Cugetări pestrițe


Pauzele lungi și dese cheia marilor succese 🙂 Fac haz de necaz întrucât s-au scurs mai bine de 2 luni de când n-am reușit să mai leg un articol. Probabil aș fi putut să pun mai multă presiune pe mine și să scriu ceva în tot acest timp. Dar n-am făcut-o 🙂

Astăzi m-am simțit oarecum inspirată de o carte care mi-a ajuns la suflet. Și uite așa, aleg să scriu câteva gânduri fără noimă, poate, despre un subiect “mestecat” cu poftă de-a lungul vremurilor: “Iubirea” 🙂

Stendhal spunea, în volumul “Despre dragoste”, că există patru feluri de iubire:

  • Iubirea pasiune;
  • Iubirea gust;
  • Iubirea fizică;
  • Iubirea din vanitate;

E drept că-n toată complexitatea ei, iubirea, face obiectul unor lungi dezbateri cotidiene. Cu o sinceritate dezarmantă mărturisesc că împărțeala asta pe calupuri mi se pare cam șubredă pentru o chestiune atât de stufoasă.

Se-ntamplă, poate, ca la un moment dat să ne simțim sufletele duhnind. Din iubire sau din neîmplinirea unor nevoi sufletesti. Oamenii, în ticsitul peisaj contemporan, nu sunt zugrăviți ca niște ființe solitare, din contra. Nevoia permanentă de a-ți găsi  acel suflet pereche izvorăște din nevoia ca cineva să-si găsească fericirea în tine. De aici poate provine și împotrivirea noastră de a ne lăsa schimbați de dragul unei legături sufletești. Atâta timp cât fericirea celuilalt te împresoară la schimbare, este de la sine înțeles că se duce pe apa sâmbetei toată împlinirea ta sufletească.

Aud adresea în juru-mi indivizi care se autoproclamă nefericiți. Ființe care, deși duc cu ele un handicap emoțional, continuă să meargă în acceași direcție. De ce? O fi iubire din vanitate? Ajungem oare ca la un moment dat să purtam pe umeri vinovăția unui eșec previzibil?

Îmi amintesc de câte ori m-am îmbărbătat prin motto-ul “Vreau să fiu fericită” și cum, tot de atâtea ori, intențiile mele bune sucombau odată cu pronunțarea ultimei vocale. E nevoie de multă forță sufletească și de mult character pentru a face alegeri egoiste, punându-ți simțirile proprii mai presus de orice altceva. Americanii au o expresie potrivită pentru asta și anume: “Make the right call!”.  Acesta-i chipul conștiinței, cea care ne inoculează în suflete viermele îndoielii.

Să fim măcar un moment sinceri cu noi înșine și să recunoastem ca purtăm gena unor negustori care țin de preț, cântăresc la suta de grame și se prezintă zilnic la tarabă cu speranța de a obține mai mult de la aceeași marfă.  Cam așa suntem și noi, oamenii. Trăim cu speranța că mâine ne pocnește dragostea cu leuca-n cap, că o ființa extraordinară se va îndragosti de sufletul nostru neupdatat de tendințele vremurilor în care trăim, că suntem unici și că nu suferim optimizări.

Ca-n majoritatea situațiilor, adevăru-i undeva pe la mijloc. Pe de o parte este corect să vrei să-ți menții coloana vertebrală, să nu te transformi în ceva ce nu poți fi vreme îndelungată. Pe de altă parte, sufletul simte și el nevoia de evoluție. Nu poți rămâne toată viața la mentalitatea adolescenței cum nu poți cântări lucrurile la fel în timp. Chiar dacă ne împotrivim, viața ne aruncă în vârtejul schimbărilor și de aici unitățile noastre de măsură, pe care le folosim în cântărirea deciziilor, se schimbă radical. Așa că, nu poți pretinde ca un om să iubească la 50 de ani așa cum iubea la 18 ani. Cum nu poți pretinde ca cineva să nu-și dorească de la tine evoluție.

Revin iarăși la bagajul emoțional al fiecăruia dintre noi. Cu toții ne alegem poveștile cu care putem trăi și uităm restul. Nu poate exista nicio ordine în care fiecare persoană primește tot timpul ceea ce își dorește. Viața care ne face pe noi să existăm depinde de oameni care fac sacrificii. Eu renunț la ceva ce îmi doresc pentru ca alții să primească ceva din ceea ce își doresc ei. În schimb, ei renunță la ceva ce își doresc pentru ca eu să am câte ceva din ceea ce îmi doresc. Întreaga existentă umană se bazează pe acest principiu simplu.

Și-atunci, sunt eu capabil să renunț la ceea ce îmi doresc pentru ca altul să primească acel ceva?

Sunt eu capabil să renunț la fuga asta după “a fi fericit”?

Surse:

  • „Despre dragoste”- Stendhal
  • „Wyrm”- de Orson Scottt Card

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: