Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg!


Ceasu-mi indică 20:24 PM. Vlad a adormit după sesiunea bună de urlete pe care ne-a servit-o nonșalant 🙂 Mi-am spus că am puțin timp să scriu. Mai bine spus să descriu care-mi erau așteptările-nainte de naștere și care-i, de fapt și de drept, realitatea. Eheee, nenică! Vrabia mălai visează!

Pe toată perioada sarcinii, am stat și-am rumegat mega-planul pentru o superorganizare astfel încât să-mi rămână și mie ceva timp în care să mă ocup de-ale mele. Evident, bazându-mă pe întăririle care și-au exprimat disponibilitatea și plăcerea de a mă ajuta permanent până crește puțin copilul. Zis și făcut! Cu gândul că nașterea și creșterea unui copil sunt niște mizilicuri, eliminând din start posibilitatea ca ajutoarele să facă un pas înapoi, mi-am programat bine de tot primele săptămâni de după naștere, săptămâni care erau menite să mă transforme într-o versiune mai bună.

Coaforul

mom1A doua zi după ce-am născut, chinuită încă de mari dureri, mi-am zis că-i timpul să mă ocup și de mine. De livrat, livrasem. Perioada-n care trebuia să mă pun pe locul 2 luase sfârșit, în viziunea mea de mamă necoaptă.

Luând în dinți elanul, am sunat la salon pentru a-mi face o programare la un vopsit-cu decolorat, tuns, manichiură, pedichiură. O nimica toată. Adică, vreo 4-5 ore în care trebuia să mă sustrag frumos de acasă. N-am văzut nici un impediment care să-mi stea în cale. Copilul, pe vremea aceea, încă era hrănit mixt, prin urmare nu era mare brânză să-i facă careva un lapte praf. Soțul și socrii puteau, mă gândeam eu, să dovedească un bebeluș în cazul în care ar începe să plângă. Prin urmare, totul urma să meargă brici iar eu aveam să mă înapoiez transformată.

M-am programat, lăsându-mă cu greu convinsă, pentru săptămână imediată de după naștere. Dac-ar fi fost după mintea mea, m-aș fi dus de la maternitate direct la salon. Ce ți-e și cu lipsa asta de experiență, nene!

După ce-a trecut euforia nașterii, am coborât cu picioarele pe pământ, și-am început să realizez, cu fiecare zi care trecea, ce mă aștepta de fapt. M-am liniștit spunându-mi că exagerez și c-o să fie floare la ureche. Doar atâția oameni au copii și duc, după cum îmi putea observa ochiul, o viață normală. Ahaaa!

Odată ajunsă acasă am început să am dubii cu acele 4-5 ore în care trebuia să lipsesc de acasă. La-nceput mi-am zis că n-ar fi frumos din partea mea plec atâtea ore că deh, pun presiune pe cei din juru-mi care ar fi trebuit să stea cu copilul. După 2-3 zile mi-am zis că  poate ar fi o idee să împart mersul la salon în 2 etape ca să nu lipsesc atâtea ore într-o singură zi. Pe măsură ce zilele treceau iar cel mic începea să devină din ce în ce mai agitat, adică să-nceapă colicele, aveam mari îndoieli în privința reușitei de a pleca de acasă. Dar nu m-am dat bătută! C-o zi-nainte de data programării, am sunat și-am anuntaț că voi dori un vopsit simplu, fără tuns, plus mani-pedi, la fel, simple. Și-am solicitat suplimentar reprogramarea pentru cealaltă săptămână ca până atunci să reușesc să-mi fac un program cu copilul și să pot pleca liniștită. După ce-am stabilit aceste mici detalii, am întrebat, firește, cât durează toate aceste operațiuni. Răspunsul: minim 2 ore. Eh, parcă era mai bine. Nu mai erau 5 ore, totuși.

Zilele treceau iar eu nu reușeam cu nici un chip să mă organizez cu cel mic. Ba mai mult, parcă haosul era din ce în ce mai mare. Și uite așa, pentru a 3-a oară, am sunat la salon pentru a face câteva ajustări. I-am transmis domnișoarei de la recepție că voi renunța la vopsit (aia e, o să mă mulțumesc cu o vopsire homemade) dar că-n schimb doresc un tuns și o pedichiură. Manichiura, mi-am zis eu, o voi face separat, într-o altă zi. Din nou, m-am interesat cât durează operațiunile. Răspunsul: 1 oră întrucât se vor face concomitent.  Pfiu, ce fericire pe capul meu! În sfârșit era realizabilă toată treaba!

Ce n-am luat eu în calcul a fost faptul că-ntre timp trebuia să mai ajung și pe la doctorul meu, pentru a-mi scoate firele de la operatia de cezariană. Adică trebuia să bat pinginca-n lung și-n lat la o oră-n care traficul lasă mult de dorit. Copilul a rămas, bineînțeles, cu bunica. Zis și făcut, cu fix 3 zile înainte de a merge la salon, am făcut vizita medicală care se impunea. În ziua aceea, am lipsit de acasă, nici mai mult nici mai puțin de 4 ore!!! Mă pufnește răsul și-acum când mă gândesc că-n primă fază plănuiam să leg programarea la doctor cu mersul la salon ceea ce probabil ar fi însemnat vreo 6 ore de umblat lela.

Când am ajuns înapoi acasă, eu fiind relaxată tot drumul că deh, bunica se descurcă, în aer plutea disperarea. Bunica era transpirată și cam schimbată la față, cel mic urla cât îl țineau plămânii. Bineînțeles, cât timp lipsisem, cel mic băgase spaima-n bunică tinând-o numai în urlete, strâmbături și frământări. Colac peste pupăză, de la atâția nervi refuzase și minunatul biberon deși era leșinat de foame. Așa se face ca la o oră după ce s-au mai calmat apele, bunica a venit și ne-a anunțat că ne ajută cu orice (spălat, calcat, curățenie) dar că ne roagă să n-o mai lăsăm cu copilul întrucât n-o țin balamalele pentru așa spectacole :)). Ta-daaaaaaaaaaa!

La scurt timp după auzul acelei minunate rugăminți, am concluzionat că mersul la salon, cel puțin în acea perioadă, era fantezist. Astfel, m-am decis să anulez toată tărășenia și stau cuminte-n banca mea, acasă, lângă puiul meu de om. Mai mult,  mi-am rugat soțul s-aleagă o vopsea din comerț, ce culoare i se părea lui mai potrivită (Doamne, ce curaj pe mine! J))), și-am decis să rezolv problema cu înfrumusețatul acasă. Și bine am făcut căci au urmat câteva săptămâni de foc datorită colicelor. Așa se face c-am reușit să-mi pun vopseaua în cap la aproape 2 săptămâni de la achiziția ei, într-o seară pe la 23:30, printre crizele de plâns ale celui mic. De manichiură și pedichiură, m-am îngrijit cum am putut seară, după ce reușeam să fac și eu un duș. Oh, cât apreciez acum dușurile pe care reușesc să le fac în tihnă :)). În mare, cred că odată cu nașterea celui mic, am început s-apreciez foarte multe lucruri care-nainte mi se păreau de-a dreptul banale și la îndemână.

Cam asta a fost experiența „Coaforul” :). Ca o mică precizare, mărturisesc c-am reușit s-ajung totuși la salon după ce Vlad a împlinit 3 luni. Nu vă-nchipuiți c-am uitat de mine acolo. 1 oră pentru mani-pedi, lucrate la 2 mâini. Evident, în tot acest timp soțul îmi povestea pe WhatsApp cum nu mai aude de-o ureche de la atâtea urlete și cum o să purcedem noi până la camera de gardă, după ce mă înapoiez acasă. Prea se plângea cu jale. Vă-nchipuiți probabil cât de relaxantă a fost pentru mine ora de răsfăț! Not!!!

 Nutriționistul

Din luna a 8-a, sarcina a început să-mi dea mari bătăi de cap. Căpoasă ca un catâr n-am vrut cu nici un chip să renunț la sare pe parcursul sarcinii. Așa se face că-n ultimile luni am reținut foarte, foarte multă apă. Atât de multă c-ajunsesem de la mărimea 37,5 la mărimea 43 la pantofi. Și ce să vezi, nici măcar ăia nu-mi veneau :))) Marcată oarecum de schimbările corpului meu, am decis că nu-i cazul să mai consult și cântarul căci vorba aceea, nu avea ce mare bine să-mi facă. Însă, în sinea mea îmi închipuiam c-am să ies din maternitate ca o silfida. Că toată apa reținută o să dispară ca prin minune în cele 3 zile de internare. Eh, n-a fost deloc așa. Am ieșit din maternitate aproape cum intrasem, adică cu aceeași mărime la pantofi dar cu 4 kg mai ușoară. Frecție la picior de lemn, am zis eu! Dar nu m-am impacientat căci mă bazam deja pe ajutorul nutriționistului pe care l-am contactat înainte cu DOUĂ luni de a naște. Mă bazam pe meniul lui miraculos care avea să mă velească într-o slăbănoagă cât aș zice pește. Nu mă îndoiesc că mi-ar fi fost de mare folos ajutorul unui specialist însă, din motivele enumerate mai sus, n-am ajuns niciodată la el. Dacă renunțarea la ritualul de frumusețe nu mi-a provocat cine știe ce păreri de rău, renunțarea la nutriționist nu prea m-a coafat. Era limpede ca cerul că nu prea mă simțeam bine în pielea mea. După ce-am jelit vreo 2-3 zile, colicele și-au intrat în rol și eu am uitat complet de toate micile nemulțumiri. Așa se face că la 2 luni de la naștere cântarul îmi indica greutatea dinaintea nașterii. Prin urmare, n-a fost nevoie nici de nutriționist, nici de sală. Colicele puiului meu de om s-au dovedit a fi cea mai eficientă dietă.

Garderoba

N-am să mint și-am să recunosc că în cele 9 luni de sarcină am strâns câteva bulendre dedicate perioadei. Însă nu foarte multe întrucât planul era să populez dulapurile cu hainuțe imediat după naștere, când, îmi imaginam eu, voi trece direct la mărimea XS. După ce-am constat cu suprindere că lucrurile nu stau așa cum mi-am imaginat, „proiectul Garderoba” și-a cam pierdut din strălucire. Ce haine, ce modeală! Ajunsesem să folosesc 2-3 perechi de pantaloni cu 2-3 tricouri, prin rotație. În primele 3 luni de viață ale puiului meu, n-am văzut strop de găteală. Nu tu machiaj, nu tu rochițe, nu tu fusțite. Îmbrăcam pe repede-nainte ce-mi venea la mână, îmi strângeam părul într-un moț în vârful capului și ieșeam din casă val vârtej. La aprope fiecare ieșire Vlad băga viteza-n noi cu plânsete stridente. Ce să-ți mai vină să faci în așa atmosferă minunată? 🙂

În concluzie, cam asta înseamnă să fii mamă la-nceput de drum. Desigur că o parte din vină, dacă o pot numi așa, o port și eu. Mă cuprinde spaima cât aș zice pâs când aud plânsul celui mic. Sper însă ca odată cu trecerea timpului, să mă relaxez și să nu mă mai înspăimânte fiecare grimasă a piticului nostru.

5 răspunsuri to “Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg!”

  1. Oana dragă, ai un puiuț minunat! M-am amuzat copios citind postarea ta, parcă mă vedeam și pe mine cât de solicitată eram în perioada de după naștere.Dacă aș lua-o acum de la început (zic 🙂 m-aș bucura altfel de perioada aceea.Așa că… bucură-te cât poți de compania celui mic ( cu colici sau fără) pentru că timpul zboară…Te îmbrățișez cu mare drag și-ți doresc să ai multe bucurii din partea puiului tău 🙂

    Apreciază

  2. sa-ti traiasca omuletu!!!!!

    Apreciază

Trackbacks/Pingbacks

  1. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg! — Oana Toporaș – Blog Personal https://oanatoporas.ro/2018/08/02/socoteala-de-acasa-nu-se-potriveste-cu-cea-din-targ/ – „Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inari - 3 august 2018

    […] via Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg! — Oana Toporaș – Blog Personal […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: