Puiului de om,


Mă-ntreb mereu cum reușești să găsești în mine atâta iubire? Nu faci nimic neobișnuit și totuși, pe zi ce trece, am senzația de prea plin în suflet. De prea multă bucurie, de prea multă împlinire, de prea mult entuziasm în a decoperi lumea prin ochii tăi, de prea multă recunoștință pentru că mi-ai fost dat.

Ori poate ai decoperit în mine un izvor din care curge….iubire. Altfel, nu-mi explic, CUM:

♥ tânjesc, în fiecare minut, după strânsoarea firavă a brațelor tale mici;

♥ a ajuns ca noaptea să mi se pare prea lungă fără ecoul glasului tău;

♥ mi-e frică de un mâine în care n-aș mai fi și nu ți-aș mai auzi mersul zglobiu;

♥ am uitat de toate cele pe care mi le doresc pentru mine;

♥ aștept, cu nerăbdare, ora de culcare pentru a mă cotloni lângă tine și a-ți simți căldură palmelor mici îmbrățisându-mă;

♥ trăiesc în permanență cu dorința de a fi mereu la un pas distanță de tine  pentru a nu rata vreun moment important din viața ta;

♥ simt că mă-nec de emoție când te văd zâmbind cu toată fața;

♥ mă bucur de fiecare dată când mă trezesc înaintea ta (adică foarte, foarte devreme) pentru că asta-i singura mea șansă de pupăceală adevărată și apăsată :);

♥ au ajuns să nu mă mai intereseze destinațiile extraordinare ci vacanțele în care să te bucuri de noi și noi de tine;

♥ mă-ntreb frecvent dacă am făcut, până acum, ceva greșit în ceea ce te privește;

♥ caut în permanență să-mi ascund agoasele pentru a-ți oferi doar ce e mai bun din mine;

♥ am ajuns să amân sau chiar să renunț, cât pot de mult, la micile momente de „libertate” pentru că fiecare oră petrecută fără tine e o oră în care mă gândesc numai la tine;

♥ mă mustră conștiința pentru fiecare moment de indisponibilitate emoțională pe care-l am când sunt în preajma ta. Știu, faptul că sunt om și nu robot, mă justifică într-un fel deși, în acele momente, mi-aș dori să fiu robot pentru că sunt conștiență că tu ai nevoie de mine în permanență. Tu n-ai nevoie de momente de respiro. Tu ai nevoie doar de mine și de tata.

♥ a ajuns, până la urmă, să mă bucure faptul că mă iei mereu de mână pentru a ne juca împreună. Astfel, mă simt acceptată și iubită în lumea ta mică.

♥ mă umplu de emoție când mă gândesc că singurul lucru pe care ți-l dorești este să-ți fiu aproape;

♥ simt că timpul îngheață când te aud strigându-mă, ca un veritabil franțuz, „Ma-ma”;

♥  mă uit la tine și nu-mi vine să cred că ești al meu! Carne din carnea mea, sânge din sângele meu. Ești puiul meu care a stat la „copt” 38 de săptămâni și care ne-a servit, până acum, nouă adulților, cele mai importante lecții despre viață;

♥ sunt fericită atunci când tu ești fericit!

Peste ani, poate aceste gânduri ți se vor părea clișeice însă vor rămâne, indiferent de situație, adevărate.

 

Puiului de om, Vlăduț Alexandru Popescu (zis și Popenchiul) 🙂

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: