Pișpirel- Partea a III-a


Până nu demult îmi plăcea să mă consider un om pe care-l incomoda însăși noțiunea de comoditate. Recunosc că toate aceste alinturi s-au dus pe apa sâmbetei întrucât noua formulă de 3 mă fortează să îmbrac bulendre de maratonistă.

Luni s-au împlinit 2 luni de zile de la nașterea puiului nostru de om, Vlad Alexandru. Timpul trece nemilos de repede și deja m-a apucat nostalgia privind la fotografiile din primele lui zile de viață. Desigur, nici acum nu-i foarte mare însă nici nou născut nu mai este. Nu pot să apreciez cât de tare ne-a schimbat viețile această mică marmotă însă pot să cântăresc faptul că inimile și sufletele noastre sunt infinit mai bogate de când el a venit pe lume. Momentul în care am devenit mamă a coincis cu momentul în care am realizat că sunt pe cale să descopăr dragostea în cea mai pură formă a ei. Asta am făcut în aceste 2 luni. Nu, n-au fost 2 luni de lapte și miere. Dimpotrivă. Au fost 2 luni foarte solicitante, in care am trecut de la agonie la extaz.

Dar s-o iau cu începutul 🙂

Primul mare hop cu care ne-am confruntat în rolul de părinți (mai mult eu 🙂 ) a fost legat de alăptare, bineînțeles. Nu am avut parte de un start lin în alăptare. Deși am născut prin operație de cezariană, lactația s-a declanșat imediat. Acesta a fost un aspect foarte bun de care m-am bucurat. Însă pentru puțin timp. Zilele treceau iar puiul meu avea nevoie de mai multă hrană pentru o dezvoltare armonioasă. Oricâte ceaiuri și pastile înghițeam, nu reușeam cu nici un chip să fac față cererii puiului meu de om. Și uite așa nu de puține ori ne-am trezit cu el cum urla efectiv de foame și cum eu, în frustrarea mea, insistam cu pusul la sân de ajunsesem să stau conectată 18 din 24 de ore. Evident că am ajuns la completarea cu lapte praf. Lupul nu era însă chiar atât de negru întrucât puiul nostru primea, în medie, 90 ml/zi completare. Însă pentru mine era frustrant. Îmi doream să scăpăm definitiv de laptele praf. Unde mai pui că eram de-a dreptul îngrozită că el s-ar putea obișnui cu fluxul laptelui de la biberon și că ar putea refuza sânul. Eh, contrar așteptărilor, puiul meu a procedat fix invers adică nu mai suportă taică biberonul deloc. Dacă-l vede, urlă de sare cămeșa de pe el.

Și uite așa, am reușit, de vreo săptămână, să ajungem la alăptarea exclusivă. A fost un drum lung și anevoios care a creat ceva panică în sufletul meu de mamă novice.

Cel de-a doilea și cel mai greu hop, cu care încă ne confruntăm, sunt colicile. Acestea și-au făcut apariția când puiul nostru împlinise 3 săptămâni de viața. De atunci și până la ora actuală am încercat absolut tot ce se putea pentru a scăpa de ele sau măcar pentru a-i ameliora micuțului durerile. Am încercat toate siropurile, prafurile și ceaiurile de pe piață (Jarro Dophilus, Espumisan, Gripe Baby Water, Colief, Infacol, MinuNino, Bonisan Debridad, Baby Calm, Ceai de chimen, Ceai de anason). Nu știu dac-am reușit să le enumăr chiar pe toate însă pe cuvânt c-am putea să ne deschidem o mica farmacie la câte am strâns. Nimic nu a dat rezultate.

După ce-am încheiat capitolul medicație, și-am decis să nu-i mai dăm absolut nimic căci aproape toate aceste prafuri și siropuri sunt pline de zahăr și-i pot face mai mult rău decât bine, am trecut la variantele alternative. Sticluță cu apă caldă pe burtică, purtatul în WrapTai Mic, contactul skin to skin, masajul, exercițiile tip bicicletă. Efecte: nici unul. Când îl apucă crizele de burtică nu suportă nene nimic.

Eh, așa se face că pe la debutul colicelor am ajuns cu copilul la Camera de Gardă întrucât  plângea de se învinețea la față. Medicul, care probabil a observat cât eram de panicați, ne-a explicat că nu există vreo soluție magică prin care să scapăm de colici dar că trebuie să stăm liniștiți întrucât acestea sunt normale (30% dintre bebeluși fac colici) și nu afectează cu absolut nimic dezvoltarea. Eu, care sunt mama fricii, i-am spus medicului că nu-i posibil să aibă doar colici întrucât copilul plânge de aproape 12 ore. Și uite așa, ca să mă liniștească, am primit o trimitere la ecografie pentru a verifica ca nu cumva omulețul să sufere de reflux gastric (explicasem deja că Sf. Google mă transformase într-un medic ambulant  :)). Ecografia a ieșit curată ca lacrima. Era clar ca bună ziua că durerile de burtică sunt provocate de colice. De acum, singura noastră consolare era că acestea vor trece, poate, pe la 3 luni. După episodul cu spitalul, ce avusese loc într-o sâmbătă seară, mărturisesc că mă gândeam cu groază că va veni ziua de luni când voi rămâne doar eu cu el acasă. Mă-ntrebam întruna ce voi face dacă-l apucă iarăși vreo durere mare de burtă și nu voi reuși să-l liniștesc. Și-n toată panica aceea am găsit puterea de a mă calma și de a lua lucrurile încetul cu încetul (se pare că mamele chiar au superputeri 🙂 ). Este foarte adevărat că și-n prezent are zile când plânge ore-n șir de am senzația c-am să rămân surdă din cauza decibelilor sau c-o să-mi pice brațele de la atâta legănat, însă privesc situația mai detașată. Mă gândesc că tot stresul și nelinștea pe care le-aș acumula în mine s-ar transfera imediat și la el. Chiar nu cred că mai are nevoie și de asta!

Acestea sunt cele 2 mari hopuri cu care ne-am confruntat, până în prezent, în rolul de părinți. Desigur că au existat și panici de moment însă pe acestea le-am uitat repede 🙂

Dacă mai sus am putut enumera momentele de cumpănă prin care am trecut cu Vlad, mă tem că n-am să pot enumera niciodată momentele de fericire. Sunt prea multe 🙂

Revin si reamintesc (mai mult pentru plăcerea mea decât pentru plăcerea cititorului). Vlad Alexandru a împlinit luni, 25.06.2018, 2 luni de viață. Are 5850 gr, 60 cm și un chip ca o zi de primăvară.

Aceste 5850 gr de dragoste ne determină, cu fiecare zi pe care-o petrecem împreună, să fim mai buni, mai veseli, mai întelepți. Ce s-o mai dau cotită: ne face să râvnim la perfecțiune. Acea perfecțiune de care el are nevoie pentru a devenit un om bun. Căci asta ne dorim pentru el: să fie un om bun, cu dragoste pentru oameni și animăluțe. Să iubească natura dar și tehnologia. Să fie un călător gata să descopere cele mai ascunse colțuri ale lumii. Să aibă curajul să-și asume riscuri pentru a fi fericit.

Trebuie să recunosc că înainte să devin părinte mi se păreau clișeice toate declarațiile referitoare la micile odrasle. Surprinzător, astăzi le înțeleg. Astăzi înțeleg entuziasmul și fericirea părinților. Astăzi pot confirma că acesta este cel mai mare dar pe care viața ți-l poate oferi.

În cele 2 luni de viață puiul nostru de om s-a schimbat foarte mult. Din bebelul “preset la rece”, cum le place alor mei să glumească, s-a transformat într-un bebeluș alb ca spuma laptelui care împarte, încă timid, zambete în stânga și-n dreapta. Desigur c-nvățat să-și exprime și nemulțumirile. Am trecut de la etapa plânsului, încă destul de des folosită, la etapa mimicii feței- când se lasă cu supărare, răsfrânge buza de jos și se încruntă de-ți vine să lași totul și s-o rupi la fugă :)) ).

Mărturisesc că am zile când mă simt asemeni unui aerolit din spațiu. Nu știu ce am făcut în viața asta de mi-a fost dat să mă bucur de așa protipendadă. Uneori, când privesc fața senină a puiului nostru de om, mă podidesc lacrimile și-mi doresc ca timpul să se oprească, măcar preț de câteva ore, în loc. Sunt conștientă de unicitatea momentelor pe care le trăim împreună și-ncerc să mă bucur de ele, din toate încheieturile.

Sunt copleșită de darul primit!

Închei aici dar nu înainte a-mi exprima recunoștința față de medicul Radoi Cristian care m-a urmărit pe parcusul întregii sarcini, de la 6 săptămâni și până la naștere. Un om extraordinar în care am avut toată încrederea din lume.

Totodată mă declar peste măsură de mulțumită de personalul Maternității Regina Maria care s-a îngrijit ca nașterea micuțului nostru să fie o experiență cu adevărat frumoasă! 🙂

Oana,

PS: Pe viitor mi-am propus să scriu un articol care să conțină  cele mai amuzante întâmplări pe care le-am trăit în rolul de mămică. Destul cu grijile! 🙂

 

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: