Iuliana Răspunde 15 Aprilie 2015 la 09:32

    Hristos a inviat!
    Intrebarea mea este ce te motiveaza sa scrii ?

    Apreciat de 1 persoană

  4. Unde iti gasesti inspiratia de obicei?

    Apreciat de 1 persoană

  5. Consideri ca a fi scriitoare este un dar divin sau o abilitate pe care o dezvolti de-a lungul vietii?

    Apreciat de 1 persoană

  6. Ce faci atunci când „nu vrei să scrii și nu vorbești prea mult” ?

    Apreciat de 1 persoană

  7. Care este scriitorul tau preferat?

    Apreciat de 1 persoană

  8. constantin valerica Răspunde 15 Aprilie 2015 la 12:27

    Imi place cum gandesti…din cele citite mai sus…din pacate nu am citit niciuna din cartile lale…poate voi avea ocazia.Oricum,continua ceea ce faci ,daca asta iti da pace si liniste interioara! ca si intrebare,nu stiu daca o adresez pt tine sau pentru mine: va veni oare o vreme cand sufletul nu va mai fii insetat de iubire,de grija,de frumos? si ce-am mai fii noi atunci?

    Apreciat de 1 persoană

  9. Nu am citit cartile inca… Spun inca, pentru ca o sa le achizitionez cu siguranta, daca n-o sa am norocul sa le castig. Am citit fragmente si mi-au starnit interesul.
    Iar intrebarea mea ar fi: ce este mai important: povestea in sine sau emotia transmisa prin intermadiul unei carti? Asta pentru ca cele doua nu sunt neaparat interdependente: sunt povesti deosebite, care insa nu provoaca emotii puternice si viceversa, emotiii care nu sunt ambalate intr-o poveste remarcabila. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Buna, Roxana.
      Intr-adevar, unii cititori prefera o poveste senzationala, altii apreciaza mai mult ambalajul povestii, dar ideea de baza este ca cititorii sunt subiectivi. In general, ne atrage atentia o carte care ne trezeste o emotie, de cele mai multe ori, aceasta emotie este conectata cu trecutul nostru, cu ceea ce suntem acum, cu ceea ce stim pana acum.

      Apreciază

  10. am citit prezentari despre cartile autoarei,nu le am inca dar chiar as vrea sa le citesc.imi place sa citesc autori tineri pentru ca aduc un suflu nou in literatuta.sint curioasa doar cit la suta din scrierile tale sint inspirate din viata si trairile tale,si cit din observarea celor din jurul tau,pentru ca pentru un bun observator (si sint sigura ca tu esti) mediul din jurul nostru ofera multe teme.felicitari pentru ce ai realizat!

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc frumos!
      Prima carte, „Natasa, barbatii si psihanalistul” este mai mult un jurnal de emotii decat fictiune, este o carte inspirata din realitate, din interactiunea mea cu barbatii, cat si din observatiile mele asupra celorlalti, redate in sedintele de psihanaliza inserate in roman.
      In a doua carte, „Marat. Iubirea are spini”, trairile sunt mult interiorizate, iar protagonista traieste la marginea realitatii, intr-o poveste de iubire pe care nu o poate uita; protagonista (avatarul meu, Alina) este suficient de inteligenta cat sa inteleaga legile oamenilor, dar sa se ghideze dupa legile inimii, acceptandu-le ca pe adevarul ei personal.

      Apreciază

  11. Preferi cartile de fictiune sau cele inspirate din viata reala? De ce?

    Apreciat de 1 persoană

  12. Reblogged this on The Sagittarius Books and commented:

    Un concurs dragut pe blogul http://oanatoporas.com

    Apreciat de 1 persoană

  13. Ce carte te-a dat pe spate? Ce carte te-a facut sa plangi? Dar sa razi in hohote?

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt foarte multe carti care imi plac, cea mai recenta este „Vin ploile” (Louis Bromfield). Obisnuiam sa plang de cate ori reciteam „Dama cu camelii” (Alexandre Dumas – fiul), insa cel mai mult am plans citind propria mea carte, „Marat. Iubirea are spini”.
      Nu cred ca am ras in hohote la nicio carte; tocmai mi-ai ridicat un semn de intrebare 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  14. Ce ai simtit cand ai terminat orima carte? Dar cand ai vazut-o pe rafturi?

    Apreciat de 1 persoană

    • Buna, Ana. Mi-a fost greu sa termin de scris primul roman, de cate ori o reciteam voiam sa o schimb. Am realizat ca perfectiunea nu exista si ca daca nu ii pun punct la un moment dat, voi putea sa scriu la ea toata viata. Nu am vazut-o nici pana acum pe raft, deoarece eu nu locuiesc in Romania.

      Apreciază

  15. Te-ai gîndit vreodată că retorica discursivă face zob orice carte fiindcă, încercînd să spui lucruri deştepte, de fapt, ajungi să nu mai spui nimic interesant ? E cazul Irinei Binder care, în afară de propriul narcisism, de suficienţa mic-burgheză, de manierismul a la Sandra Brown (gagii musculoşi, misterioşi, bogaţi etc.), de fluturii care-i agită mintea (sau altceva situat mai jos de buric) şi de sclifoselile de mare vedetă literară nu transmite nimic.

    Apreciat de 1 persoană

    • Nu am citit cartile I. Binder, deoarece eu rasfoiesc o carte si stiu daca imi voi continua lectura sau nu. Literatura, ca si alte domenii, imbratiseaza oameni aflati pe diverse trepte de cunoastere, iar asta nu este un lucru rau, doar este. Multumesc pentru intrebare.

      Apreciază

  16. La ce te-ai gandit cand ai inceput sa scrii si cum te-ai hotarat sa iti publici prima carte?( eu am 15 ani si mi-am lansat primul roman de curand,imi place mult cum scrii tu ).

    Apreciat de 1 persoană

  17. Intrebarea ar fi: Unde ai stat ascunsa pana acum??
    Detin cele 2 carti ale autoarei si bineinteles ca le-am citit, insa daca voi castiga voi oferi bucuria citirii a 2 carti superbe, facandu-le cadou unui prieten. Lucrurile frumoase trebuie impartasite!
    Succes tuturor si nu uitati cei ce veti castiga si cei ce vor cumpara cartile, veti intra in posesia a 2 carti minunate.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Felicitări, amândurora pentru acest interviu ! 🙂

    Dacă ar fi să priviţi scrisul ca pe o melodie, ce melodie i-aţi atribui scrierilor dumneavoastră ?

    Apreciat de 1 persoană

  19. De ce are nevoie omul ca sa fie fericit? (În viziunea dvs)

    Apreciat de 1 persoană

    • Buna, Cristina. In viziunea mea, pentru a fi fericit trebuie sa stii cine esti si sa ai incredere in propria capacitate de a sti ceea ce te face fericit. Increderea in sine trebuie sa primeze si increderea ca suntem iubiti si ca tot ceea ce se intampla este pentru binele nostru. Fiecare stie sa identifice ceea ce il face fericit, chiar daca pentru asta trebuie sa intocmesti o lista pentru mai multa claritate. Multumesc pentru intrebarea ta.

      Apreciază

  20. Nu am avut încă plăcerea de a lectura niciuna dintre cărțile dvs. dar bănuiesc că titlul uneia dintre acestea – „Natașa, bărbații și psihanalistul” are o legătură cu vizita la psihanalist pe care o face probabil Natașa,eroina cărții, pe care mi-o imaginez ca având tot felul de relații problematice cu bărbații. Așadar 🙂 întrebarea mea pentru dvs. ar fi următoarea : Ce vă irită pe dvs., ca femeie, în relațiile cu bărbații și cum tratați această problemă ? Vă mulțumesc pentru timpul acordat.

    Apreciat de 1 persoană

    • Iti multumesc pentru intrebare, Iuliana. Asa este, ai inteles foarte bine ceea ce contine prima carte. Lista cu lucrurile care ma deranjau la barbati a fost foarte lunga, pana cand am realizat ca cei din fata mea reflecta aspecte ale mele, aspecte cu care eram in negare. O zi frumoasa!

      Apreciat de 1 persoană

  21. Dacă s-ar întâmpla vreodată să-ţi ceară cineva să te cunoască pe tine scriitoarea, femeia, copilul, fiica sau poate iubita şi nu ai avea la dispoziţie decât un film prin care să oferi acelei persoane modalitatea de a te cunoaşte, care ar fi acela?

    Apreciat de 1 persoană

  22. Care este cartea care te-a inspirat cel mai mult?

    Apreciat de 1 persoană

  23. Dacă ai avea oportunitatea de a transmite un mesaj unui grup mare de oameni, care ar fi acesta?

    Apreciat de 1 persoană

  24. Nicoleta Rešetarević Răspunde 28 Aprilie 2015 la 21:34

    Buna 🙂 Felicitari pentru activitatea ta!
    In ce masura crezi ca pot influenta calatoriile scrisul si inspiratia?

    Apreciat de 1 persoană

    • Buna, Nicoleta. Cred ca este esential in viata sa calatoresti, nu neaparat pentru scris, ci pentru a capata o perspectiva mai ampla asupra vietii. Este ca si cum ai urca pe un munte si ti se mareste perspectiva cu fiecare pas facut. In cazul meu, calatoriile si-au pus clar amprenta asupra cartilor mele. Cele mai impresionante locuri descrise in ambele romane, au fost China si desertul Sahara. Multumesc pentru intrebare 🙂

      Apreciază

  25. În zilele de azi oamenii citesc foarte puţin. Care credeţi că este motivul pentru care se întâmplă acest lucru? Ce am putea face pentru a schimba asta?

    Apreciat de 1 persoană

    • Mie mi se pare ca oamenii citesc, desi este adevarat ca foarte multi citesc virtual, dar nu numai. Cunosc oameni pentru care mirosul unei carti noi este cel mai bun parfum. Vorbind in termeni generali, eu nu cred ca oamenilor le poate fi impus ceva, nici chiar lectura. Trebuie sa ne reamintim cata deconectare si relaxare ne poate aduce o carte, sa o asociem cu o vacanta, cu o seara ploioasa, cu un foc langa semineu, cu un ceai fierbinte… si lista poate continua. Multumesc pentru intrebare, Oana!

      Apreciază

  26. Buna :)! Cum te-ai decis sa scrii? Sa ti faci publice toate povestile create in mintea ta sau inspirate din realitate? Ai o muza sau simpla placere de a scrie te-a indrumat pe acest drum?

    Apreciat de 1 persoană

  27. Cum iti regasesti inspiratia?

    Apreciat de 1 persoană

    • Buna, Paula. Inspiratia ma gaseste pe mine, pur si simplu. Nu am un target sa scriu zilnic, atunci cand trebuie, cuvintele curg fara niciun efort. Nu am atatat timp la dispozitie pentru cate am de spus. Multumesc pentru intrebare.

      Apreciază

Trackbacks/Pingbacks

  1. La taifas cu scriitoarea Natașa Alina Culea | by Natasha - 8 Mai 2015

    […] See more… […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: