Bezele-Episodul 2


O lăbuță, două lăbuțe, trei, patru, cinci,…gata, mi-e lehamite să mai socotesc! De astă dată, Mama-om chiar a făcut-o lată! V-am istorisit, acu 5-6 luni, despre aristocrata salvată din „mâinile” unei sorți curde, vezi doamne, ajunsă acum mare doamnă cu aere pisicești. S-avem rezon dar duduia cu înfățisare de felină a cam luat-o pe arătură. Cum poți să te autoproclami madam Fizzy, din înalta societate, dar să urli de foame ca-n codru verde, și-acu, când ai haleala așezată  ca la botu’ calului, scuzați-mi expresia ?! Da’ cum spuneam, buna creștere nu se-nvață așa cu una cu două!

Să nu mă-nțelegeți greșit da’ eu nu sunt genu’ acela de cățel care să arunce cu noroi în alte patrupede. Aristocrata asta, pur și simplu, mă scoate din minți!Dom’le, de parcă nu era suficient c-o las să-mi respire aerul, acu’ cică tre să mă port cu ea ca cu o soră!!?? Ptiu, să scuip în sân și să mă ferească Cerul de așa noroc!

Da ce vorbesc eu cai verzi pe pereți că acu și-așa-i prea târziu. Mama-om e cu ochii pe mine ca pe butelie și cum bag colții în blana felinei cum mă muștruluiește bine. N-am învoire nici să-i mișc un fir de păr!

Eh, asta când e mama-om acasă. Că-n timpul zilei, când rămânem doar noi două, o smotocesc de-i sare coada. Bineințeles c-atunci când vine mama-om acasă felina se-nființează în fața ușii și-i dă: ba cu jale, ba cu plâns, ba cu jale, ba cu plâns. Eu, ca un cățel înzestrat cu ceva mai multă minte, adică cu mult mai multă, iau o mină serioasă și mă prefac surprinsă dar și empatică la suferința felinei. Și ca să-ntregesc convingerile de soră grijulie îi ard aristrocratei o limbă pe toată fața în semn de mare dragoste și prietenie. Desigur că fac asta din convingerea că ea,  pe numele de alint Fizzyca (whaterver), își face gura pungă de scârbă și-mi arde 2-3 lăboanțe peste față. Și-n momentul acela mă pun pe-un plâns de ai tăia cu el și-o buturugă darămite inima moale a mamei-om. Să vezi atunci sudoare. Hai împacă mâța, hai împacă cățâca. În mod normal aș vărsa și-un strop de milă pentru mama-om dar nu-mi prea vine căci și-a copt-o cu mâna ei.

Tovarăși, eu nu v-am scris aceste rânduri în scopul de a o denigra pe „sărmana” felină. Ea face parte din categoria subiectelor consumate. Nemulțumirea-i alta! Într-o zi oarecare, mai pe la-nceputul verii, mama-om și-a făcut apariția acasă zâmbitoare nevoie mare. Eu, întrucât sunt un cățel cu sufletul ca de turtă dulce, am crezut c-a pălit-o, cu leuca-n cap, dragostea de mine (e pe love, mi-am zis ).

De unde??!! E pe adus zdremțuroși, grași și netrebnici în paradisul meu cățelesc! Inima nu credea ce cu ochii vedeam. Un ditamai ghemul de blană maro ce-și ținea pe spate, într-o buclă ce părea ticluită-ntr-un coafor de mare fiță, un fel de coadă. La prima vedere, acest „ceva” cu ochi de vacă și corp de râmbiță, aducea ceva din izul reclamei pentru brânza topită La Vache qui rit. Și numai bine ce visam la o bucațică de brânzică c-o și aud pe mama-om: „Cocuța ea este Cilindruța sau Pătrățica. De astăzi veți fi ca surorile!”.

Soro, nu știu zău ce ai tu cu avutul asta ca frații da’ eu cu așa ceva n-o să mă am nici ca dușmanii!”. Să-mi periclitez eu imaginea de cățel bine proporționat, cu  forme acolo unde trebuie, umbând cu așa ceva? Așa grămadă de grăsime și piele? No way! Mama-om, pân’ aici ți-o fost!

Și uite c-asta a fost picătura care a umplut paharul! Nu tu pupuri, nu tu alint, nu tu nimic. Stană de piatră am stat o săptămână-ntinsă. Așa, cam de 2-3 ori pe zi, mama-om se gudura pe lângă mine și cerșea dragoste. Dar eu,iute la mânie, n-aveam cum să cedez așa ușor. Deși-mi doream să stăm la iubit amândouă, trebuia să păstrez totuși distanța ca să pot obține alungarea celei mai grase și urâte pocituri. Cu toate șiretlicurile și bosumflarea mea, Cilindruța câștiga, în fiecare zi, tot mai mult teren. Mama-om se minuna de fiecare stângăcie a bursucului, acum pe post de cățel, și-l morsoca bine de tot. Carevasăzică vicleșugurule mele pentru a câștiga teren nu prea dădeau roade. Am decis atunci, într-un moment de luciditate, să aplic Planul B. Să vezi atunci dragoste cu duiumul înspre mama-om. Când se așeza în pat mă cotloneam și eu lângă ea și-mi puneam tărtăcuța pe pieptul ei, acțiune urmată musai de-un suspin adânc. V-o spun și vă rog să mă credeți pe cuvânt. La ce figuri aplicam nicio piatră n-ar fi rămas indiferentă. Văzându-mi asemenea gesturi de tandrețe, mama-om mă răsfăța și mă-ntorcea pe toate părțile cu-n aer ghiduș. Recunosc, mă perpeleam de plăcere.

Și totuși, mama-om iubea și PUG-ul (așa s-ar părea că-i spune). Îl iubea și-l îngrijea. La un moment dat ajunsesem chiar să-mi fac griji, ca un om mare, că-ntr-o bună zi izvorul dragostei mamei-om va seca.

Timpul a trecut, săptămânile s-au scurs și-am început s-accept și un al 3-lea suflet în casă. Cilindruța nu-mi era neapărat pe plac dar diminețile, când mama-om și tata-om dormeau, încingeam o joacă în 3 de ne săreau urechile. Și dă-i și-aleargă aristocrata, ba într-o parte, ba în alta. Așa am ajuns să fac cu PUG-ul o alianță pentru prinderea felinei și smotocirea ei bine de tot. Dar ce să vezi, cu toate că-ncercam s-o ademenim pe teren minat, cum făcea cum nu făcea, ne lăsa mereu cu ochii în soare. Felina scăpa basma curată din fiecare poveste ticluită de noi cu mare grijă.

În unele zile, când cheful de a face prostii nu ne dă afară din casă, ancorăm steagul păcii și dormim,  împreună toate, cât e ziua de lungă. Acum că stau s-o gândesc la rece, nu-mi mai displac așa de tare aceste 2 „surori de scoarță”. Nah, s-avem pardon dar este arhicunoscut faptul că locul 1, în inima mamei-om, îl poate ocupa doar un american gentleman (boston terrier). C’est moi!

Una peste alta, n-aș putea spune că am avut o perioadă proastă. Mama-om a realizat, după lupte seculare (of doamne, mult i-a luat!) că sunt un suflet cu genă de artist și a pus de o ședință foto. Desigur, ca să nu-mi iau nasu’ la purtare, a trebuit s-accept să-apară și Cilindruța-n 2-3 cadre. Dar acu’ să n-o mai dam pe după gard. Se vede cu ochiul liber că vedeta-n toată această poveste sunt eu. Priviți și voi fotografiile și o să-mi dați dreptate, zău așa!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu toată dragostea,

Cocuța (American Gentleman-Boston Terrier)

2 răspunsuri to “Bezele-Episodul 2”

  1. E clar ca ești o mare iubitoare de animale. Pozele sunt mai mult decât concludente 🙂 Tu ești fericită că le ai pe ele, iar ele sunt și mai fericite că te au pe tine 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: