Recenzie “CE MULT TE-AM IUBIT…” DE ZAHARIA STANCU


   Aveam vreo 10 ani atunci când, făcând ordine în bibliotecă alături de mama, am descoperit această carte sau, mai exact, titlul ei. Dragostea fiind la vârsta aceea un subiect tabu, am început să mă hlizesc după ce i-am citit titlul într-un mod ironic, gândindu-mă că este doar o altă carte de dragoste printre miile care erau deja existente. Dar ea, mama, a zâmbit într-un mod în care doar mamele ştiu să o facă, iar eu am ştiut că greşesc.

          După vreo 3 ani de la acea întâmplare, m-am reîntâlnit cu acest titlu și m-am gândit să-i acord o șansă. Nu sunt genul de persoană care să citească recenzii înainte de a citi o carte, astfel ca habar nu aveam cu ce aveam să mă întâlnesc. A fost una dintre primele mele incursiuni în literatura română, una dintre cele mai frumoase care există. Românul chiar s-a născut poet, iar poezia lui vibrează în comuniune cu toate simţămintele omeneşti. Ceea ce urma să citesc nu era doar poezie, nu era doar creaţie literară, era însăşi creaţia sub formă de lacrimi.

Titlul sugestiv, “Ce mult te-am iubit…”, trimite cu gândul la dragoste care chiar este, de altfel, tema acestei sublime opere. Ironia sorții face însă ca această carte să cuprindă tema celei mai pătimașe și , totuşi, celei mai dureroase dintre iubiri, iubirea unui copil pentru cea care i-a dat naștere, cea care poartă desăvârșitul nume de MAMĂ. Acest roman este o odă închinată sacralităţii materne, o odă închinate unei iubiri efemere în plan terestru, dar veşnice în plan astral.
Zaharia Stancu, un autor controversat prin ideologia pe care a susţinut-o, transpune în această operă un moment crucial din viața sa, și anume trecerea în neființă a mamei sale. Contrastul dintre viață și moarte este ceea ce dă nota definitorie a acestui roman, scriitorul redând sentimente cu care cititorului îi este imposibil să nu empatizeze, tristețea fiind  starea predominantă. Scriitorul lăcrimează cuvinte pe care cititorul le absoarbe şi le transpune ca învăţături, cea mai importantă dintre ele fiind aceea că timpul este un duşman de temut, dar pe care nu-l putem învinge oricât ne-am dori. Timpul ne fură oamenii dragi, însă înainte de a face acest lucru, el ne acordă răgazul de a-i iubi pe aceşti oameni, iar mulţi dintre noi, în goana noastră dupa nimic, neglijăm aceşti oameni pentru ca în final să ajungem să înjurăm timpul. Nu, nu timpul e de vină. Noi suntem de vină că nu ştim să îi facem faţă. El este un duşman de temut, dar orice duşman poate deveni prieten dacă îl putem menaja prin vorbe sau fapte frumoase. În cazul timpului, el poate fi manipulat prin momentele frumoase pe care le-am putea petrece alături de persoanele iubite, trăind în prezent, trăind clipa de faţă şi nu pe cea care nici măcar nu ştim ce va aduce cu sine.
Limbajul este unul menit de a sublinia durerea și sentimentul de tristețe, fiind profund dramatic și introducându-l complet pe cititor în vârtejul gândurilor negre ale autorului. Farmecul literaturii române este întocmai acela că, tradusă în altă limbă, ea riscă să piardă din autenticitatea sentimentelor pe care autorul doreşte să le transmită publicului larg. “Ce mult te-am iubit…” este o carte românească în toate străfundurile ei, o carte ce îmbină sufletul cu cuvântul, o carte ce transmite sentimente pentru vecie dăinuitoare, după cum sugerează chiar punctele de suspensie din titlu, iubirea pentru cea care ne-a dat viaţă dăinuind dincolo de atemporalitate.

 

MOMCHILD
”Ce mult te-am iubit…” nu este o carte care se adresează oricui, ci doar acelora care pot conștientiza puterea adevăratului sentiment de iubire și acelora care pot empatiza cu contrastul dintre viață și moarte, precum și cu implicațiile celor două fenomene. Este o carte sublimă, desăvârșită prin complexitatea gândurilor exprimate de către narator, o carte care nu seadresează unei vârste, ci tuturor vârstelor, căci o astfel de iubire nu are timp, ci ea însăşi reprezintă timpul.

”Sărutarea a venit prea târziu… prea târziu… Uneori în viaţă toate vin prea târziu. Numai moartea vine întotdeauna prea devreme.” – Zaharia Stancu, ”Ce mult te-am iubit…”

 

O recenzie elaborata de Maria Itu.

Pe Maria o puteți citi aici: https://alexandramariaitu.wordpress.com/

Semnătură

5 răspunsuri to “Recenzie “CE MULT TE-AM IUBIT…” DE ZAHARIA STANCU”

  1. Cu fiecare postare, remarc cat de rau stau la capitolul „autori romani pe care i-am citit”… De indata ce am terminat liceul, am trecut pe literatura universala si mi-a fost imposibil sa ma mai opresc… Am facut un test pe un site si, din 150 de carti romanesti, am bifat doar vreo 30… Si tot zic ca remediez asta, si tot apare altceva si tot asa…

    Apreciază

  2. Mulţumesc mult încă o dată, Oana!
    Îţi urez o seară minunată, plină de lecturi interesante, în ton cu evenimentul literar de mâine! ❤

    Apreciază

Trackbacks/Pingbacks

  1. 3 RECENZII PREMIATE! | Oana Toporaș – Blog Personal - 22 aprilie 2015

    […] ♥ Maria Itu cu recenzia cărții  “Ce mult te-am iubit…” de Zaharia Stancu […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: