Pișpirel- Partea a II-a


Cred că nu există articol pe blogul meu în care să nu mă vait că timpul trece nemilos de repede.

Povesteam aici despre minunea ce urma să intre-n viața noastră și iacătă că astăzi suntem cu ea în brațe.

Vlad Alexandru, pișpirelul nostru, s-a născut pe 25 Aprilie la ora 8:56 AM. 20 zile de viață împlinește astăzi, nici mai mult nici mai puțin. Este un cavaler în toată regula! 🙂

Îmi amintesc dimineața zilei de 25 aprilie când m-am trezit la 4:30 AM pentru a mă pregăti de plecarea la maternitate. Mă găseam într-o stare de nerăbdare care m-a suprins chiar și pe mine. N-am simțit pic de teamă și-am plecat cu gândul că voi suporta cu stoicism durerile. Între noi fie vorba, în sinea mea am trăit cu impresia că n-am să simt mai nimic. Poate doar niște înțepături de ac. N-are sens să spun că n-a fost deloc așa și că momentul rahianesteziei a fost crunt. Pe urmă, la câteva ore după ce efectul anesteriziei s-a dus pe apa sâmbetei am trăit cu senzația că toate organele urmează să-mi „iasă la aer” :)) Pe scurt, n-a fost una dintre cele mai ușoare operații dar nici nu m-am tăvălit pe jos de durere.

Fără doar și poate ziua de 25 aprilie a fost una dintre cele mai grele, mai frumoase și mai emoționante zile din viața mea. Un cumul de simțiri care mai de care mai puternice care au culminat cu primul țipăt al puiului nostru de om. Iar primul țipăt, prima privire, prima atingere, primul pupic, toate acestea nu se uită niciodată.

Vlad-Alexandru a venit pe lume în vervă, cu plămânii puternici de mai, mai să cadă zugrăveala de pe pereții sălii de nașteri :). Medicul chiar mi-a zis că nici n-apucase să-l scoată bine când glasciorul lui anunța cu surle și trâmbițe că situația nu-i este deloc pe plac și c-ar mai fi stat la mami în burtică mult și bine 🙂

Am petrecut, alături de marmoțelul meu (așa cum îmi place să-l alint), 3 zile în spital. 3 zile în care am învățat cum să-l schimb, cum să-l alăptez, cum să-i fac băiță, etc. Dar mai presus de toate, în aceste 3 zile, am învățat cum să-i arăt cât de mult îl iubesc 🙂

Maternitatea te transformă. Și când spun asta nu mă refer la transformările fizice ci la cele sufletești. Dacă înainte să nasc îmi spuneam c-am să fac tot ce-mi stă în putere pentru ca lui să-i fie bine, după ce am născut am înțeles că asta nu este suficient. Că tre să fac tot ce-mi stă și tot ce nu-mi stă în putere pentru ca lui să-i fie bine, că trebuie să mă autodepășesc, să mă transform în eroul lui preferat adică într-o super-mamă cu super-puteri :). Poate că toate acestea sună clișeic însă aceasta este adevărul.

Primele săptămâni acasă cu pișpirel au fost grele, solicitante, pline de bucurie, euforice și au a activat în noi, părinții, modul de supraviețuire. La ora actuală suntem buimaci deși avem noroc de un copil care doarme foarte bine noaptea. Schimbările care au venit odată cu Vlad nu sunt deloc floare la ureche, în ciuda faptului că ne străduim să ne adaptăm la cerințele și nevoile lui. Înainte să nasc nu-nțelegeam cum adică o mamă n-are timp să facă un duș, să mănânce sau să citească ceva. Acum înțeleg perfect. Dușul se face numai noaptea, după ce puiul a adormit, mâncare se mănâncă pe repede-nainte iar de citit mai furi 2-3 pagini (zecile de pagini devorate într-o singură zi astăzi sunt istorie) înainte să cazi lat la datorie. Cam asta este meseria de părinte la-nceput de drum. Sper ca pe parcurs să ne mai relaxăm puțin și să ne putem bucura cum trebuie de cel mic. Momentan, după cum am spus, suntem pe modul supraviețuire 🙂

Mă gândesc uneori că anul trecut, pe timpul acesta, nici nu visam cum avea să mi se schimbe viața. Aveam alte planuri, alte vise, alte așteptări. Însă dintre toate visele pe care le aveam atunci, acesta era cel mai ascuns și cel mai mare. Mi l-am dorit foarte tare pe Vlad-Alexandru. M-am visat mamă de multe ori și m-am surprins de foarte multe ori uitându-mă cu jind la o pereche de mânuțe ce-nconjura cu dragoste gâtul unei mame. Deși nimic din povestea sarcinii sau a nașterii nu seamănă cu am  văzut prin filme, ori la cursurile de parenting sau prin cărți, deși nimic nu m-a pregătit pentru schimbările cu care m-am  confruntat, deși uneori mi se pare al naibii de greu, știu că astăzi sunt infinit mai bogată decât eram altă dată. Iar greu nu poate fi la nesfârșit 🙂

Mama te iubește, martmoțel! 🙂

 

6 răspunsuri to “Pișpirel- Partea a II-a”

  1. Sa fiti sanatosi, voiosi si fericiti! Te inteleg perfect! Si eu sunt mama si iti confirm (in caz ca mai era nevoie) ca esti cel mai bogat om din lume! Si un izvor de dragoste nesfarsit! La multi anisori, Vlad!

    Apreciază

  2. Lenuta Pătrașcu Răspunde 14 Mai 2018 la 22:30

    Să fie sănătos, să va aducă numai bucurii!
    Dragoste la puterea o sută.
    Cu o caldă îmbrățișare.

    Apreciază

  3. Ce nume frumos ati ales!!! Va imbratisez, oameni frumosi!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: