Hoinăreală prin Lisabona


Mi-e „poftă” de copilărie. Nu știu cum simt alții perioada asta a concediilor dar bag de seamă că dorința de a ajunge om mare îmi cam iese acu pe nas. Unde-i vacanța aia mare, de două luni jumate, în care timpul avea o singură unitate de măsură, cantitatea de boacăne săvârșite? Sau zilele-n care eram nevoită să-mi fac pielea tobă în fața muștruluielii pe care-o primeam de la mamaie căci plecam pe coclauri de cum se crăpa de ziuă și pân’ ce greierii își începeau cântările de-nserat.

Vara-mi stârnește oareșce nostalgie pentru vremurile demult apuse dar și un soi de amărăciune pentru traiului vremurilor curente. Citisem, acum câteva săptămâni, un titlu de articol tip cancan, menit s-atragă cititorul, care suna cam așa: „Ne trăim viaţa în weekend-uri şi supravieţuim în celelalte zile ale săptămânii.” N-am avut curiozitatea să citesc respectivul articol dar titlul mi-a rămas împământenit în gânduri.  Reușise cumva să-mi inoculeze-n suflet viermele mâhnirii. Un adevăr mare într-o frază simplă ca bună ziua dacă stau să mă gândesc cu cât jind aștept, așa zisa, perioadă de concediu. Și-atunci când când ar trebui să mă-ncalece bucuria, relaxarea și timpul liber, constat cu stupoare că treaba nu-i simplă deloc, nenică! În prima zi de concediu rup ușile prăvăliior să cumpăr daruri pentru mama, tata, bunici, nepoti, verisori, etc. După ce-am trecut de etapa asta, încep să planific drumurile: 3 zile la mama, 2 zile la bunici, 3 zile la soacră, 3 la sor’mea, etc. După ce-am istovit și cu drumurile, mă returnez frumușel la domiciliu conjugal și mă pregătesc pentru marea escapadă. Escapadă care-n esență seamnă cu un city break, nici poveste de vacanță. Dar nah, să păstrăm, pentru cele câteva zile, titulatura de vacanță, zic. Ajung la destinația mult dorită și-ncep să mă stresez în privință organizării. Păi stai nenică că n-am vreo 2 săptămâni la dispoziție. Am 5 zile amărâte, din care ultima e ziua plecării, în care tre să alerg ca s-apuc și eu, ca tot omul, să văd ceva. Și uite așa dă-i cu harta, caută obiectivele, dă-i cu mersul pe jos, nu lua tramvaiul că și străduțele au farmecul lor și-atunci să nu care cumva să ratez esențialul, nu sta la masă mai mult de o ora, pune ceasul să sune la 6.30 AM ca la 8 fix să ieși din hotel și să-ncepi explorarea, etc.

Și atunci constat că cele 5 zile alocate zboară mai repede decât gândul și mă trezesc în Aeroport, când deja sunt pe drumul de întoarcere, că aș mai fi stat dar că-i bine și acasă. După 2 săptămâni de concendiu , mă simt precum un cal de alergătură și nu-mi doresc nimic mai mult decât să-mbrac haina rutinei zilnice casa-serviciu-seriale-citit-somn+ceva variație în weekend-uri.

Așa că nu știu care-i șpilul cu trăitul în weekenduri și supraviețuirea în timpul săptămânii. E adevărat că-n cursul săptămânii n-ai timp de-o ieșeală ca la carte dar dacă ești suficient de nebun cred că poți prinde un răsărit la mare, chiar înainte de a merge la birou. Sau poate o noapte nebună în club 🙂 Oricum am da-o, cred c-am început să ne dorim mai mult timp liber și poate că asta-i și motivul din cauza căruia plăcerile nevinovate de-o noapte nu ne mai satisfac poftele în materie de libertate. Căci până la urmă despre asta este vorba. Să te descătușezi de grijile cotidiene și să trăiești așa cum ți place, făcând ce îți place, în compania cui îți place. Și cum asta nu se poate întâmpla în fiecare zi este adevărat că-n cursul săptămânii supraviețuim pentru ca-n weekenduri să ne permitem să fim nebuni și liberi 🙂

M-a luat gura de dinainte și-am uitat de subiectul acestei postări, vacanța mea în Protugalia.

Anul acesta am decis că-i musai să văd și eu Lisabona, cea ridicată-n slăvi de unu’ și de altu’. Cum ar veni, anul acesta m-am lăsat pe mână altor consumatori de vacanțe, mai înrăiți decât mine. N-aș putea spune că n-am ieșit bine în acest negoț. Când am decis că-i timpul să mă ospătez cu ceva porții de bacalhau și pasteis de nata, m-am instalat frumușel în fața mașinăriei cu internet și-am început să fac un mic research pentru achiziția biletelor de avion. Și uite așa am ajuns să dărâm mitul biletelor de avion ieftine, achiziționate cu luni de zile înainte de călătorie, căci achiziția s-a dovedit mai profitabilă acum, în research-ul de vară, decât în research-ul de astă iarnă. Am scutit așa câteva parale bune care s-au adăugat cuminți la banii de buzunar.

Pentru această ieșeală din Lisabona, am decis că 5 zile sunt arhisuficiente eu având în genă defectul generației moderne, plictisul rapid de locuri și uneori, dar doar uneori, de oameni :).

Cele 4,5 ore de zbor mi-au cam pus răbdarea la-ncercare, tre s-o spun pe aia dreptă. Lucru oarecum curios dacă stau să mă gândesc că acum 3 ani am zburat până-n Asia cca. 10 ore. Probabil eram mai tânără și mai puțin obosită 🙂

Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns în fața aeroportului din Lisabona a fost cârdul de oameni care așteptau să prindă un taxi. Citisem pe net că-s ieftine taxiurile însă aici  erau așteptate mai ceva ca pâinea caldă. M-am așezat frumușel la coadă și-am constat cu bucurie că tot procesul ăsta, de a prinde o mașină, era coordonat de ceva agenți de poliție. Treaba mergea ca unsă!

Văzută-n taxi mă încerca oareșce nerăbdare de a ieși din aria aeroportului și de a iscodi cu privea tot ce putea să ofere orașul. Ca și loc de cazare mi-am îndreptat atenția spre HF Fenix Music, situat chiar în inima Lisabonei. Desigur, n-aș vrea s-o fac acum pe proastă și să vă spun c-am ales cazare-n funcție de amplasare. Nici vorbă! Am desemnat câștigător acest hotel din considerente ce țin strict de-ale gurii, haleala. Dom’le să te-ncadrezi la „Superb” și să ai atâtea laude pentru micul dejun, eu zic că nu-i lucru puțin. În toate călătoriile în care am mers, am optat întotdeauna, fără excepție, pentru cazare cu mic dejun inclus. Asta m-a ajutat să economisesc ceva parale căci după un mic dejun copios urmează o cină și nicidecum un prânz.

Hotelul și mâncarea mi-au plăcut mult. Aș spune din toată inima că micul dejun m-a dat pe spate dar n-aș vrea să pară prea mult :).

În prima zi petrecută-n Lisabona am bătut pingica-n lung și-n lat, am mers km întregi pe jos și m-am înfruptat din toate bunătățile. Primul instinct a fost să ajung la apă, eventual la o plajă, să iau o bere rece și să-mi trag sufletul. Doar eram în vacanță, nu? După vreo 25 de min. de mers pe jos, dorința a devenit realitate iar sufletul mi s-a contopit cu liniștea apei. De pe faleză puteam admira Podul 25 Aprilie care aduce foarte mult cu Golden Gate-ul din San Francisco. Și-atunci mi-a sădit din nou în suflet, pentru a nu știu câta oară, dorința de a vizita America 🙂

 

Desigur c-am bifat și recomandările consumatorilor de vacanțe. Uite așa am ajuns în Bairro Alto, un cartier cu multe suișuri și coborâșuri care uneori îmi tăia respirația, din pricina frumuseții dar și a efortului fizic :).

M-am dorit o fată cu pretenții și m-am încăpățânat să gust din faimoasa tartă pasteis de nata de la sursă sigură, Pasteis de Belém care datează din 1837. Inspirată sau nu alegerea, am decis să străbat distanța, din Bairro Alto și până-n Belem, per pedes. Eh, drumul n-a durat decât vreo 2,5 ore, prin soarele amiezii. Un fleac!

Ajunsă-n Belem, moartă de sete, cu picioarele care păreau că refuză să-mi mai dea ascultare, m-am crucit când am văzut că la Pasteis de Belém coada era pe vreo 3 rânduri și se-ntindea pe câteva sute de metri. N-aveam cum s-o scald pe asta așa că am apelat la o soluție de avarie. M-am introdus într-un butic din apropriere și-am comandat o apă și  o bucată de pasteis de nata :). Până am terminat eu cu înfruptatul afară coada se făcuse și mai mare așa că mi-am luat gândul c-am s-apuc să mănânc de la Pasteis de Belém.

În Lisabona mi-a plăcut mult la  Cervejaria Ramiro unde am mâncat delicioasele fructe de mare din imaginile de mai jos. Salivez deja după ele ♥

 

La un moment dat, am vrut s-o dau pe tradițional și-am încercat mâncarea din micuțele restaurante de familie, încercare ce s-a dovedit a fi de bun augur căci n-am mâncat nicăieri un pește atât de bine gătit!

În ultimele 2 zile mi-am uitat trupul silfid ( glumesc, evident) în TimeOut Market unde am petrecut ore bune din cauza tentațiilor culinare.

Hai c-am isprăvit și capitolul haleală, finally!

Mi-am dorit, de când am decis c-o să-mi petrec câteva zile în Lisabona, să vizitez grădina zoologică și Oceanarium.

N-am pus piciorul în Grădina Zoologică dar la Oceanarium am petrecut câteva ore. Evident, am fost cucerită definiv de pinguini pe care i-aș fi luat acasă, la cât erau de simpatici. Oceanarium mi s-a părut un loc tare cozy, unde puteai să te detașezi cu ușurință de toată agitația orașului.

Și acu, că tot am văzut că-i la moda treaba asta cu cântăritul avantajelor și dezavantajelor, iată listele:

⇒ 5 lucruri pe care trebuie sa le faci dacă ajungi în Lisabona

1- Să îți rezervi o zi pentru a lua la pas cartierele Bairro Alto și Alfama;

2- Să testezi bucătăria portugheză din restaurantele de familie, ascunse pe străduțele orașului;

3- Să vizitezi cartierul Belem și, dacă ai noroc, să testezi celebrele pasteis de nata la Pasteis de Belém;

4- Să vizitezi Oceanarium;

5- Să prinzi un apus în Praça do Comércio și-apoi să pleci într-un periplu, pe malul apei, spre Cais do Sodre;

 

⇒ 5 lucruri pe care trebuie să le eviți dacă ajungi în Lisabona

1- Evită să mergi în Lisabona în lunile de vară. Este foarte cald și aglomerat;

2- Nu folosi mijloacele de trasport în comun. Întreaga frumusețe a Lisabonei o descoperi  luând străduțele la pas;

3- Nu plăti pentru spectacole de Fado. În cartierele Amalfa și Bairro Alto sunt destule cârciumi unde se adună localnici și crează spectacole de Fado autentice;

4- Nu servi masa la restaurantele din centru întrucât vei constata cu supridere că pizza, pastele și fish and chips-ul predomină. Pe deasupra, prețurile sunt mai piperate în astfel de zone;

5- Nu te pregăti pentru un mare shopping întrucât zona este saracă în materie de fashion;

Eh, cam asta a fost toată sporovăiala cu privire la prima partea a vacanței mele. Spun prima parte întrucât intenționez, ca la sfârșitul lunii septembrie, să mai capăt vreo 7 zile. 7 zile pe care le voi petrece în familie întrucât sora mea mijlocie se căsătorește. Din tot acest negoț m-am ales cu titulatură de nașă și nana. Nana pentru micuța Eva, care în prezent cântărește cât o pungă de faină, adică 450 gr, și care-și anunță sosirea, cu surle și trâmbițe, pentru începutul lunii decembrie 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2 răspunsuri to “Hoinăreală prin Lisabona”

  1. Felicitari pentru vestile din final si multa sanatate si nastere usoara surorii tale! Sa auzim numai de bine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: