Viața cu doi copii. Impresii la cald.


Am zis să scriu aceste rânduri acum, cât încă-mi sunt proaspete în memorie cele 4 zile pe care le-am petrecut cu 2 copii mici (1 an și 9 luni respectiv 2 ani și o lună), o bunică, o mătușă și un soț. Adică o armată de oameni care a trebăluit, timp de 4 zile, mai ceva ca un mușuroi de furnici.

După ce părinții Carinei, nepoțica mea, au decis că-i momentul să se bucure de o vacanță în doi, planetele s-au aliniat și zdrang, ne-am trezit în casă cu doi copii mici.

Nu vreau să-ndrug verzi și uscate. Nu este greu să crești doi copii. Este al naibii de greu, chiar și pentru 4 zile! Iar la tot greul s-a adăugat și emoția primelor nopți petrecute departe de „mami meu”, ca s-o citez pe Carina. Faptul că l-a avut pe „Duduș”, adică Vlăduț, a ajutat-o să suporte mai bine lipsa părinților ei.

Dar s-o luăm cu începutul.

Carina a ajuns la noi miercuri seară și a fost mare, mare bucurie să se revadă cu „Duduș”. De partea cealaltă și „Duduș” a fost încântat de potențiala parteneră de joacă însă, în cazul lui, entuziasmul s-a stins destul de repede. După prima atingere a unuia, dintre cele 200 de titit-uri, „Duduș” a stricat prietenia și a pus piciorul în prag dându-i de-nțeles verișoarei că acceptă totul, până la mașinute. De fapt, după aceea a stat și s-a gândit mai bine și a decis, de unul singur, că verișoara nu trebuie să aibă acces la nici una din jucările lui, fie că sunt mașinuțe, elefanți sau mai știu eu ce minuni. Însă, ca să vedem că-i băiat mărinimos, o lăsa să se uite la el cum se joacă și o mai păcălea, „îți dau-îți iau”, din când în când, cu câte o jucărie. Noroc că verișoara n-a pus aceste mici răutăți la suflet! Ba mai mult! Ea chiar a-ncercat să dreagă busuiocul cu câte o îmbrățisare strânsă și un pupic apăsat însă „Duduș”, care este foarte zgârcit când vine vorba de afecțiune, urla ca din gură de șarpe. Au ținut-o așa vreo 2-3 ore până când s-a apropiat ora băiței. M-am gândit că o baie împreună o să fie un prilej nemaipomenit pentru o joacă liberă, ca între verișori. Foarte repede am ajuns la concluzia că nu-mi cunosc suficient de bine marfa privind reacția lui Vlăduț care dădea semne disperate de invadare a spațiului personal. Astfel, baia relaxantă s-a transformat într-un duș pe repede-nainte, plin de proteste din ambele părți (pe de o parte Vlad voia să fie scos, cât mai repede, din cadă iar pe de altă parte, Carina, trăgea de Vlad ca să stea cu ea în cadă). Trebuie să mai precizez si faptul că baia lor s-a velit într-un fel de saună uscată pentru noi, adulții, care nu știam cum să ne împărțim pentru a împăca și capra și varza.

După eșecul suferit la baie, i-am adus în pat pentru a-i concilia la o poveste. Aici trebuie să fiu sinceră și să recunosc că s-au comportat exemplar, fiind foarte interesați de carte. Însă cei mici își pierd repejor interesul pentru orice și așa m-am trezit, pe nepusă masă, în mijlocul unei noi lupte pentru putere în care miza era un biberon de lapte. Carina, de când a fost înțărcată, a refuzat să bea orice fel de lapte însă pofta cu care trăgea Vlăduț din sticlă o ademenise binișor. Așa c-am separat puțin taberele, m-am dus să încălzesc o cană de lapte și mi-am reluat, apoi, locul între ei convinsă fiind că acum, având fiecare laptele lui, am pus capăt conflictului. Numai că, hodoronc-tronc, s-a ivit altă problemă. Unul trăgea laptele din biberon pe când celălalt îl trăgea cu paiul. Dintr-o dată, biberonul fu trântit cât colo și paharul ajunse un soi de măr al discordiei. „Fugi repede și mai adu un pai!”, îmi zicea vocea interioară. Așa că m-am conformat și am adus încă un pai, aceeași culoare și grosime pentru a evita alte discuții :)) Laptele din pahar, a fost, de departe, cel mai bun lapte pe care l-au băut vreodată dacă iau în considerare că au rașchetat tot, până la ultima picătură.

 

După vreo oră, poveștile s-au încheiat, laptele s-a băut, copiii erau gata de culcare. Numai că eu eram una singură iar ei erau doi și-și doreau amândoi să adoarmă agățați de gâtul meu. Într-o poziție potrivită mai cu seamă unui circar, am reușit să-i adorm după 45 de minute de zvârcoliri prin întuneric.

Zilele care au urmat nu au fost deloc floare la ureche. La fiecare masă, unul dintre adulți trebuia să stea de pază, pentru că, ce să vezi, verișorilor nu prea le ajungea mâncarea!!! Își furau din farfurii, se supărau, se îndopau reciproc mai cu dragoste sau mai cu nervi, se trăgeau de mâini, etc! O luptă „care pe care”! :)))

Numai bine ce terminau de mâncat că-ncepeau să facă rând la baie pentru a-și îndeplini anumite nevoi. Și dai și spală-i și schimbă-i și pigulește-i. După altă jumătate de oră, în care abia apucam să ne tragem sufletul, trebuiau pregătiți pentru a ieși afară însoțiți, bineînțeles, de către un adult care juca, totodată, și rolul unui animator. Cât timp prichindeii se zbânțuiau prin cele mai mari noroaie, cei din casă umblau ca niște prâsneii pentru a îndeplini taskurile urgente (pregătirea gustărilor și a  prânzului, strânsul jucăriilor, întinsul rufelor spălate, pregătirea micului dejun pentru adulți, etc). Totul, dar absolut totul, se făcea la foc automat :))

 

Ca și evenimente notabile, petrecute în cele 4 zile, aș putea să amintesc de ieșirea la Kiddo (un loc de joacă pentru copii) în timpul căreia Vlad s-a înduplecat și i-a dat un pupic apăsat, pe guriță, Carinei (singurul, de altfel) dar și orele de gătit , în mini bucătăria lui Vlăduț, în care am fost hrănită (ca să nu spun burdușită) cu:

  • paste portocalii din plastilină care, după explicațiile primite, am reușit să pricep că erau de fapt niște paste speciale cu portocale;
  • boabe de fasole asezonate cu roșii, porumb și ananas din lemn;
  • Maccheroni Barilla crocante (a se citi „crude”) servite cu măr și castravete;

Niște delicii, ce s-o mai dau pe după gard! :))

 

Cam așa s-au derulat cele 4 zile petrecute cu 2 copii. Ca de fiecare dată, la sfârșitul unei experiențe (pentru că da, asta a fost o experiență) îmi place să trag niște concluzii și să-mi pun niște întrebări.

  • Nu cred c-o să mai vină, vreodată, al doilea copil în cadrul familiei noastre. Cele 4 zile mi-au întărit convingerea că nu „duc” mai mult de 1;
  • Părinții care au 2,3 sau 4 copii sunt niște EROI!
  • Ce-aș fi făcut dacă ar fi trebuit să mă descurc, în cele 4 zile, singură cu ei? Fără bunici, mătuși sau soț? Ar fi luat casa foc sau aș fi fugit eu de acasă? :))))
  • Când a dezvoltat puiul meu de om un simț al proprietății atât de pronunțaț? Ar trebui să-mi fac griji pentru că, în 70% din timp, nu dorește să-și împartă jucăriile?

Cam atât pentru astăzi! Fug să mă baricadez după paginile unei cărți de parenting în căutarea unor răspunsuri mulțumitoare 🙂

PS: Au fost, poate, cele mai frumoase 4 zile din viața mea pentru că le-am trăit alături de ei, iubiții mei mititei! Zâmbetul lor merită orice sacrificiu ♥


No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: