Tendență către Centrul Universului (poate nu al nostru)


În ultima vreme, dac-ar fi s-o spun pe aia dreaptă, m-a cuprins febra SF-urilor. Dar nu orice SF-uri, ci doar cele care au recomandări de pomină de la oameni despre care am cunoștință că timpu-i strânge rău cu ușa. Mai știu despre aceștia, că-și aleg cărțile precum zarzavatul pentru ciorbe.

Uite așa am ajuns să citesc 2 cărți care m-au ținut cu suspansul în gât și care mi-au ajustat imaginea asupra vieții și morții.

Este vorba despre „Solaris” de Stanisław Lem și „Odiseea Spațială” de Arthur C. Clarke. O spun de pe acu’, să n-avem reclamații ulterioare, că acest articol nu se dorește a fi vreo recenzie. Vreau doar să vă provoc la o mică dezbatere :). Știu, sunt o „hoață” de opinii. Ce să-i faci, tre să vă obișnuiți 🙂

Recunosc că am un soi de prejudecătă când vine vorba de cărți bune. Mai exact, doar cele care mă pun cu botu’ pe labe, adică cele care-mi dau brânci spre zeci de întrebări fără răspunsuri, primesc, fără doar și poate, coronițe de premiante. Deși cândva am fost mare consumatoare de științe exacte, acu parcă m-am sucit cu totul :).

Eh, probabil deja intuiți, „Solaris” și „Odiseea spațială”, mi-au dat refresh. De ce?

În primul rând, „Solaris” este un SF care pare că vorbeste despre Universul Holografic și inevitabila întrebare „Lumea noastră este doar o iluzie?”. Pornind de la asta, autorul a extrapolat și înspre alte subiecte dar de departe, a accentuat, neputiința oamenilor de a înțelege și accepta alte forme de viață si comunicare.

„Odiseea spațială”, puțin diferită de „Solaris, aduce în discuție un subiect aprins pentru toți oamenii de știință „Ce se întâmplă cu sufletul omului, după ce se desprinde de materie?”. Practic, Arthur C. Clarke, vorbește despre transformarea sufletelor în stele și despre imposibilitatea oamenilor de a înțelege că moartea nu se traduce prin lipsa de viață a corpului, că aceasta este doar o etapă dintr-un lung drum al omenirii înspre nemurire.

Nici unul din aceste două SF-uri nu susține teoria reîncarnării ființelor. Dacă ar fi să gândim la rece, lumea noastră ar putea, fără îndoială, să fie doar o simulare, nu în sensul prezentat în filmele „Matrix” sau „Dark City” ci mult mai profund, ca un organism care aduce în realitate gândurile la care contemplă.

Cele 2 cărți sunt contaminate cu siguranță de observații născute din Teoria Mecanicii Cuantice în sensul în care pot exista o infinitate de universuri aflate la o distanță foarte mică unul de celalalt? Dar cu toate acestea, total deconectate? Poate tocmai această proprietate blochează orice posibilitate de comunicare și înțelegere între om (parte a unui univers) și alte fiinte (parte a altui univers).

Dintre toate aceste posibilități, aș exclude momentan o interpretare pur religioasă deși această abordare poate fi considerată „materialistă”. Când vorbim de materialism să nu se înțeleagă sensul propriu al termenului ci mai degrabă ideea că după trecerea în neființă orice memorie/amintire este irecuperabil pierdută, asemeni unei memorii volatile RAM care atunci când pierde alimentarea cu energie electrică pierde absolut tot conținutul.

Cam la asta m-au făcut, cele 2 SF-uri, să reflectez. Voi ce părere aveți despre nemurirea sufletelor?

semnatura

2 răspunsuri to “Tendență către Centrul Universului (poate nu al nostru)”

  1. Hm, acum ca ma gandesc, nu am citit prea multe sf-uri care sa se axeze pe altceva in afara dezvoltarii societatilor viitoare sau a interactiunii cu alte societati… va trebui sa o fac, in special ca Odisea spatiala e pe lista mea de carti de citit de ceva vreme.
    Legat de Solaris, care si ea este pe lista de citit, mi se pare foarte interesanta idea universului ca o iluzie, nu am citit ceva pe tema asta dar am citit Sfasierea cerului de Ursula le Gun si acolo universul era modificat de visele personajului principal, nu stiu de ce dar descrierea ta m-a dus cu gandul la cartea asta.
    Problema comunicarii cu alte fiinte inteligente este extrem de interesanta, Cea mai interesanta si deosebita ipoteza am gasit-o in cartea unui autor roman, Leonida Neamtu. Intr-una din povestirile din Blondul impotriva umbrei sale este descrisa o interceptare a unor comunicari intre o fiinta care exploreaza pamantul si cei de pe planeta de pe care vine, iar aceasta considera ca viata este imposibila pe pamant dn cauza conditilor atmosferice si ca aici nu exista forme de viata inteligente. Este captivanta frustrarea oamenilor care reusesc sa intercepteze mesajele dar nu pot comunica cu celelalte fiinte.
    O alta carte care abordeaza, la diferite nivele, modul in care oamenii ar putea interactiona cu alte civilizatii, de data aceasta cu martienii, este Cronicile martiene de Ray Bradbury, unde relatiile dintre cultura umana vestica si martieni (mai evoluati din cele mai multe puncte de vedere) trec prin mai multe etape, iar pe ansamblu cartea mi se pare o extraordinara paralela a colonizarilor facute de vestul dezvoltat tehnologic asupra altor culturi, desi povestea este mult ma complexa si atinge multe alte subiecte.
    O sa-ti fac si doua recomandari sf, prima este Regina Zapezilor de Joan Vinge, care respune intr-un mod extraordinar povestea Craiasa Zapezii de Andersen si care pune o multime de probleme extrem de interesante, de la drepturile oamenilor si ale animalelor pana la modul in care conducatorii unor societati avansate se folosesc de credinte si superstitii pentru a tine sub control populatia credula. Cea de-a doua recomandare este cea mai completa serie sf pe care am citit-o pana acum si anume Dune de Frank Herbert. Aici, pe parcursul celor 6 volme gasesti de toate, de la interactiune intre civilizatii, la abordare a miturilor si a credintelor, a psihicului uman si a ceea ce este de fapt universul. Seia este de o complexitate extraordinara, o adevarata capodopera si chiar cred ca te lasa cu mai multe intrebari decat raspunsuri.
    Si acum, fara legatura, chiar imi place foarte mult ca pe blogul tau a inceput sa ninga :D.

    Apreciază

    • „Dune” am citit si eu. Mi-a placut tare, tare mult. La recomandarea ta mi-am cumparat „Regina Zapezilor” de Joan Vinge. Ma apuc acusi de ea , am vazut ca are recenzii bune :). Ah, si da. WordPress-ul are si o functie pentru fulgi de nea :). Macar pe blog sa ninga daca in realitate nu prea avem sanse 😀

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: