POVESTEA DIN SPATELE POVEȘTILOR


Pentru că apariția cărții “Poveștile Popenchiului” este o mare sursă de bucurie, pentru mine și pentru ai mei, mi-am dorit să scriu aici, ca să rămână scris negru pe alb, întreaga poveste din spatele poveștilor 🙂

Cum a apărut cartea “Poveștile Popenchiului”?

“Poveștile Popenchiului” a apărut ca un proiect personal, dedicat cu precădere puiului meu de om, Vlad Alexandru, dar și trio-ului patruped din dotare.

Se apropia prima aniversarea a lui Vlăduț și mi-am dorit ca primul lui cadou de la noi, părinții, să fie unul special. Ne-am gândit, în primă fază, să-i cumpărăm un tablou însă după aceea ne-am dat seama că peste ani, tabloul nostru ar putea ajunge ascuns, pe undeva, pentru că, nu-i așa, nu-i musai ca omulețului să-i placă arta. De drept vorbind, de la noi, părinții, cu siguranță n-a moștenit vreun talent într-ale picturii :).

Ne-am perpelit multă vreme încercând să găsim cadoul perfect până când cineva mi-a sugerat să-ncerc să-i scriu câteva povești. Era, din punctul ei de vedere, o oportunitate grozavă pentru a trece peste perioada, un pic dificilă, în care mă aflam atunci.

Sugestia primită a reușit să strânească în mine un dram și jumătate de entuziasm. Mi-am spus că merită să-ncerc să scriu despre cele trei patrupede blănoase- Coca, Puggy și Cassiopeia- care aveau să rămână, pentru totdeauna, parte din viața puiului meu de om fiind primele blănoase din viața lui. N-aveam cum să dau greș cu ele! Eram convinsă că Vlăduț le cunoaște, de când era cât un bob de mazăre, dată fiind dragostea și grija pe care le-o purtam (încă le-o port 🙂 ) dar și faptul c-am beneficiat, pe toată perioada sarcinii, de energia, dragostea și compania lor 🙂  Mai mult decât atât, știam că fețele lor vor reuși să mă “stoarcă” de tot optimismul de care dispuneam și de care nu dispuneam, dar era necesar 🙂

Așa am început să scriu. Doisprezece povești, câte o poveste pentru fiecare lună din primul an de viață a lui Vlad.

Despre ce este vorba în “Poveștile Popenchiului”?

“Poveștile Popenchiului” vorbește, într-o manieră care stârnește râsul, despre schimbările prin care trec animalele de companie în nucleul unei familii, aflată la început de drum, precum și despre disputa, general valabilă, dintre câini și pisici.

Important de menționat este faptul că toate aventurile sunt povestite, de fapt și de drept, de către Cocuța, “un cățel bondoc și nițel slugarnic” :), creând premisele celui mai frumos exercițiu de imaginație:  să privești lumea și conviețuirea om-animal, prin ochii unui suflet necuvântător. Îndrăznesc să spun că este una dintre cele mai frumoase experiențe terapeutice pentru oameni și copii.

Încă din primele pagini ale cărții, Coca stârnește simpatia prin tacticile și ghiumbușlucurile, specifice unei “subspecii canine de tipul lipicios” :), la care apelează pentru a înduioșa inimile mamei-om și a tatălui-om și pentru a pleca, într-un final, cu ei acasă.

În timp, existența Cocuței se “condimentează” excesiv. Apar noi personaje în peisaj, o felină cu aere de aristocrată, un cilindru mergător pe post de câine de viță și un Popenchi.

Constrânsă de situație, Cocuța se împrietenește cu porumbelul Lolo care, pentru câte ceva de-alea gurii, se angajează să ducă corespondența suratelor rămase la marginea ținutului Pișpirel, corespondență prin intermediul căreia Coca cere sfaturi pentru a scăpa de cele două blănoase neavenite.

Pe parcursul cărții, Cocuța povestește, cu lux de amănunte, despre momentele de mare glorie, trăite-n cadrul unei ședințe foto,  despre episoadele de dragoste excesivă ale mamei-om care se-ncăpățânează s-o facă de râs, în fața tuturor maidanezilor, cumpărându-i diverse bulendre pentru iarnă și despre, prea rarele, episoade de răsfăț culinar de care se bucură alături de tatăl-om.

Scenele-n care Cocuța încearcă s-o scoată pe Puggy din peisaj, plănuiește diverse șicane aristocratei și se străduiește să-nțeleagă ce-nseamnă venirea pe lume a unui Popenchi, sunt menite, prin candoarea pe care o transmit, să ajungă la inimile tuturor copiilor și iubitorilor de animale.

De la ce vine titlul?

Când Vlad abia împlinise 7 luni, începuse să dea semne că-și dorește foarte mult să se ridice în picioare, singur. Așa se face că-ntr-o zi, când tocmai își indeplinise cel mai mare obiectiv (acela de a se ridica), mama l-a surprins într-o postură mai puțin obișnuită care aducea, după cum a ținut ea să precizeze, cu un Popenchi (POPÉNCHI ~ m. Ciupercă comestibilă cu picioruș subțire și pălărie țuguiată).

Așadar, titlul cărții de povești este meritul mamei mele, adică a bunicii puiului de om care încă-l alintă cu acest apelativ 🙂

 

Cum am ajuns să public cartea „Poveștile Popenchiului”?

Dacă tot am vorbit despre merite, cred că-n primul rând ar trebui să vorbesc despre soțul meu, mica mea bibliotecă umană 🙂 Dacă n-ar fi fost el, nici nu m-aș fi gândit vreodată să trimit cartea la editură.

După ce am terminat de scris și de inserat/prelucrat imaginile (o altă supriză este grafica cărții care, pe alocuri, arată ca o revistă de benzi desenate 🙂 ), am început să caut un centru de printare mai bun care să-mi scoată poveștile pe o hârtie mai calitativă, cu atât mai mult cu cât aveam și ceva fotografii.

Înainte de asta, m-am gândit s-o printez undeva și să mai arunc un ochi pentru a mă asigura că nu mi-au scăpat greșeli (îmi doream un cadou perfect pentru puiul de om). Așa că mi-am rugat soțul s-o printeze. Nu numai că a printat-o dar a și citit-o. A venit acasă spunându-mi că trebuie s-o trimit la o editură care se ocupă de publicarea și promovarea cărților pentru copii.

În prima fază, nu i-am dat ascultare crezând că-și dorește doar să mă încurajeze. În plus, știam cât de greoi este întreg procesul de publicare (dacă ajungi acolo) și cât de dificil îmi va fi să aștept, răbdarea fiind o calitate care-mi lipsește cu desăvârșire 🙂

Însă soțul a insistat….și a tot insistat….până când am zis ok, o trimit la editură. Din acel punct, lucrurile s-au legat atât de frumos încât nici astăzi nu-mi vine să cred că urmează să particip, împreună cu Popenchiul, la propria noastră lansare de carte 🙂 Emoțiile sunt foarte mari!

 

Când apare cartea „Poveștile Popenchiului”?

Lansarea cărții „Poveștile Popenchiului” este programată pentru data de 24 noiembrie, după ora 13:00 (urmează să revin cu ora exactă), la Editura Aramis, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”, București. După târg, cartea va fi disponibilă în rețelele de distribuție ale editurii (e-mag, libris, diverta etc. ) și pe site-ul oficial al editurii (http://www.edituraaramis.ro/). 

La această lansare, eu am un invitat cu totul special. Nimeni altul decât Popenchiul care abia așteaptă să cunoască lume nouă și să se lase ciupit de obraji. Este un personaj căruia îi place mult atenția :))

 

Oana,

Un răspuns to “POVESTEA DIN SPATELE POVEȘTILOR”

  1. Tare, tare mult mi-a placut povestea din spatele povestilor! Am citit-o cu drag, se vede ca ai scris-o cu nespusa bucurie.
    Cum am mai spus, mi se pare ca e un dar extraordinar, de care putini copii au parte. Ce inspirata sugestie ai primit si ce minunat ai pus-o in practica! Te-a ajutat in perioada ta grea si s-a transformat in ceva pretios.
    Ca o curiozitate, cum ati ales numele blanoaselor?
    Pe mine m-a castigat din start faptul ca povesteste un animal, si nu orice animal, ci un caine. Nici ca mi-as fi putut dori mai mult! Si m-am delectat cu ,,subspecie canina de tipul lipicios”, hehe!
    Poza cu Vlad e grozava, la fel ca si cuvantul gasit de mama ta!
    Sa ne povestesti cum a fost la lansare, abia astept!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: